Energia a reuşit să treacă, nu fără emoţii, dar meritat, de CSU Atlassib Sibiu cu scorul de 84-80 după un meci care a semănat în dramatism cu cel câştigat în deplasare în faţa Stelei.
Trupa lui Theo Evans a început perfect partida cu sibienii şi, în afara minutelor de debut, oaspeţii nu s-au putut apropia la mai mult de patru puncte de Energia. Purtaţi pe aripi du un public extraordinar, baschetbaliştii echipei gorjene s-au distanţat constant şi graţie reuşitelor lui Darby, autor a 13 puncte, şi Trim, care şi-a trecut în cont 8 puncte, Energia a încheiat primele 10 minute cu un avantaj ce părea decisiv, scor 30-18.
Entuziasmul celor prezenţi în Sala Polivalentă a fost stins de revenirea fantastică a celor de la CSU Atlassib, care au recuperat o diferenţă de 14 puncte şi au condus chiar pe tabelă cu două minute înaintea pauzei mari, scor 43-44, asta ca urmare a unui joc excelent al lui Miskovic. Sârbul a venit de pe bancă şi a surprins defensiva Energiei, incapabilă de reprilcă în acest sfert secund, la cabine elevii lui Theo Evans intrând doar graţie reuşitei lui Tyner din secundele de final.
Readuşi cu picioarele pe pământ, baschetbaliştii de la Energia au abordat mai bine sfertul trei, s-au apărat cu mai multă agresivitate şi au luat din nou un avantaj liniştitor pe tabelă, asta însă până în ultimul minut al sfertului, atunci când Ban a avut două reuşite din afara semicercului şi cu cele şase puncte a făcut ca echipele să intre în ultimele zece minute la distanţă de o singură posesie, scor 67-64.
Tyner a început bine sfertul decisiv cu o aruncare reuşită de trei puncte, însă oaspeţii n-au vrut să se împace cu ideea înfrângerii şi au revenit la un singur punct distanţă de Energia, scor 72-71 cînd mai erau şase minute şi jumătate de joc. A ieşit la rampă în acel moment căpitanul Troupe. Acesta a fost faultat pe aruncare de trei puncte şi a marcat toate cele trei libere, iar după două atacuri ratate de Darby, tot acesta s-a revanşat ducând scorul la 77-71. Finalul a fost din nou unul care a testat inimile suporterilor. Troupe şi Brown şi-au trecut în cont câte o reuşită de trei puncte, însă jucătorul gorjenilor a punctat şi pe pătrundere şi scorul a devenit 82-77 când mai erau doar 13 secunde de jucat. S-a ajuns sin nou la faulturi şi aruncări de la linia de fault, la fel ca la meciul cu Steaua. Calotă a marcat o primă aruncare şi a ratat-o pe cea de-a doua, însă oaspeţii au recuperat şi Herndon a fost faultat, pivotul sibienilor marcând ambele libere, scorul devenind 82-80 cu zece secunde înaintea finalului. Energia a avut avantajul faulturilor puţine făcute de oaspeţi, un prim fault al sibienilor fiind transformat doar în repunere de la margine, fapt ce a adus un câştig de 3 secunde pentru gorjeni, abia al doilea fault trimiţându-l pe Troupe la linia de fault, căpitanul Energiei reuşind să transforme ambele aruncări făcând tribuna să exulte. 84-80 şi doar 6 secunde de joc a însemnat finalul meciului, Calotă forţând un coş de trei puncte cu fault, însă nu a reuşit nici una, nici alta, iar suporterii gorjeni au savurat al treilea succes consecutiv al Energiei, un succes care netezeşte drumul trupei lui Evans către play-off, asta după ce în aceeaşi etapă BCA Piteşti a pierdut surprinzător în faţa celor de la SCM U Craiova.
Sâmbătă Energia va juca din nou acasă, de această dată fiind vorba de un adversar mai slab clasat, Gladiator Cluj Napoca, adversar în faţa căruia, cel puţin teoretic, băieţii lui Evans pleacă cu prima şansă.
Energia Rovinari – CSU Atlassib Sibiu 84-80
Sala Polivalentă Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Tyner (11), Lupusavei (2), Apostol (2), Căpuşan (8), Darby (21), Troupe (22), Stroescu, Barber (2), Trim (16), D. Ilie, Alionescu, Amarghioalei. Antrenori: Theo Evans şi Laurenţiu Răuţ.
CSU Atlassib: Miskovic (17), Smith (13), Johnson (6), Ban (6), Brown (11), Herndon (23), Calotă (4), Haiduc, Dinu, Dohi. Antrenor: Darnell Clavon.