Regret că a trebuit să mă aflu-n treabă şi să mă amestec printre hăuliturile zilei a căror vitalitate e subordonată banilor publici, aprobaţi în subcomisii cu o unanimitate subîntinsă indicaţiilor „de sus”… O glumă de ziar aranjată din condei, bucurându-se de credibilitatea unor surse prea puţine le număr, a prins la unii dintre cititorii noştri care ne digeră scremut între pereţii unor spaţii neconvenţionale, unde liniştea lecturii le este asigurată necondiţionat, cu inocenţă, de întreaga familie. Persoane ca lumea, trăncănind electoral, la vedere, în faţa panourilor sufocate cu afişe preţioase multiplicând în zadar aceleaşi poze mici de buletin, au livrat cu titlu gratuit ideea că mai vechea noastră cunoştinţă comună – dl. R. Varia – ar putea să ne conducă prin corespondenţă dintr-o clădire asumată brâncuşian de Consiliul Local al urbei noastre.
Cum ar putea, Doamne, un ins atât de titrat – altfel declarat persoană non grata în întreg arealul nostru gorjenesc – să conducă destinele culturale ale unei instituţii publice care are atârnată la strada mare o firmă luminoasă înghesuită de numele lui Brâncuşi?
Am greşit când am crezut că un om tânăr, absolvent – la clasa maestrului Vasile Grigore – al Academiei Naţionale de Arte Nicolae Grigorescu din Bucureşti – şcoală printre absolvenţii căreia se numără chiar sculptorul Brâncuşi -, pictor cu expoziţii la activ, cadru didactic al Universităţii noastre, înscris şi la un doctorat de specialitate, ar putea să acceadă cu sorţi de izbândă la directoratul Centrului Brâncuşi din localitate.
Era, se pare, mult mai interesant dacă, anunţat mai cu aplicaţie, concursul s-ar fi tranşat, tot în prezenţa autorizată a lăutarilor de serviciu, cum altfel?, între două doamne cu experienţă profesională, cu trecut şi cu nostalgii. N-a fost să fie…
Urmare concursului repede parafat, deja se văd ceva roade. Iată doar două dintre ele:
1.Centrul a alocat prin bunăvoinţă bani pentru stingerea unor datorii de milioane multe pe care uap-ul local le-a acumulat din cauza unor neglijenţe financiare şi a unui management defectuos, achiziţionând la schimb câteva lucrări cu iz contemporan, evaluate la pachet cu o stranie mărinimie. Urmare acestei inginerii financiare, uap-ul merge mai departe… Tot aşa?
2.Centrul a obţinut o mărire de leafă pentru cca. jumătate dintre cei 12 truditori de pe malul Jiului, mărire de ultim moment, menită să susţină mai consistent încadrarea noului manager.
Îmi fac mea culpa şi, după concursul câştigat cu notă atât de mare, cred şi io că dna. Adina Andriţoiu e omul potrivit la locul potrivit. R.Varia n-ar fi avut nicio şansă. Dar nici alţii. Tinerii, pe drept cuvânt, pot să mai aştepte…
Vinovaţi de-a ne fi amestecat chiar şi cu gândul în sublimul harem arondat Cetăţii, ne retragem încercând să ne poziţionăm credibil pe un eşicher privat, pândit de preţiozităţi stânjenitoare.
Deh! Tristeţi brâncuşiene…
Zilele trecute, ne-a parvenit o scrisoare deschisă pe care dl. Matei Stîrcea-Crăciun, doctor în antropologie şi istoric de artă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, membru în comitetul de conducere UAP (secţia de critică), brâncuşiolog cu articole şi cărţi la activ (Brâncuşi – Simbolismul hylesic, Brâncuşi – Limbajele materiei) o adresează la vedere preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, şi preşedintelui Secţiei de Artă, Arhitectură şi Audiovizual Răzvan Theodorescu, exprimându-şi pe câteva pagini nedumerirea, cu argumente, în legătură cu faptul că monografia domniei-sale – Brîncuşi, limbajele materiei – studiu de hermeneutică a sculpturii abstracte, Editura Anima, 2010, 488p, 90 il., n-a fost luată în discuţie pentru eventuala validare ştiinţifică a acesteia, ocazie cu care să i se confere un premiu al Academiei, premiul George Oprescu. Ironie a soartei cu înţeles nevrotic: premiul râvnit poartă numele celui care în anii 50 a cântat în corul deviaţilor Academiei, când s-a pus în discuţie cazul Brâncuşi în secţia pe care atunci o conducea acad. Mihail Sadoveanu.
În 1997, dl. Stîrcea s-a bucurat de un stagiu postdoctoral Fulbright pe tema: Simbolism material hylesic în sculptura brâncuşiană (City Univ. of New York şi Georgetown Univ., Washington) şi urmare acestuia a îndrăznit să solicite Academiei Române un grant pe o temă de antropologie simbolică aplicată sculpturii lui Brâncuşi.
Alte vremi, alţi şefi de secţie la Academie. Răzvan Thedorescu l-a interpelat atunci pe dl. Stîrcea, sec şi în cuvinte puţine: “Domnule Crăciun, să nu mai cereţi granturi pe Brâncuşi fiindcă nu vi se vor da”. Povara Brâncuşi… Pe gangurile instituţiilor diriguitoare în plan cultural, istoria imortalizează aceiaşi paznici cu blazon, erudiţi şi flămânzi.
Într-un septembrie de pomină, cu mulţi, mulţi ani în urmă, la o serbare câmpenească de-o mizerabilă mitocănie desfăşurată în câmpul Coloanei sub bagheta dirijorală a lui R. Varia, empatizând cinic şi nemăsurat cu acesta, Răzvan Theodorescu, de-o vitalitate logoreică branşată unui libidou verbal bântuit de melancolii curtenitoare, ni l-a desfiinţat cu fervoarea specialistului medieval pe Brâncuşi, scuipându-l de deochi printr-un ceremonial susţinut agresiv de multimedia. Lui Brâncuşi îi ruginise nepermis de mult Coloana…
Nu mai departe anul acesta, cu ocazia unei zile Brâncuşi tratată la Academie, Răzvan Theodorescu a anunţat, graseind administrativ, cum că orice urmă de arhivă despre sculptor a dispărut definitiv de pe rafturile pe care le gestionează, iar în altă ordine de idei, virilizând dialogul cu puţinii audienţi, şi-a reînnoit disponibilitatea apreciativă academic pentru omul şi opera celui aşteptând primul la rând, la poarta nouă a… Academiei: R. Varia.
Dacă membrii secţiei care nu au atribuit premiul George Oprescu lucrării dlui. Stârcea –Paul Neagu, nouă staţiuni catalitice, studiu de simbolism hzlesic – au trecut aproape toţi în lumea celor drepţi şi mai buni, puţinii rămaşi astăzi printre noi şi pe posturi au respins de la acelaşi premiu şi cartea despre Brâncuşi pe motiv că monografia “nu ar fi fost depusă în termen la secretariatul Secţiei de Artă, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române”. Aceste drăgălăşenii academice etalate brâncuşian dinspre secţia condusă de Răzvan Theodorescu, l-au determinat pe dl. Stîrcea să refuze “a fi titularizat, acum sau ulterior, pentru premiul George Oprescu sub mandatul Domniei sale”.
Propun să-i acordăm la Târgu-Jiu în semn de preţuire şi de încredere în ceea ce va întreprinde şi în viitor – Premiul Constantin Brâncuşi – pentru ideea de a fi conceptualizat prin analiză hermeneutică curentul artistic lansat de Brâncuşi în sculptura veacului XX. În felul acesta, dl Matei Stîrcea-Crăciun, primit cu braţele deschise în oraşul lui Brâncuşi, e pe deplin răzbunat.
Nu ne rămâne decât să-l vedem membru al Academiei Române pe R. Varia. Se vede treaba că un gest stupid, cu o carte la kilogram, dăruită cui trebuie şi la timpul potrivit, cu fast şi interes la poala Coloanei, poate avea urmări chiar şi pe coridoarele Academiei. Aşteptăm.
