Târgul – o capitală în campanie?
Târgul – o capitală în campanie?
Gorjul cultural9 noiembrie 2012

O toamnă de poveste stă atârnată deasupra târgului nostru. Nori albi de vorbe sunt molfoiţi cu aplicaţie între gingiie politicienilor de toate culorile care-au dat buzna la Tîrgu-Jiu ca la Mecca. Oraş mic cu politicieni arondaţi pe măsură-i, vorbele lor străbat ca vântul întinderea îngustă dintre hotarele urbei şi se preling fără zgomot în şanţurile de apărare proaspăt pregătite pentru orice eventualitate.
Ne pasc tot felul de invidii din afară, mai ales pentru că, iată, judeţul nostru a fost în măsură să dea ţării din nou un prim-ministru – pe Victor Ponta, care-şi încearcă şansele iar în colegiul care l-a propulsat într-unul din scaunele boiereşti ale Parlamentului, de pe care a putut să se mute în interes de serviciu, când a fost cazul, pe cel din capul tuturor treburilor guvernamentale ale ţării. Şi-n calitatea-i pe care şi-o asumă deja cu profesionalism, ne scoate ochii cu realizări de tot felul şi ne promite altele peste măsură de generoase.
Printre altele a promis că oraşul nostru ar putea deveni şi capitala culturală a Olteniei. A fost deajuns să scape premierul acest prim porumbel cultural deasupra hotarelor subîntinse perfectului simplu, că s-a şi găsit pe plan local un sediu pe măsură pentru I C R-ul din provincia istorică Oltenia – casa Grigore Iunian, actuala bibliotecă Tudor Arghezi a Universităţii Constantin Brâncuşi. Lucru de lăudat, instituţia nou creată la noi ar fi dat măsura talentului nostru managerial, oferind servicii culturale de la Târgu Jiu pentru tot arealul oltenesc. Probabil s-a mişcat ţara şi dl Andrei Marga a apărut pe sticla televizoarelor şi în presă centrală anunţând că nu e de nasul urbei noastre o aşa instituţie: “Desigur, cei de la Târgu Jiu au şi ei argumente – în definitiv vestigiile istorice sunt de partea lor, acolo sunt operele lui Brâncuşi – dar, cu tot respectul pentru acest fapt, mergem la Craiova”…

Dl. Marga merge la Craiova… Sigur că da, îi e la îndemână acum acest lucru, după ce a figurat doar pe statele de plată ale Universităţii noastre, după ce a obţinut titlul de doctor honoris causa – e drept alăturându-se lui… Gheorghe Zamfir sau Dumitru Fărcaş, pe care-i stimăm nu mai puţin şi cărora le mulţumim pentru tot ce-au… realizat pe la noi -, şi după ce i-am făcut şi statuie, care-i chiar seamănă. Nu mai vorbim de faptul că a primit cadou (cum altfel?) o sculptură de marmoră a unuia dintre artiştii noştri de talent recunoscut şi de o generozitate fără… margini. Cum se vede, socotelile-i par a fi cam încheiate la Târgu-Jiu. A obţinut tot ce se putea. Şi noi cu ce ne-am ales?
Poate are noroc dl. Marga şi intră iar în vederile primului-ministru şi ne răzbună. Nu i-ar strica, mai ales că pare a avea de partea Domniei sale, de ceva vreme, exerciţiul remanierii. Şi-apoi, cum să tragi nădejde că Târgu Jiul ar putea ajunge capitala culturală a Olteniei, aşa cum s-a exprimat premierul Victor Ponta la început de campanie, dacă noul Institut Cultural Român regional va fiinţa la Craiova…

Şi cu noi cum rămâne? Am lansat de curînd cu lume multă şi cu vin de Bălăneşti revistele Brîncuşi, Castelul de Apă şi Lumea gorjenească, şi convenisem cu preşedintele Consiliului Judeţean, dl. Ion Călinoiu, încântat de demersul nostru revuistic, să asumăm desfăşurarea proiectului în cadrul noului program – Târgu Jiu – capitala culturală a Olteniei. Luasem de bune vorbele d-lui Marga: “Este o şansă pentru aceşti oameni să vadă ce programe sunt şi să folosească oportunităţile care li se oferă… să se gândească nu doar în termenii unei consacrări în provincia respectivă sau ai consacrării naţionale, ci şi în termenii consacrării internaţionale. Institutul are tocmai această misiune de a oferi vizibilitate, prestigiu, cunoaştere în exterior”.
Să ne fi lovit iar, cu bună ştiinţă, de-o autentică limbă de lemn?
Promisesem încă din editorialul primului număr al revistei că: “Centrul nostru de interes va fi lumea gorjenească cercetată şi diagnosticată din afară, sporindu-i aportul şi conturând ierarhiile interne după norme şi stas-uri deprovincializate. Caracterul regional controlat dintotdeauna prin intermediari de la centru – singurii administratori ai patrimoniului local – va pierde monopolul pe piaţa culturală coruptă sub efectul privilegiilor moştenite. Această lume, funcţionând încă după reguli importate oficial, atinsă doar de păcatul gloriei locale, trebuie descifrată şi deconstruită, trebuie să-şi părăsească tocmai condiţia contrafăcută în ultimii ani”. În ceea ce ne priveşte, încă suntem optimişti… Mergem pe mâna premierului. Numai de n-ar fi mâna…

Încolo, în târgul nostru se întâmplă de toate. S-a dezvelit un bust de bronz al Mariei Lătăreţu – pe bună dreptate supranumită privighetoarea Gorjului – realizat de sculptorul Paul Popescu, cel care ni l-a redat spaţiului public cu ceva timp în urmă şi pe Gheorghe Tatarescu. Au participat la manifestarea pricinuită de această ocazie organe de resort implicate, profesonişti într-ale cântecului popular, admiratori, rude, cetăţeni. N-a fost văzut însă niciun alt artist plastic din oraş, membru al filialei de specialitate. Chiar se pregăteau cu toţii pentru serbarea de sfârşi de mandat a vechii echipe manageriale pusă, din cauza unor datorii financiare acumulate în ultima vreme, să se ceară singură afară?… Dacă-i aşa, la filială nouă, echipă de conducere nouă. Numai aşa, artiştii locului vor avea o mai bună vizibilitate externă şi CV-urile lor vor reflecta o realitate artistică demnă de toată fala… Sedinţa de lucru a artiştilor s-a desfăşutat în spaţiul expoziţional al galeriei mobilat cu… peştii lui Hutium. Incinta a fost elegantă, dat în acest acvariu cu himere, cine va să fie marele peşte?… Ieşi-va-i pasenţa? Cu ce preţ? Vom vedea…

Director nou, la Centrul Brâncuși

La concursul pentru ocuparea postului de director al Centrului Constantin Brâncuşi s-a înscris şi pictorul Marius Turcitu, tânăr universitar şi artist de talent, confirmat de câteva din expoziţiile sale. Îl susţinem necondiţionat, urmând să ne alăturăm demersului său managerial cu noua serie a revistei Brâncuşi, cu planurile editoriale ale Editurii Fundaţiei Constantin Brâncuşi şi cu tot ce întreprindem noi în plan cultural doar cu puterile noastre. Ar fi păcat să nu promovăm un om tânăr şi de meserie, care să ducă la îndeplinire ceea ce şi-a propus primarul municipiului, dl. Florin Cîrciumaru, dimpreună cu primul ministru, dl. Victor Ponta, amîndoi apropiaţi şi cunoscători ai Lucrării lui Brâncuşi.
Suntem cu toţii în campanie. Şi cum nu mor caii când vor câinii, aşteptăm rezultate(le)…
Târgul Jiului poate fi capitala culturală a Olteniei?

1 COMENTARII
  • guta 16.11.2012 la ora 14:09 pm
    TOT RESPECTUL PT PONTA CA ESTE TINAR DAR DACA TINE IN FUNCTII CHEIE OAMENI CORUPTI PRECUM BARONUL CU EPOLETI CARAGEA CARE SE MENTINE IN FUNCTIE DOAR STRINGIMD BANI DE LA PATRONII DIN GJ PE CARE II DA LA BUCURESTI CUM DADEA LUI IGAS CARUIA II ORGANIZA TOETE INTILNIRILE LA RINCA…..VETI PIERDE ALEGERILE LA TG JIU CA OAMENII SUNT SCIRBITI SI VOR VOTA…... VA ROG SA CITITI DESPRE FAPTELE BARONULUI CU EPOLETI CARAGEA SI NEMULTUMIRILE GENERALE ALE OAMENILOR SI TUTUROR POLITISTILOR DIN CAUZA ABUZURILOR LUI CARAGEA
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *