Recent, Grigoraş a reamintit că atunci când a preluat echipa gorjeană au fost mulţi oameni din lumea fotbalului care l-au avertizat că semnarea unui contract cu Pandurii reprezintă un act sinucigaş, că se aruncă cu capul înainte, fără a lua în calcul repercusiunile unei misiuni ratate la o echipă căreia i se cânta prohodul când avea doar şase puncte. Şi totuşi, Grigoraş a avut curajul de a veni la Târgu Jiu.

Până la sosirea lui Grigoraş la Pandurii au mai trecut la conducerea gorjenilor în Liga I nu mai puţin de unsprezece antrenori. Unii au avut timp mai mult la dispoziţie, alţii au stat mai puţin, în vreme ce unii au fost doar soluţii de conjunctură, fără a avea vreun cuvânt de spus, dar niciunul până la Grigoraş nu a pus piciorul în prag, cerând un teren de joc la nivelul anilor pe care-i parcurgem. Fără a mai aştepta să vadă în ce ape se va scălda echipa pe care tocmai o preluase, după doar un joc, Grigoraş a cerut conducerii să mute temporar echipa la Severin, pentru ca terenul de pe Municipal să fie refăcut. Nimeni nu mai avusese acest curaj, dar Grigoraş a găsit resurse pentru a înfrânge şi distanţa faţă de casă şi lipsa aportului publicului târgujian.
De la promovarea în Liga I, Pandurii a devenit o echipă ce a spus pas jucătorilor localnici. Florin Popete rămăsese ultimul mohican într-o echipă de mercenari şi aici nu aş vrea ca voi, cei care citiţi aceste rânduri, să luaţi doar partea urâtă a mercenariatului, ci doar să înţelegeţi că Pandurilor li s-a retezat, pas cu pas, legătura cu zona pe care o reprezintă, prin lipsa filonului local. Suporterul gorjean, care, poate, mai avea în curte un nepot care dădea binişor cu piciorul în minge, se uita cu admiraţie la echipe precum Gaz Metan Mediaş, Unirea Alba Iulia, Oţelul, Sportul sau Universitatea Craiova dădeau şansă după şansă tinerilor din propria pepinieră, fără ca acest lucru să se întâmple şi la Pandurii. Primul care s-a uitat cu adevărat şi la tinerii Pandurilor a fost Cârţu, dar nici acesta n-a avut tupeul de a juca în meciurile de foc ale Ligii I cu un Rada, Avramescu, Tătaru sau Voinea. Dar a venit Grigoraş, cu curajul pe care i l-au dat confirmările trecutului său, iar Pandurii a devenit una dintre cele mai tinere echipe din Liga I, cu un serios contingent de tineri gorjeni, ce promit cât mai multe prezenţe în partidele din Liga I.
Cum cel curajos este apărat de curajul său, Grigoraş a obţinut ceea ce şi-a dorit în primul an petrecut pe banca Pandurilor. Şi dacă am mers pe puterea exemplului dat de proverbe, un alt proverb spune că atunci când mergi, să mergi, când stai, să stai, dar niciodată să nu eziţi. Grigoraş nu ezită, merge mai departe cu curajul şi îşi propune obiective îndrăzneţe în cel de-al doilea an. Şi merită să şi le atingă!