Cazul Marinei Ianc, femeia din comuna Runcu decedată la 41 de ani, ca urmare a refuzului CJAS Gorj de a finanţa costurile unei intervenţii chirurgicale în străinătate, este deosebit de relevant în contextul tratamentului de care beneficiază contribuabilii din partea instituţiilor de stat şi de încasat banii degeaba.
Întâi, a fost diagnosticată greşit, cu hernie de disc de medicii gorjeni, la fel ca în celălat caz, mediatizat de GorjNEWS.ro şi Radio Târgu Jiu (un profesor din Târgu Jiu a fost tratat un an de sinuzită, deşi avea cancer, ultimul stadiu). Apoi, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, Marinei Ianc i s-a descoperit o tumoare gigant, pe şoldul stâng. Specialiştii clujeni i-au indicat ca unică soluţie intervenţia chirurgicală la Centrul Naţional pentru Probleme Spinale din Budapesta, obţinând acceptul medicilor de acolo şi o programare urgentă pentru operaţie. Deşi ar fi trebuit transferată imediat la Budapesta – reţineţi, avea o tumoare gigant! – cumplita birocraţie instituită de statul român a obligat-o la o întoarcere de câteva săptămâni la Târgu Jiu, care i-a fost fatală. Familia, neavând cei 36000 de euro, cât costa operaţia, a fost obligată să ceară CJAS Gorj să asigure finanţarea tratamentului, un drept legal al oricărui contribuabil.
Rudele Marinei Ianc, deja afectate de perspectiva tragediei, au fost tratate la modul ordinar de reprezentanţii CJAS Gorj. Sunt multe de scris, încerc să sintetizez cât mai mult.
Întrucât era un caz de forţă majoră, dacă statul în care trăim ar fi sănătos la cap, comunicarea ar fi trebuit să aibă loc între medicii din Cluj şi reprezentanţii CJAS Gorj. Pe timpul acestui dialog, Marina Ianc trebuia să fie pe masa de operaţie, şi astăzi ar fi fost în viaţă.
Fiecare medic din România ar trebui să aibă la îndemână o mapă cu toate documentele circumscrise Formularului E112. În realitate, cadrele medicale nu dispun de acele tipizate şi nu ştiu sau se fac că nu ştiu cum trebuie completate, rămânând în sarcina familiilor muribunzilor un travaliu greu de descris.
Documentele prezentate iniţial CJAS Gorj de familia pacientei Marina Ianc nu au fost acceptate, refuzându-se înregistrarea lor. Cristi Florea, cumnatul pacientei, a trebuit să facă mai multe drumuri la Cluj şi Budapesta, pentru a satisface cererile CJAS Gorj, perioadă în care Marina Ianc, fericita deţinătoare a unei tumori gigant de care statului român nu îi păsa, se stingea, cu fiecare clipă. Cristi Florea a prezentat, ulterior, documente medicale semnate de următorii specialişti: Medic primar neurochirurg Prof. dr. Ioan Ştefan Florian, Medic primar neurochirurg Vidican Sorin, Director medical Dr. Radu Cerghizan, toţi de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj – Secţia Clinică Neurochirurgie; Medic Primar Exergian Florin, de la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti; Doctor Peter Paul Varga, de la Centrul Naţional pentru Probleme Spinale Budapesta. Toţi au certificat, sub semnătură, diagnosticul de “condrom lombo-sacrat gigant cu extensie anterioară lombosciatică stânga hiperalgică secundară” şi au scris, aşa cum cerea legea care reglementează eliberarea Formularului E112, că “intervenţia chirurgicală nu poate fi efectuată în niciuna din clinicile de neurochirurgie din ţară într-un interval de timp cât mai scurt”.
Care au fost reacţiile CJAS Gorj faţă de familia muribundei?
1.Că în documente sunt greşeli de ortografie, de care, fireşte, era vinovată familia!
2.Că a fost pus greşit diagnosticul de “condrom lombo-sacrat” şi că formularea corectă era “cordom lombo-sacrat”!!! Deci, medicii de la CJAS Gorj au corectat (!) medicii clujeni şi maghiari, fiind nevoit Cristi Florea să facă un nou drum (!) la Cluj Napoca, pentru ca specialiştii de acolo să le explice, în scris, celor gorjeni că se află într-o eroare! Tot acest dialog stupid se purta peste trupul Marinei Ianc, care devenea cu fiecare zi cadavru!
3.Că nu are rost să plece la Budapesta, că poate fi operată foarte bine şi la Bucureşti! Prin urmare, familia a dus-o pe Marina Ianc la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, unde medicii au planificat-o pentru consultaţie (!!!) peste două săptămâni. După para-intervenţii, Medicul Primar Exergian Florin a acceptat să o consulte şi a confirmat că nu se poate interveni chirurgical în România.
Nici după ocolul făcut prin Bucureşti, CJAS Gorj nu a catadicsit să elibereze Formularul E112. Disperată, familia a transportat pacienta pe cheltuială proprie la clinica din Budapesta, unde rudelor li s-a spus clar că dacă nu fac urgent dovada plăţii celor 36000 de euro, Marina Ianc va fi externată.
Cristi Florea a reuşit să acceseze, pe cont propriu, împrumutul de 36000 de euro, Marina Ianc a fost operată, dar mult prea târziu. Pentru că la CJAS Gorj avem angajaţi nişte specialişti foarte potriviţi în roluri de medici nazişti în lagăre de exterminare a evreilor, astăzi, fiului de 14 ani al Marinei Ianc, rămas în grija bunicului, îi este foarte, foarte dor de mama lui.
GorjNEWS.ro şi Radio Târgu Jiu vă vor prezenta, în continuare, cum susţin, în documente interne, specialiştii CJAS Gorj că familia Marinei Ianc nu a solicitat niciodată (!!!) eliberarea Formularului E112, înaintea internării pacientei la Budapesta, şi cum muşamalizează de un an şi două luni Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj acest caz.