Verificările făcute de Primăria Târgu Jiu la clubul Pandurii au făcute de mântuială, mai mult cu scopul de a-l scoate pe Condescu nevinovat, lucru oarecum recunoscut și de Constantin Fârță, unul din reprezentanţii Municipalității, delegat în comisia de verificare. Astfel, într-un interviu apărut ieri în presă, Fârțu a declarat senin că a nu găsit nici o neregulă la club, spunând și că nu a știut concret ce să verifice, așa că a căutat cam ce i-a tăiat capul.
Fârţă a precizat că s-a verificat modul în care Primăria Târgu-Jiu a dat banii la club şi a constatat că „au fost primiţi cu extrase de cont”, nefiind, din punctul său de vedere, nicio neregulă. Grav este că nu s-a verificat însă modul în care acești bani au fost cheltuiți, ceea ce ne duce cu gândul că această verificare nu a fost decât un exercițiu de imagine, pus la cale de primărie pentru a-l scoate basma curată pe Marin Condescu.
Dacă interesul ar fi fost cu totul altul, verificările ar fi scos la iveală faptul că Pandurii au făcut două plăți destul de mari făcute către două firme, controlate de o persoană extrem de apropiată de preşedintele Marin Condescu, respectiv Mădălina Berbecel. Firmele cu pricina se numesc Caesar 76 SRL, firmă care are un singur asociat şi administrator, respectiv Mădălina Berbecel, şi cealaltă, Romriviera Group SRL, care are un singur asociat şi administrator, respectiv portughezul Emidio Mendez. Implicarea concubinei lui Condescu în ambele afaceri este dovedită simplu: ambele funcţionează în acelaşi sediu, respectiv apartamentul Mădălinei Berbecel din Târgu-Jiu, din zona Sâmboteanu.Către prima dintre firme, Caesar 76 SRL, s-a făcut în 2012 un virament în valoare de aproximativ 320.000 de lei, iar către Romriviera Group unul de 550.000 de lei. În spatele niciunuia dintre cele două transferuri de bani nu au fost găsite documente justificative. Practic, până acum, constatarea este că banii s-au virat… pe nimic.
Un alt exemplu care să scoată în evidență neregulile de la club este că în 2012, Pandurii a făcut o plată în valoare de aproximativ 120.000 de lei către o societate din Timişoara, Elkana SRL, specializată în execuţia de foraje de mare adâncime, puţuri şi pompe de suprafaţă. Condescu a încercat să motivele această plată, spunând că s-a forat la stadion, pentru a aduce apa necesară irigării gazonului. Suspect este că în aceeași perioadă au fost executate foraje de mare adâncine, însă nu la Pandurii, ci la ferma lui Condescu de la Borăscu.
Toate aceste lucruri nu fac să ne ducă cu gândul decât la faptul că toate aceste verificări efectuate la Pandurii nu au avut decât un singur scop, acela de a-i curăța imaginea lui Condescu, anchetat în prezent pentru o serie de infracțiuni.
Detalii, aici.