Un maidanez , fost câine de rasă, linge blide în mod conspirat, sub poala PSD-ului
Un maidanez , fost câine de rasă, linge blide în mod conspirat, sub poala PSD-ului
De cititOpiniiUltra - Scurte28 mai 2015

 

Declarațiile publice făcute de senatorul Dian Popescu, în ultimele zile, trădează faptul că domnia sa lucrează în continuare la destructurarea vechiului PNL și la subminarea oricărei forme de opoziție față de PSD în Gorj.
Întâi, nu a negat nicio secundă că va trece la UNPR, partidul – satelit al PSD-ului. Mai mult, nu s-a simțit nici jenat, nici lezat de aprecierile libidinoase formulate la adresa sa de Ion Călinoiu, lider național al PSD. Deci, Călinoiu ridică în slăvi un așa-zis lider al opoziției, de fapt un fost câine de rasă ajuns maidanez, la coadă la lins blide, sub poala PSD-ului.  Tot Călinoiu spune că Dian Popescu e binevenit în UNPR, alături de PSD. Este, de fapt, o recunoaștere a faptului că de cel puțin un an Dian Popescu joacă pe muzica PSD-ului. Repet, niciun moment Dian Popescu nu a replicat răspicat că viitorul său e numai și numai pe dreapta politicii, în zona anti – PSD.
În paralel, și-a construit a doua variantă, aceea de lider liberal revigorat de parteneriatul cu Tudor Barbu, la conducerea vechiului PNL. În această variantă, Dian are rolul de a distruge în continuare PNL Gorj, din interior. Începutul deja a fost făcut.
În disperarea de a-și bandaja cu minciuni caroseria avariată, Dian a spus că el este cel care a renunțat, prin autosuspendare, la poziția de copreședinte PNL, și că el l-a propus ca succesor pe Tudor Barbu. El încearcă să pară pe mai departe un lider politic cu influență în staff-ul central liberal. În realitate, pentru că n-a avut decența de a se retrage la timp, așa cum îl obliga și vechea formă a statutului partidului, provocând grave daune de imagine și de coeziune internă liberalilor, Dian Popescu a ajuns la stadiul de persoană tolerată de liderii marelui PNL, la stadiul de personaj compromis, pe care nimeni nu-l mai ia în calcul și în care nu se mai investește nici cea mai mică încredere.
Apoi, Dian a lăsat să se înțeleagă că, de-acum, PNL Gorj va avea nu doi, ci trei copreședinți: Vîlceanu, Barbu și Popescu.  A spus de nenumărate ori că ”Tudor Barbu va conduce filiala alături de mine”, situându-se pe aceeași poziție de putere cu fostul star OTV.
Mai mult, a întărit că va rămâne mebru în Biroul Politic Județean și în Consiliul Național al PNL, cu toate că această chestiune nu a fost încă tranșată la nivel central.
Ca un semi-axfixiat în căutare disperată de oxigen, Dian a completat că, atâta timp cât va fi senator, va fi și lider al PNL Gorj deși între cele două statusuri nu există nicio condiționare.
Odată construită această legitimare a sa ca lider cu puteri depline și egale cu ale lui Tudor Barbu, Dian mai recurge la o scamatorie: aduce în discuție statutul PNL, documentul de care n-a vrut să audă deloc în ultimele luni. Calculul său este simplu. Din moment ce el a fost deja debarcat, de facto, în virtutea statutului, Dian plănuiește deja o duzină de excluderi, din tabăra adversarilor săi. Este vorba de liberali autentici, care n-au consimțit ca partidul să aibă raporturi de vasalitate cu PSD-ul. Practic, Dian a declarat că-i va arăta personal lui Tudor Barbu care sunt liberalii ce trebuie excluși, pe motiv că ”s-au ocupat de spectacol”, în ultimele luni. Potrivit lui Dian, prin declarațiile făcute în public, unii liberali s-au cerut în afara partidului. Or, cui slujește excluderea liberalilor anti-pesediști? PSD-ului, firește.
Întrucât Tudor Barbu este de o comoditate vecină cu nesimțirea, probabil că va conduce PNL Gorj prin trimisul său în teritoriu, Dian Popescu.  Prin urmare, în loc de a se consolida, PNL-ul își va urma procesul de dezagregare, în partid urmând să rămână doar orzanii, leuștenii, ciolocoii și drăgușinii. Exact politrucii agreați de PSD.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *