VIDEO. Senatorul Cârciumaru crede că pesediștii sunt rasa superioară, și doar reclamațiile făcute de ei trebuie luate în calcul
VIDEO. Senatorul Cârciumaru crede că pesediștii sunt rasa superioară, și doar reclamațiile făcute de ei trebuie luate în calcul
Ultra - Scurte21 februarie 2018

În concepția senatorului Florin Cârciumaru, pesediștii sunt o rasă superioară, singura cu drept de petiționare a autorităților, și numai reclamațiile emise de grupuri de pesediști trebuie luate în seamă și puse în dezbaterea partidului. Restul sunt cetățeni de mâna a doua, absolut neglijabili și de neluat în calcul.
Senatorul Cârciumaru a spus public, recent, că a decis să-l bage pe inspectorul general Ion Ișfan în analiza partidului, numai după ce un grup de profesori pesediști au înaintat la partid, firește, o petiție împotriva colegului lor din fruntea Inspectoratului Școlar Județean.
De-a lungul timpului, prefectul și ministrul de resort au primit sute de petiții, despre abuzurile lui Ișfan, de la alte cadre didactice. Reclamațiile respective aveau însă un defect: nu proveneau de la membri ai PSD, de aceea n-au fost luate în calcul. Este explicația publică terifiantă pe care o dă, nonșalant, un senator al României.
%%BANNER_468%%

Ne rămâne doar să așteptăm și să sperăm că un grup de pesediști din APAREGIO GORJ S.A. va depune o plângere la partid împotriva lui Traian Pătrășcoiu, că un grup de pesediști din Poliția Locală Târgu Jiu va depune o plângere la partid împotriva lui Florin Urdea, că un grup de cadre medicale pesediste va depune o plângere la partid împotriva lui Gigel Capotă ș.a.m.d.
Noi, ceilalți, indiferent cât de mulți suntem, n-are sens să ne mai obosim să petiționăm instituțiile statului. Cât timp nu intrăm și noi în PSD, nu vom fi luați în calcul. O spune, indirect, un senator al României.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *