La ora actuală, Victor Ponta este cel mai important politician din Gorj, judecând la nivel de politică națională. Fiind alesul USL pentru funcția de prim-ministru, va trebui să arate că, pentru Domnia – Sa, Gorjul este cel mai important topos românesc. Încercăm, în cele ce urmează, niște opinii, pornind de la câteva coincidențe uluitoare între liderul social – democrat și fostul prim-ministru liberal Gheorghe Tătărăscu.

Jos un baron local! Doar atât poate Ponta?

În Gorj ne-am obișnuit cu ceva foarte înapoiat, deși există o majoritate a cetățenilor care gândește corect și înțelege, la modul valid, societatea contemporană – o tipologie a tătucului, cu varianta locală de baron local. Gândind la o scară medie de timp, în ultimii zece ani, am fost martori ai unui circuit ce pare că e necesar, pentru a da identitate acestui spațiu care, datorită lui Brâncuși, ar putea fi de interes extrem pentru turiști de pe toate meridianele, inclusiv cei cu reflexe occidentale. Nesurprinzător, spațiul gol lăsat de un baron local este luat de un altul; există și variații – de exemplu, unii baroni locali reușesc să se reactiveze sau sunt activați de alți potentați, care au nevoie de câte un sfătuitor, necesar pentru a face click-ul cu orizontul  de așteptare al plebei iubitoare de găleți electorale.
Există, totuși, o variație politică aproape fericită – hitman-ul trimis de la centru să elimine câte un baron local. O astfel de variație, în plan politic, este și Victor Ponta… Dat fiind că nimeni nu poate contesta amploarea pe care o are acesta, am spus în trecut că nu este reprezentativ pentru Gorj, deși această adopție este una care aduce un anumit beneficiu de imagine județului, quoique nedirecționată fertil. Inserându-se aici ca un virus asupra mentalității locale de tip baronial, Ponta trebuia să rămână consecvent în această direcție. Din nefericire, s-a calmat și și-a calibrat tirul, în așa fel încât impactul său asupra sferei politice locale nu este eficient decât de conveniență. Altfel spus, în afară de efortul Pirelli, efectul Ponta asupra Gorjului este unul care conservă nivelul local (fără impact național) al partidului său, permițănd generației vechi să controleze autoritar deciziile, în timp ce tinerii sunt nepromovați sau aleatoriu promovați, fără competiție reală. Cu alte cuvinte, Ponta și-a pus la gât trofeul Mischie, și misiunea sa în Gorj pare să i se fi încheiat.
Impunându-se ca alpha-male al partidului, nemaiexistând nicio provocare, ba chiar fiindu-i acceptată, în Gorj, tutela de către mai – marii partidului (cu a căror generație pare să fi ajuns la o relație de susținere reciprocă și necombativă), Președintele PSD-ului pierde din vedere că ambiția sa este una mică, neonorantă pentru un individ ce poate fi, cu adevărat, o personalitate, în timp ce istoria sa tace și trece. În acest stil Ponta riscă să rămână, în mentalul colectiv, doar groparul lui Mischie și Geoană, ceea ce  e o palidă consolare pentru un lider tânăr, ce-și propune doar sa câștige alegerile, acolo unde PSD-ul este atât de puternic, încât și marele universitar de Lelești, Popeangă, poate ajunge parlamentar.

