VIRAL! Senatorul Barbu a făcut bube la gură, de la rahat de câine!
VIRAL! Senatorul Barbu a făcut bube la gură, de la rahat de câine!
De cititexportInvestigatiiUltra - Scurte2 iunie 2016

Detestat și hulit ca senator, Tudor Barbu încearcă să redevină ziarist, în mentalul colectiv, realizând emisiuni electorale pe care le difuzează printr-o rețea de socializare. În acest fel, încearcă să prostească electoratul. În timpul unei astfel de emisiuni, Barbu a fost exasperat de susținătorii candidatului liberal pentru Primăria Rovinari, care spuneau că rahatul de câine, care nu e ridicat cu măturică și făraș, din cauza polițiștilor locali (!), este una dintre cele mai grave probleme din Rovinari. Deși Barbu i-a avertizat că riscă să-i apară bube la gură din cauza rahatului de câine, liberalii din ”platou” au continuat.
Deși este membru în Comisia pentru cultură și media a Senatului României, Barbu a realizat pe tot parcursul campaniei electorale aceste ”emisiuni” electorale, care încalcă flagrant prevederile Legii 115 din 2015 și ale Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Tudor Barbu este senator de Gorj din 2012, calitate în care n-a făcut absolut nimic benefic pentru acest județ, dovadă fiind și fișa sa oficială de pe site-ul Senatului României.
Din 2015, este și co-președinte al PNL Gorj. Ca manager politic, a reușit să destructureze în timp record organizația județeană și să ostilizeze aproape toată presa locală, prin injuriile proferate în fiecare conferință de presă. Tudor Barbu a desemnat ca și candidat pentru primăria Târgu Jiu pe Octavian Lupulescu, un ins obscur, cu grave probleme de moralitate, dator vândut PSD-ului după ce premierul Victor Ponta l-a promovat în 2012 într-o sinecură guvernamentală. La lansarea oficială a candidaților PNL Gorj, Vasile Blaga i-a pocit numele, anunțându-l drept candidatul Crăciunescu. Deși promite instaurarea legii în Primăria Târgu Jiu, Lupulescu a fost prins cu fițuici în buzunar la examenul de admitere în avocatură, și exclus din examen.
Întrucât liberalii gorjeni cu respect de sine refuză orice comunicare cu Tudor Barbu, acesta s-a refugiat la Rovinari, ca șef de campanie al lui Laurențiu Chivu, fost PPDD-ist și fost UNPR-ist, primit de Barbu în PNL la câteva zile după ce a declarat, ferm, că l-ar scuipa lumea pe stradă dacă l-ar susține pe Chivu la conducerea Primăriei Rovinari.
Cât se poate de straniu, la fel a procedat și celalălat co-președinte al PNL Gorj, Dan Vîlceanu. Inițial a avut numai cuvinte critice la adresa lui Chivu, după care l-a primit cu brațele deschise în PNL. Dar cel mai șocant a fost chiar Chivu, care a spus că Dumnezeu a vrut să moară liberalul Dorin Filip, primarul Rovinariului , timp de 11 ani, ca să-i ia el locul.
 

 
În ultimele săptămâni, Tudor Barbu s-a cantonat la Rovinari, magnetizat, probabil, de bugetul de circa 300 miliarde de lei vechi de care dispune, anual, acest oraș, și măgulit de faptul că Chivu îl acceptă în preajma sa.
Metodele lui Barbu de a face campanie electorală sunt cât se poate de inovatoare. În debutul acestui articol puteți urmări pasaje dintr-o așa-zisă ”emisiune”, realizată, moderată și transmisă de Barbu printr-o rețea de socializare. Pe parcursul emisiunii, Barbu îi beștelește ca la ușa cortului pe susținătorii lui Chivu, o parte dintre ei fiind și candidați la Consiliul Local. Barbu este vizibil nemulțumit că echipa lui Chivu este incapabilă să-l înjure suficient de vârtos pe cel mai important contra-candidat, Robert Dorin Filip, și să prezinte problemele orașului Rovinari.
Majoritatea celor prezenți în emisiune se plâng că polițiștii locali nu-i amendează pe cei care nu strâng rahatul câinilor cu măturică și făraș, fapt care-l exasperează pe Barbu și-l face să spună că e pe punctul să-i iasă bube la gură, dacă mai aude vorbindu-se de rahatul de câine. Și, totuși, echipa lui Chivu continuă să vorbească despre … rahatul de câine, spre disperarea lui Barbu.
Barbu a realizat astfel de ”emisiuni” pe toată durata campaniei electorale. Detestat și hulit ca senator, el reîncearcă să devină, în mentalul colectiv, ziarist.
Întrucât producțiile lui Barbu se difuzează zilnic, beneficiind de promovare și de o audiență largă, au exclusiv tematică electorală și însuși senatorul le numește a fi ”emisiuni”, ele ar trebui să respecte prevederile Legii 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Potrivit acestei legi, realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale trebuie să fie imparţiali, iar ceilalți candidați ar trebui să beneficieze de drept la replică. Mai mult, ”emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa”.
După cum se poate, însă, vedea în materialul video respectiv, Tudor Barbu reușește să prejudicieze PNL-ul și candidații acestuia chiar și în absența, din ”emisiuni”, a oricărui adversar sau contracandidat.

Totuși, Legea 115 din 2015 nu este singura încălcată de senatorul Tudor Barbu, pe tot parcursul campaniei electorale. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ”în campania electorală, partidele politice (…) nu pot produce materiale de propagandă electorală în regie proprie.” Or, este evident că producțiile electorale ale lui Barbu sunt realizate de PNL Gorj, în regie proprie.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *