Liberalii din Gorj, așa – zisul județ al premierului Victor Ponta, au ajuns cu sfidarea atât de departe, încât nu se sfiesc să proclame, în emisiuni de televiziune, că Ponta ar fi fost un președinte mai bun decât Klaus Iohannis! Nu doar că ezită în a mima opoziția față de PSD, nu doar că nu-i preocupă la modul real dezvoltarea județului, dar au ajuns să aducă elogii, în public, premierului Victor Ponta!
I s-a întâmplat, recent, profesorului universitar Dorel Chirițescu, lider al PNL Gorj, care a spus răspicat, la televiziunea TELE 3, că ”Victor Ponta ar fi fost un președinte mai bun decât Klaus Iohannis”.
Declarația șochează nu doar pentru că Dorel Chirițescu este unul dintre liderii din Gorj ai principalului partid de opoziție, ci și pentru că el face parte din echipa de campanie a copreședintelui PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care are cele mai mari șanse să fie desemnat candidat liberal pentru Primăria Târgu Jiu.
Practic, Romanescu urmează a se confrunta cu președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, care conduce Primăria Târgu Jiu de 15 ani. În această perioadă, popularitatea lui Cârciumaru s-a diminuat drastic, deoarece orașul a fost ținut închis, a fost ocolit de investitori, iar șomajul a atins cote alarmante. Atât Târgu Jiul, cât și județul, în ansamblu, se confruntă cu grave probleme de infrastructură. De altfel, celălalt mamut al PSD Gorj, Ion Călinoiu, conduce Consiliul Județean din 1996, adică de aproape 20 de ani! Pentru a-și securiza scaunele, Cârciumaru și Călinoiu încearcă să-și impună contracandidați inofensivi, sau chiar aserviți PSD-ului, precum Marcel Romanescu.
Miercuri, 07 octombrie a.c., Dorel Chirițescu a declarat că ”Ponta ar fi fost un președinte mai bun ca Iohannis”, în contextul unui dialog cu jurnalistul Narcis Daju, care-i reproșa că în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014, ca lider al PLR Gorj, a fost un fervent susținător al lui Ponta, în condițiile în care acum se proclamă opozant al PSD-ului și susținător al unui candidat anti – Cârciumaru.
Atașamentul ”liberalului” Chirițescu față de Ponta, în detrimentul fostului lider național al PNL, Klaus Iohannis, este cât se poate de straniu, având în vedere că, în calitate de deputat de Târgu Jiu, Ponta strălucește prin absență, din colegiul său electoral, de 11 ani. Mai mult, premierul tocmai a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, care a identificat un prejudiciu de 5,6 milioane de euro pe care l-a produs chiar în Gorj, alături de senatorul Dan Șova, complexelor energetice.
Paradoxal, mare parte din echipa de campanie a candidatului PNL Gorj pentru Primăria Târgu Jiu este alcătuită din persoane ca Dorel Chirițescu, care au legături solide cu PSD-ul.