Ponta nu-și este egal sieși încă

Într-o sentință lapidară, Protagoras definea omul ca măsură a tuturor lucrurilor; din această perspectivă, Victor Ponta rămâne dator în două direcții: o dinamizare, în sens occidental, a partidului în Gorj, dar și, dorindu-și să ajungă prim-ministru, o mai esențială contribuție la dezvoltarea, pe toate planurile, a acestui județ (în acest sens, îi propunem o raportare la fostul prim-ministru liberal interbelic, Gheorghe Tătărăscu).
Stânga are, la nivel global, o anumită energie a progresului, pe care Ponta pare să nu o aplice aici, unde își dorește al treilea mandat de parlamentar; este o părere personală, însă în Gorj, PSD pare cel mai plictisitor și neefervescent partid. Nu e numai vina lui V. Ponta; poate și faptul că are, de ceva timp, o majoritate reconfortantă a condus spre această acalmie a banalității. Totuși, fiindu-i fief, trebuie să-și propună în Gorj o resuscitare, întru modernizare, chiar dacă nu-i este necesară la nivel de calcul politic. Un lider cu charisma pe care și-o propune Ponta nu poate să se mulțumească cu un minim ce redă un simplu și științific superior – pozitiv, doar raportat la epoca baronilor locali; raportările sale trebuie să fie la alt tip de valori.
În ceea ce privește noua dimensiune pe care și-o propune – de prim-ministru – aici cu toții ne așteptăm la un impact național și european, care să-l imite pe cel al lui Ghe. Tătărăscu… Deși amândoi au o similitudine la nivel de opțiuni, în ceea ce privește studiul dreptului, Tătărăscu a părut să arate mai multă combativitate novatoare, impresionându-l pe liderul liberalilor, Ionel I.C. Brătianu (un politician ceva mai important pentru România decât Năstase), care îl susține pentru un post de deputat de Gorj. Poate că doctoratul din Franța l-a obișnuit pe fostul prim-ministru liberal cu o ambiție de impactare ce arată vână occidentală. Este ușor iritantă auto-mulțumirea lui Ponta – să fie din cauza unui doctorat la București? Încheierea educației, din păcate, pe Dâmbovița pare să-i fi imprimat liderului social-democrat o traiectorie împăciuitoare. Simplul fapt că reușește să adune majorități, care pot elimina adversari din partid, nu exprimă tot ceea ce trebuie să facă acesta pentru România…Tiradele sale publice, ce-l fac să pară doar un altfel de Crin Antonescu, nu aduc efectul pe care îl avea Tătărăscu. Probabil că pe ultimul l-a ajutat și temperamentul de publicist (fiind pentru un timp directorul ziarului Cuvântul Gorjului).

Coincidențe istorice Tătărăscu-Ponta…

Ajungând prim-ministru, în 1934, imediat după marea criza mondială, Tătărăscu reușește să relanseze economic România; contextul este similar pentru eventualul prim-ministru, Ponta. O altă dimensiune este aceea  a susținerii dictaturii lui Carol al II-lea; coincidența face ca și Ponta să treacă printr-o perioadă în care geoaniștii îl acuză de sabotarea democrației în partid… Partea savuroasă a poveștii se leagă și de demiterea lui Titulescu (probabil cel mai important diplomat al epocii), orchestrată de Tătărăscu, la ordin carlist. Totuși, în timpul primei guvernări a lui Tătărăscu, nivelul de trai al României a crescut, ba chiar învățământul a progresat…
Mergând pe firul asemănărilor între cei doi politicieni cu performanțe în viața publică, este de urmărit în ce fel va reuși prim-ministrul Ponta să tempereze impulsivitatea anti-progres în plan educațional, a cuplului Marga – Andronescu, a căror unică idee de reformă se leagă de reinstaurarea vechii educații cu baroni. Probabil că Ponta va trebui să jongleze, ca și Tătărăscu, între faza în care aresta pe omul lui Carol Caraiman, M. Manoilescu, și decizia de a consolida dictatura lui Carol al II-lea după Restaurație, doar Băsescu rămâne Președinte până în 2014. De altfel, Tătărăscu  a inițiat Decretul-lege asupra publicațiilor clandestine, prin care limita ziarele ce făceau opoziție regimului carlist (ce actuală este această atitudine și prin Tg-Jiu!!!), justificând astfel anecdota conform căreia râdea când râdea și Regele și plângea după același tipar.
Mandatul lui Tătărăscu se termină dramatic, acesta demisionând în 1940, când a realizat că urma să piardă Basarabia și Bucovina de Nord în favoarea sovieticilor. După al doilea război mondial, ajunge să propună o abordare de tip centru-stânga, pro-sovietică, acceptând mersul istoriei în direcția influenței URSS. Precocitatea din viața publică să nu-i fi permis fostului prim-ministru să dezvolte o personalitate puternică, exterioară politicului? Să își fi dorit doar a sta ca uleiul deasupra apei și a domina scena politică? Oare Ponta face la fel când singura măsură de reformă pe care și-a propus-o, până acum, a fost aceea de a-l elimina pe Geoană, care nu-i recunoștea autoritatea în USL și tot se visa președintele Mihaelei, dragostea sa?
Până la urmă, fostul prim-ministru liberal produce o scindare a PNL; este o coincidență interesantă, dacă ne gândim la eventualul efect al execuției lui Geoană asupra PSD-ului… Oare, in 15 ani… Ponta, care este un lider foarte puternic și foarte tânăr, va putea să nu pice în tentația geoanistă?
Mergând pe firul istoriei, Tătărăscu a acceptat să facă parte din Guvernul Petru Groza, fiind calificat drept trădător (recent, Lăzăroiu vorbea de o posibilă alianță PSD-PDL)… Ca Ministru al Afacerilor Străine, semnează Tratatul de Pace de la Paris, privind cu un realism sceptic orice speranță dinspre forțele anglo-americane: „Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Yalta, Occidentul ne-a predat rușilor.”
Ulterior, criticând Guvernul, este arestat, alături de toți miniștri tătărăscieni și întemnițat la Sighet. La moarte, avea să se scuze, spunându-i fiicei lui că a trăit vremuri cumplite… Pare totuși că, nefiind capabil să privească mai de sus, la nivel de macroistorie, ci doar în plan simplu, fără o clarviziune largă, s-a expus singur unor contradicții pe care nu le-a mai putut depăși. Similar, Ponta pare că duce mereu lupte pe care vrea și își propune să le câștige, devenind ușor relativist. O paradigmă simplă spune că are nevoie să prindă și o anumită dimensiune internațională; la nivelul socialiștilor europeni, este oarecum nespumos, ba chiar neeuropean. Atât vrea Ponta- câștig pragmatic și reconfortant în interiorul României? Un mandat de Gorj, pe care și Rușeț și Popeangă s-au descurcat să-l obțină…?

Familia Ponta trebuie să privească, admirativ, spre Tătărăști și să învețe

Familia Tătărăscu a avut efecte benefice asupra Gorjului; cel mai ușor e de menționat rolul soției fostului prim ministru liberal, Arethia, în apariția Ansamblului brâncușian de pe Calea Eroilor. Cumva, dacă vreți, această familie a simțit ce ar da identitate Gorjului și a acționat în această direcție. Nu au scăpat atenției lor Ecaterina Teodoroiu și Tudor Vladimirescu; însuși Regele a venit, în 1936 aici și a declarat Tîrgu-Jiul ”oraș erou”. Acum, nu vreau să o chem pe Daciana Sârbu de la Bruxelles sau să-i propun lui Ponta să îl aducă pe Crin Antonescu în Gorj pentru a cinsti eroi locali, ci doar să reiterez faptul că identitatea provoacă personalitate. Excepționalismul unor eroi sau personalități ale trecutului, precum Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu sau Constantin Brâncuși, evidențiați prin respectul unor mari oameni de stat (ceea ce este un frecvent gest de spectacol ieftin la americani, însă cu efect foarte bine calculat), ar da gorjenilor din jurul nostru ceea ce lipsește acum: demnitate, verticalitate, bărbăție. Reversul este ce vedem, aici, în viața publică imediată – tătuci care ridică la rang de normalitate condiția de borfaș instituțional.
Ponta va arăta că se respectă pe sine, dacă va începe să respecte Tirgu-Jiul; până acum s-a comportat matur, pragmatic, fără efect pentru Gorj, pe care l-a tratat ca pe un ținut ușor înapoiat, unde poate câștiga ușor un mandat de parlamentar. Ferindu-se de tentațiile pragmatismului tătărăscian, îi propun lui Victor Ponta să-și dorească impactul ultimului și nu statutul de parlamentar de nivelul lui Popeangă.