Nebunie în toată regula… Tu, om ce te crezi om, ai ajuns în situația de a te trezi dimineața, de fiecare dată în altă lume, pe altă planetă. Mai pe românește, seara te culci președinte precum Geoană, iar dimineața te trezești într-o țară a haosului perpetuu. Titlurile ziarelor și scremerile prompteristelor ne mai anunță încă o bombă media, chiar de la șase dimineața și, de parcă n-ar fi de ajuns toată buimăceala asta, Pontache a reușit să reînvie vechiul Telejurnal pe internet. Ca orice om, îmi spăl ochii și caut să mă dezmeticesc… Nu știu de ce, dar, mai în toate diminețile, în căpșor au început să se bată, măi, dar să se bată, pe bune, două melodii…
Tresar când aud chinuiala aia chinezeasă, „Românie, Românie“, un coșmar produs de asiatici pentru a gâdila urechile lui Ceaușescu, aflat în vizită pe la Beijing, pe acolo pe unde și noi ne cam preumblăm în ultimii ani. Mă ia cu friguri și dau impresia că îmi revin dintr-o dată, în momentul în care – l aud pe Tudor Gheorghe cântând cu patimă… „Acolo este țara mea și neamul meu cel românesc/Acolo eu să mor aș vrea/Acolo vreau eu să trăiesc!“, celebru poem scris de Ioan Nenițescu. Dar, ajung în fața televizorului, flămând să aflu ce s-a mai întâmplat peste noapte, de la primele știri ale dimineții… Cum, necum, penibilul și frustrantul „Românie, Românie“, Tudor Gheorghe, cu vocea sa minunată, dispar, și manelele îmi invadează creierii.
Acestea vin de la sine, așa cum vine și muzica băieților de cartier… Privesc la televizor, dar urechile aud melodii precum „Uite mamă, vin mascații“ sau „Vine poliția“. Cam ăsta este începutul meu de zi, destul de matinal, de altfel, cam de asta au parte toți românii de la o vreme încoace. Nu e dimineață de la Dumnezeu să nu mai auzi de arestări, de acte de corupție, să nu vezi imagini cu băieții de la trupele speciale ce „saltă“ de la simpli găinari până la unele, dar doar unele personalități despre care românul avea impresia, până nu demult, că sunt intangibile. Situația în sine îmi spune că mergem către o normalitate… Normalitatea asta zice că locul hoților este la pușcărie, nu în scaune înalte. Și, totuși, parcă îmi vine greață de o astfel de normalitate…
Să vă spun de ce. De aproape 20 de ani, ca și lucrător în presă am tot bântuit prin birourile instituțiilor din județul ăsta și, vrând, nevrând, am tot dat ochii cu tot felul de oameni. De ani de zile mă rod întrebări, uneori le aștern pe hârtie și răspunsurile par să vină prea târziu, când județul ăsta numit Gorj a ajuns deja în biserică, pentru ultima slujbă.
Nu aveam cum eu, lucrător la patron, plătit cu salariul minim pe economie, cu încă două, trei colaborări, fără sâmbete și duminici, fără concediu să nu fiu nedumerit de situațiile întâlnite. Peste tot, prin instituțiile de care vă pomeneam vedeam dudui și domni îmbrăcați la patru ace dintr-un salariu mizerabil de bugetar, așa cum susțineau chiar domniile lor. Aceleași persoane mai aveau și o mașină, chiar două, un apartament super aranjat și o căsuță frumușică foc, undeva „la țară“. Tot pe holurile alea auzeam vorbindu-se de vacanțe, de excursii, de weekend-uri și, na, parcă mă apuca damblaua. De unde, mă, de unde, îmi tot ziceam eu, lucrător la privat, cu trei slujbe, fără sâmbătă și duminică liberă, fără concediu, care de abia mă cârpeam de la chenzină la chenzină. Știam de unde și, tocmai de aia, melodii oribile îmi zgârie creierii… Știam de concursuri aranjate, de șpăgi, de afaceri, de polițiști corupți și alți bugetari murdari care nu conteneau să vorbească de și despre mizeria de salariu, dar îi vedeam, îi văd îmbrăcați la țol festiv și cu mașină de fițe. Da, bine, există mereu argumentul crediturilor bancare, însă, în dobitocia lor, nu conștientizau că povestea miroase și mai urât. Păi dacă ai salariu mic și îți permiți țoale de țoale, mașini și vacanțe, zici că ai mai făcut un credit pentru a construi o căsuță, din ce mai trăiești, oare, căci… te văd tot la patru ace, tot cu mașină de lux, tot plecat prin vacanțe și cu copii aranjați pe la școli înalte.
Da, maneaua cu „Uite mamă, vin mascații“ și grohăiala băieților de cartier „Vine poliția“ îmi sună în timpane prin imaginile de la TV… Văd oameni de afaceri arestați, de această rușine nu scapă nici mulți funcționari, dar televizorul si ziarele încă nu-mi dau un ceva și aia mă doare rău, rău de tot. Toate persoanele despre care am vorbit nu au comis ilegalități de capul lor. Să nu-mi spună mie nimeni că niște simpli funcționari „au dat accept“ celor care s-au apucat să dea cu bidineau pe primărie. Nici prin minerit, de unde se fură de când lumea și pământul situația nu stă altfel. Paranormalul cu banii dați pentru reabilitarea drumului Târgu-Jiu – Sadu ar fi umplut multe camere într-o pușcărie din altă țară. Toate nebuniile ce au dus Gorjul la ultima slujbă, înainte de înhumare, au avut, cu siguranță, inițiatori din mediul politic. Deocamdată, oamenii ăștia sunt feriți de toate, iar arestările lui Mischie și Manțog sunt pistol cu apă și o abureală pe măsura capacității noastre de a discerne lucrurile. Parandărătul a ajuns cu siguranță la dragii noștri conducători și, vorba lu Marin Sorescu, cercul corupției a trecut prin Gorj, a produs zgomot, a lăsat urme, dar doar trei-patru au avut ochii, bunul simț și puterea de a-l observa. Ceilalți s-au complăcut, ba, mai mult, au fost complici ai mai marilor ce așteptau caimacul, îmbrăcați la patru ace în birouri capitonate.Și astfel complici cu acte în regulă, ba, mai mult, „nevăzători“ cu patalama la mână continuă să ocupe funcții importante.
Cercul marii corupții a trecut prin Gorj, a produs fiori, a lăsat urme adânci, au sărit scântei când s-a lovit de câte o piatră, dar nimic mai mult. Închei cu versurile lui Marin Sorescu din poezia ce ne vorbește despre un cerc, o tuturigă de foc care tot trece prin România, dar prea multe certificate de nevăzător s-au eliberat… dar prea multă șulfăneală există în sufletele noatre:
„Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi
Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l
vazusera.“