Teodora Ciobanu şi-a făcut rezervare pe Aleea Monumentelor de Incompetenţă şi Impostură
Teodora Ciobanu şi-a făcut rezervare pe Aleea Monumentelor de Incompetenţă şi Impostură
InvestigatiiPovara Brâncuşi27 octombrie 2010

Deşi  într-un document oficial, remis de Primăria Târgu Jiu redacţiei Ziarului de investigaţii GORJNEWS la 14 septembrie a.c., autorităţile locale se angajau să organizeze până la 01 octombrie a.c. o reuniune a unor experţi români şi străini care să evalueze starea actuală a elementelor Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor” şi să identifice soluţiile optime de intervenţie, Teodora Ciobanu, director interimar al Direcţiei Municipale de Cultură „Constantin Brâncuşi”, nu a mişcat un deget pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Tot Ciobanu a promis că în octombrie încep lucrările propriu-zise de curăţare şi conservare a operelor din piatră. Cu toate că intervenţia era urgentă, se va realiza cel mai devreme anul viitor!

În luna martie a.c., GORJNEWS publica un amplu foto-reportaj ce sublinia starea avansată de degradare a operelor din piatră ale Ansamblului  (vezi foto) şi nevoia urgentă de intervenţie specializată. Din 2003, de la finalizarea restaurării, ex-directorul Centrului de Cultură şi Artă Constantin Brâncuşi, Sorin Lory Buliga, cel care avea obligaţia monitorizării evoluţiei lucrărilor, nu a organizat nicio acţiune de întreţinere şi conservare a operelor.

O lună mai târziu, în aprilie a.c., la solicitarea expresă a GORJNEWS, primarul Florin Cârciumaru promitea că va chema la Târgu Jiu cei mai importanţi experţi în restaurarea şi conservarea operelor din piatră şi metal, pentru a decide ce e de făcut cu Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii şi Coloana Infinită. Nu s-a mişcat absolut nimic, deşi primarul şi-a reînnoit angajamentul, printr-un document elaborat de Teodora Ciobanu, şi semnat la 14 septembrie a.c.

După cum puteţi citi în facsimil, în luna octombrie a.c. trebuia să înceapă lucrări de curăţare şi protejare a operelor din piatră. Nu s-a făcut nimic, prin urmare asupra sculpturilor se va interveni cel mai devreme în primăvara anului viitor, până atunci avariile semnalate de GORJNEWS la operele din piatră accentuându-se iremediabil.
Tot în facsimil scrie că în luna septembrie a.c. era planificată şi masa rotundă cu tema „Turismul cultural – soluţii şi perspective”. Teodora Ciobanu nu a avut nici timp, nici un minim interes  pentru organizarea acesteia.  La Târgu Jiu astfel de evenimente sunt trecute în agenda instituţiilor locale doar pentru a exista pretexte de a deconta din bani publici acţiuni ce nu au avut loc niciodată. Aşa se face că  oraşul lui Brâncuşi continuă să fie vizitat doar de câţiva turişti străini săptămânal.
Dacă ar fi condus Direcţia Agricolă, Teodora Ciobanu ar fi spus că nu s-a făcut porumbul pentru că nu a plouat destul. Ca manager al Direcţiei Brâncuşi, nu are absolut nicio scuză. Dânsa a declarat ieri pentru GORJNEWS că reuniunea experţilor în restaurare se va ţine, totuşi, pe 05 noiembrie a.c.
Prin acest al doilea mandat catastrofal de manager al Ansamblului Sculptural Calea Eroilor, Teodora Ciobanu şi-a câştigat definitiv un loc pe o posibilă Alee a Monumentelor de Incompetenţă şi Impostură.

3 COMENTARII
  • bibi 27.10.2010 la ora 15:56 pm
    http://www.radioomega.ro/15988-primaria-targu-jiu-a-uitat-de-brancusi.html#continut
  • Lavinia Ciocoiu 08.11.2010 la ora 17:20 pm
    Anul acesta, in lunile iulie si august, in cladirea ce se ocupa de promovare turistica, la picioarele uneia dintre operele lui Gustave Eiffel - Viaduct de Garabit - am avut 24 000 de vizitatori, care au studiat istoricul constructiei in cadrul expozitiei permanente existente pe aceasta tema, au studiat celelalte expozitii tematice puse in miscare de echipa organizatorica de acolo, au participat la o serie de animatii si jocuri-concours organizate in aceasta perioada. Ma intreb: cat poate fi de greu sa realizam asa ceva referitor la operele lui Brancusi??? http://www.garabit-viaduc-eiffel.com/ http://www.saint-flour.com/ Nu imi doresc sa critic, ci doar sa sugerez....
  • maria 19.03.2011 la ora 1:20 am
    va felicit!. si ,va rog sa scoateti mereu la iveala incompetenta celor care sunt numitii in functile de conducere platite din bani publici.care de fapt sunt banii nostrii ai tuturor.numirile, in functiile de conducere se fac cun bine stim ,si ;treaba merge cum merge. eu propun... sa se scoata,din nou, la concurs, dar concurs, toate posturile ocupate de acesti incompetenti.poate reusim ceva in acest judet.voi trebuie sa-i tocatii mereu,mereu' sa fie nevoiti sa-si dea demisia. ca nu se mai poate.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *