Surupăceanu: nimic pentru Colegiul 2, miliarde pentru el și PSD
Surupăceanu: nimic pentru Colegiul 2, miliarde pentru el și PSD
Investigatii9 noiembrie 2012

Bilanț de deputat penal

USL are încă o dată pretenţia să câştige Colegiul 2 cu toate că în 2008 a trimis aici un candidat care nu a făcut nimic pentru cei care l-au trimis în Parlamentul României. Personajul care i-a minţit pe oameni, în urmă cu patru ani, şi a ajuns deputat PSD cu ajutorul acestora, nu le-a mai ascultat niciodată problemele. A văzut colegiul doar din jeepul său, fără să-şi murdărească pantofii de sute de euro în ţărâna uliţelor de la ţară.   După Mugurel Surupăceanu, PSD trimite în Colegiul 2 un personaj care-i seamănă foarte mult: Mihai Weber – un patron care s-a înfruptat şi el din banii statului, primiţi sub formă de ajutor financiar. Asemănări între Weber şi Surupăceanu sunt multe: fostul deputat PSD a ajuns să fie trimis să candideze de către partid după ce a donat 280 de milioane de lei vechi „pe persoană fizică” şi alte 420 de milioane de lei vechi virate de către una din firmele sale în contul partidului. Despre Weber nu se ştie încă ce sume a dirijat către PSD, asta se va afla oficial abia în aprilie anul viitor, însă sumele par a fi destul de consistente atâta timp cât partidul l-a făcut consilier local la Tg-Jiu în această vară, iar acesta nu s-a mulţumit cu atât şi vrea postul de deputat în Colegiul 2.
Despre afacerile lui Weber şi câţi bani a primit de la stat vă vom informa la timp. Astăzi aflaţi cu ce bani murdari şi-a finanţat PSD campania din 2008 – de unde sunt cei 700 de milioane de lei vechi care au ajuns în contul partidului, viraţi de Surupăceanu, şi cum a fentat acesta justiţia pentru a scăpa de puşcărie.
Exact în timpul campaniei electorale din 2008, procurorii DNA l-au arestat pe directorul de atunci al Complexului Energetic Turceni. Dumitru Cristea era acuzat că a prejudiciat unitatea energetică cu 8,4 miliarde de lei vechi în urma unei afaceri derulate cu Mugurel Surupăceanu. Este vorba de cumpărarea de către complexul energetic a unui buldotanc vechi, pe care urma să-l folosească la decopertarea suprafeţelor de teren afectate de exploatările miniere.
În perioada derulării procedurii de achiziţie, din actele existente la dosar rezultă că, între Dumitru Cristea şi Mugurel Surupăceanu s-au purtat numeroase convorbiri telefonice cu privire la documentele ce trebuiau întocmite pentru a lăsa impresia că achiziţia buldotancului de către CET s-a făcut legal. Astfel, Cristea a avizat câteva adrese prin care s-a solicitat achiziţionarea în regim de urgenţă a utilajului, a aprobat modificările în Programul anual de achiziţii pe anul 2007 semnând Anexa III – „Lista utilaje independente şi dotări diverse” şi adresa în care figura şi utilajul terasier cu o valoare de aproape 7 miliarde de lei vechi, fără TVA. Tot Cristea a aprobat nota justificativă privind selectarea procedurii de achiziţie, a semnat decizia privind constituirea comisiei de negociere şi a aprobat raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică întocmit de această comisie şi a semnat contractul de furnizare în data de 7 septembrie 2007, încheiat între S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. şi S.C. Voron Trans S.R.L. Practic, în mai puţin de două luni de zile, cele 8,4 miliarde de lei vechi au şi intrat în contul firmei controlată de Surupăceanu. Deşi utilajul fusese achiziţionat fără organizarea vreunei licitaţii, invocându-se nevoia urgentă a acestuia, a fost folosit abia cinci luni mai târziu şi doar timp de trei zile, pentru că s-a defectat. O constatare uluitoare a procurorilor este aceea că utilajul a fost pus în funcţiune, efectiv, în curtea EM Jilţ, după începerea cercetării penale.
Din cele 8,4 miliarde de lei vechi virate de CET către Voron Trans, 5,9 miliarde au fost transferaţi în contul Tutto Mobili SRL, societate controlată tot de Surupăceanu prin interpuşi. Din aceşti bani, firma a virat în campania electorală din 2008, 420 de milioane de lei vechi în contul PSD!

Surupăceanu i-a dat şpagă directorului de la CE Turceni o maşină de un miliard


Procurorii DNA au depistat că Dumitru Cristea a primit şpaga de la Surupăceanu prin firma fratelui său, Grigore Cârstea, societate la care chiar fostul director al CET fusese asociat. Societatea Uniflex SRL Tg-Jiu, cea care a derulat patru contracte cu CET şi a încasat 13,5 miliarde de lei vechi, s-a numit iniţial Mentor SM Filiala Horezu – S.R.L. Firma a fost înfiinţată la data de 6 iulie 2004 şi îi avea ca asociaţi pe Dumitru Cristea şi persoana juridică Mentor SM – S.R.L Tg-Jiu, societate creată în 2002 şi controlată de fostul director al CET, respectiv de cumnata sa Elena Cârstea.
În 2005, Mentor SM Tg-Jiu devine asociat unic al SRL-ului cu acelaşi nume din Horezu, iar Cristea administratorul acesteia, în locul său, ca asociat, apărând fratele său, Grigore Cârstea. În acelaşi an, înainte de a fi numit director comercial adjunct la CET, Dumitru Cristea îi lasă locul de administrator la SRL-ul vâlcean unui apropiat al lui Mugurel Surupăceanu, un anume Marcel Binig din Braşov.
În timpul procedurilor de achiziţie a buldotancului de către CET, Surupăceanu şi Cristea au pus la cale şi modalitatea prin care fostul director să intre în posesia şpăgii. Astfel, societatea Mentor SM S.R.L  Tg-Jiu, deţinută la acea dată de Grigore Cârstea, a cumpărat cu numai 178 de milioane de lei vechi un autoturism marca ROVER de la firma Magico Trading SRL deţinută de Surupăceanu, asta în condiţiile în care valoarea autoturismului era de 26.000 euro (aproximativ 1 miliard de lei vechi), iar ultima rată achitată de firma deputatului PSD, în aceeaşi lună în care a fost vândut, a fost de 407 milioane vechi. Cu alte cuvinte, Surupăceanu a achitat 407 milioane de lei vechi, cât mai avea de plată pentru acel autoturism, după care i l-a „vândut” cu numai 178 de milioane de lei vechi lui Cristea.

Şi-a dat demisia din Parlament ca să scape de puşcărie

Dosarul de corupţie a ajuns în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în iunie 2009 şi, de mai bine de aproape trei ani şi jumătate, Surupăceanu trage de timp pentru a scăpa de puşcărie. Ultima găselniţă a pus-o în practică luna trecută când, invocând faptul că PSD nu l-a desemnat tot pe el candidat pe Colegiul 2, şi-a dat demisia din partid şi din Parlament. Motivul real, însă, a fost acela ca dosarul său, aflat pe rolul instanţei supreme şi aproape de un verdict nefavorabil ce se putea solda cu ani grei de puşcărie pentru Surupăceanu, să fie mutat la Tribunalul Gorj. Astfel, Surupăceanu mai poate câştiga ceva timp până să ajungă condamnat definitiv şi, în cele din urmă, la penitenciar.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *