„ – Da, am fost și sunt țăran, port hainele acelea pe care strămoșii mei le-au purtat. Sunt țăran din opincă pe care am purtat-o adeseori și o port”;
„Prin urmare, cred că județul Gorjiu nu merită să fie condamnat de a nu avea nimic în schimbul contribuțiunilor ce plătește; este dar drept ca acel județ să aibă cel puțin o școală de meserii, unde părinții să-și trimită copiii lor, ca să învețe o meserie oarecare să se poată hrăni. Rog dar pe D. prim-ministru, să binevoiască a lua o măsură părintească, aceea de a prevedea la bugetul care se va vota în curând, o sumă pentru această destinațiune…”;
„În sesiunea trecută am avut promisiunea onor. D. prim-ministru, că se vor lua măsuri a se înființa inginerii trebuincioși pentru toate județele țării, ca să verifice pământurile tuturor sătenilor împroprietăriți la 1864. Eu, ca țăran și reprezentant al țăranilor în această Cameră, când pun mâna pe promisiunea D-lui prim-ministru, cel care întotdeauna a dat mâna de ajutor clasei muncitorilor, eu atunci mă cred satisfăcut, cer numai să fie și realizat”;
„Ei bine D-lor, știe toată lumea că cel sătul nu crede la cel flămând. Votați, D-lor, cât mai repede. Celor care sunt chemați întotdeauna la muncă și pe câmpul de onoare să le dăm ajutor la nevoie. Am zis. Datori suntem să ținem socoteală de ei, am zis, și voi reveni”.
Cartea profesorului Gheorghe Nichifor despre Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului, din care am citat câteva vorbe ale țăranului nostru deputat, este scrisă în conformitate cu adevărul istoric, consultându-se documente de arhivă și o bibliografie exhaustivă, aducând un omagiu și o laudă performanței politice extraordinare vreme de nouă legislaturi în Parlamentul României, Dincă Schileru făcându-și auzită vocea de fiecare dată cu nădejdea izbânzii adevărului: „Voi cere, voi striga până dreptate se va face. Nu voi pregeta deloc în această privință de a nu-mi face datoria. Repet dar, d-lor deputați, ca să vă asociați cu mine în această dreaptă și legitimă cerere. Cer totodată să am un răspuns categoric de pe banca ministerială. Am zis”.
Dincă Schileru – într-adevăr un personaj de legendă care n-a pregetat nici o clipă câtă vreme a fost sănătos. Nepot al unuia dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu, s-a născut în comuna Schela, plaiul Vulcan, județul Gorj la 6 noiembrie 1846 și prin căsătorie se stabilește din 1868 la Bâlteni unde, după o viață agitată și cu mari realizări în plan material, sfârșește la 3 iunie 1919, rămânând a-l moșteni cinci copii și mai bine de douăzeci de nepoți și de strănepoți. A știut să facă avere și a avut de tânăr mari ambiții politice, fiind de altfel doar un autodidact cu școală puțină, dar foarte curios din fire și cu un ascuțit simț pragmatic, ajungând în Gorj exponentul de cel mai mare succes al capitalismului rural de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea.
A luat în arendă și a cumpărat pământ cât a putut, a avut păduri, livezi și vii, a făcut negoț cu lemne, a avut cazane de țuică și crame cu vinuri bune, a crescut cai, vite mari și oi multe, a avut ateliere de haine schilerești din aba de cea mai bună calitate, a fost proprietar de mine de cărbuni la Schela și petrolist la Bâlteni, a avut cârciumi și s-a ocupat și cu cămătăria, din toate agonisind o avere de invidiat pentru timpurile pe care le-a petrecut numai într-o alergătură între Schela și Bâlteni, spre Filiași, Strehaia și Craiova, la Pitești și la București, peste munte în toată Transilvania și dincolo de hotare la Paris, la Londra și prin țările nordice.
Peste tot pe unde a umblat a văzut și a învățat multe și dacă s-a putut a adus acasă lucruri de trebuință sau doar de suflet. A convins la Londra în Camera Comunelor și a adus investitori englezi pentru minele sale printr-o societate britanică și a primit chiar medalia de argint a Franței pentru exploatarea cărbunelui de la Schela. A fost consilier și vicepreședinte de județ și apoi deputat liberal al Colegiului III de Gorj, ales de câte ori și-a dorit, mai spre bătrânețe lăsând locul în parlament unui alt mare țăran – Dumitru Brezulescu de la Novaci. A fost o figură deosebită și o voce ascultată la București, i-a cunoscut și a pus țara la cale cu Iorga, Brătianu și Kogălniceanu sau cu regele Carol și Ferdinand, a avut prieteni buni și dușmani mulți.
A ținut cu el și cu țăranii lui, a construit școli și biserici, a făcut daruri și danii acestora, a lăsat urmașilor un nume, o avere și un… muzeu cuprinzând aproape o mie de piese, unele de mare valoare. A fost cineva.
„Superb bărbat. Și splendid oltean! Numai lipsa pistoalelor te oprea să te gândești că e un haiduc găzduit la numitul pe franțuzește Hotel Boulevard”.
Astăzi merită să-i fie păstrată amintirea și să-i fie ridicate statui. Măcar una…
Acum, în capitala noastră de județ, steaua lui Dincă Schileru strălucește în Amintire din strânsoarea caldarâmul de pe strada mare. Facem și azi de toate, câte se mai pot face, „după puteri, după puteri și după cunoștințe” – vorba personajului marelui scriitor.
– Noroc! – se auzi destul de limpede dinspre banca de lemn cu însemnele primăriei, vocea stinsă a uneia dintre cele 4-5 persoane ce participaseră la ceremonie.
Cu un țipăt de pasăre înjunghiată, ceasul din turla prefecturii părea să îndemne lumea pe la casele lor. Pe undeva, pe-aproape, se-auzeau lăutarii:

Cine-a fost o dată-n Gorj, of, of,of,…

Fost-a Tudor și Magheru

Și-a mai fost Dincă Schileru…