Popescu Cristi, finul de cununie al lui Caragea, Bărbulescu Andrei, fiul şefului Poliţiei Rovinari, Bobaru Sorin, fiul primarului penal al oraşului Bumbeşti – Jiu, Popescu Adrian, fratele şefului Direcţiei de Control Intern din IGPR formează trupa de băieţi cu pedigree şi uşor şantajabili prin intermediul cărora Viorel Salvador Caragea vă ascultă telefoanele şi vă interceptează comunicaţiile ambientale şi internetul.
Dacă cineva protejează în Gorj statul de drept, să intervină! Dacă nu, nu!
Primul control făcut de Inspectoratul General al Poliţiei Române în 2012 a poposit marţi, 3 ianuarie a.c., în curtea lui Viorel Salvador Caragea, la IPJ Gorj. Două cadre ale Direcţiei de Control Intern din IGPR au venit pentru a desfăşura un nou control formal, la capătul căruia Caragea va fi reconfirmat drept un manager de poliţie de mare succes. Asta deşi poliţia din Gorj, după doi ani şi jumătate sub Caragea, are legături dintre cele mai firave cu ceea ce ar trebui să fie o instituţie a statului de drept, angajată în slujba cetăţeanului. Ca să fie clar din capul locului, Caragea va rămâne şef la IPJ Gorj, în ciuda prestaţiei sale manageriale lamentabile, câtă vreme oameni de afaceri locali, cu pamperşi la cur, vor continua să-i plătească taxe de protecţie din care o parte consistentă ajung la Bucureşti, şi câtă vreme clasa politică gorjeană va avea nevoie de un corupt în fruntea poliţiei judeţene, compromis, şantajabil şi totdeauna pregătit să – i acopere. O singură problemă mai rămâne: protectorii de la Bucureşti ai lui Caragea ar fi cazul să ne scutească de asemenea controale de ochii lumii, la capătul cărora rămâne doar o notă destul de mare de achitat, din bani publici: salarii, diurne, cazări, deplasări ale echipelor de control.
Aurel Popescu, patronul S.C. LORGIS S.R.L., care derulează afaceri în domeniul forestier, a refuzat să-i plătească taxă de protecţie lui Caragea. În consecinţă, şeful IPJ Gorj a instituit filtru non-stop, din poliţişti de la Rutieră, în intersecţia de la Apa Neagră, comuna Padeş. Mai multe zile la rând, majoritatea transporturilor de lemne ale acestei firme au fost purecate, aplicându-se numeroase amenzi. Aici relatez doar punctul culminant al “meciului” dintre Caragea şi patronul cu pricina. În realitate, de-a lungul timpului Aurel Popescu s-a aflat mereu în capul istei negre a şefului IPJ Gorj, pe motiv de refuz de plată a taxei de protecţie. Ca să se asigure că rutieriştii nu iau şpagă de la Popescu şi că îl disperă, Caragea a ordonat ilegal poliţiştilor de la Judiciar să-i supravegheze cu tehnică performantă, de la distanţă, pe colegii lor de la Rutieră. De menţionat că în Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu totul şi cu totul alte structuri sunt abilitate să deruleze asemenea acţiuni de natură contrainformativă şi de prevenire a faptelor de corupţie în rândurile poliţiştilor. În cele din urmă, planul lui Caragea şi-a atins scopul: Aurel Popescu s-a prezentat, spăşit, la ordin, şi a consimţit să-i plătească “un ajutor” lunar. Acum, orice organ de control de bună credinţă poate lua istoricul sancţiunilor aplicate de poliţişti firmei respective. La un moment dat, înainte de 1 decembrie 2011, se cam taie filmul şi se cam intră în legalitate… E algoritmul de lucru foarte jegos şi profund ilegal de care uzitează Caragea.
Povestea asta a ajuns la vârful M.A.I., de aceea s-a delegat o echipă care să vină, să verifice şi să stabilească faptul că nu e adevărat nimic, lumea e rea, invidioasă şi sabotează acest manager modern care este şi vrea să reformeze poliţia din Gorj până o distruge de tot.
În IPJ Gorj se întâmplă multe alte lucruri interesante. De exemplu, pe fondul climatului de muncă extrem de relaxant, al atmosferei deosebit de familiare de la serviciu, a coeziunii şi înţelegerii dintre poliţişti, şefa de cabinet a lui Caragea, comisar şef de poliţie Nicu Daniela, a leşinat de mai multe ori la sfârşitul anului trecut, fiind de fiecare dată dusă cu Salvarea la Urgenţe. În cele din urmă, a ales viaţa – firesc, nu? – şi şi-a înaintat demisia din funcţia de şef de cabinet, afirmând că preferă să muncească în stradă, ca poliţist, decât să continue să execute ordinele aberante, la limita legii, date de Caragea. Paharul s-a umplut când o subordonată-secretară i-a spus: “să ştiţi, doamnă, că am fost şi v-am blestemat la toate mânăstirile!” La câteva zile, o rudă a Danielei Nicu a fost victima unui accident rutier. Secretara era supărată pentru că, din ordinul lui Caragea, primise de la şefa sa un calificativ anual inferior.
Pentru introducerea următoarei năzbâtii, trebuie să vă spun că Viorel Salvador Caragea are în subordine un aşa-numit Compartiment de Operaţiuni Speciale, corespondent teritorial al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din IGPR. Interesant e că la această structură se interceptează comunicaţii. Cutremurătoare, cel puţin, este componenţa acestui compartiment:
1.Popescu Cristi, şef compartiment, finul de cununie al lui Caragea;
2.Bărbulescu Andrei, fiul şefului Poliţiei Rovinari, protejat al lui Caragea, care conduce ca împuternicit de ani de zile pentru că e incapabil să câştige legal un concurs;
3.Bobaru Sorin, fiul primarului penal al oraşului Bumbeşti – Jiu, oricând propozabil să devină actor principal într-un dosar de corupţie;
4.Popescu Adrian, fratele şefului Direcţiei de Control Intern din IGPR, cel care manageriază controalele ce-l scot întotdeauna basma curată pe Caragea;
5.Honcioiu Liviu.
Pe mine, ca om care s-a închinat şi şi-a scuipat de multe ori în sân, structura compartimentului prin care Caragea ascultă telefoane, interceptează comunicaţii ambientale şi de internet mă cutremură. Cum dracului s-au adunat, oameni buni, numai copii de taţi şi fraţi de baştani din IGPR într-o structură vitală, care urinează cu jet continuu pe drepturile şi libertăţile noastre fundamentale? Dată fiind structura acestui compartiment, cine poate garanta că acolo se respectă Constituţia?
Popescu Adrian, unul dintre “ascultători”, fratele stăpânului controalelor pe toată ţara din poliţie, e atât de deştept la el în cap încât, mai nou, are dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, instrumentat – de cine credeţi? – de Ion Voinescu, adjunctul lui Caragea, aşa, la şmecherie, să-l îmbârlige pe Salvador cu baştanul de la IGPR. Înainte să lucreze la Compartimentul de Operaţiuni Speciale, Popescu Adrian a fost un fel de magazioner la IPJ Gorj. Lipsindu-i în gestiune vreo 500 de casete video, a făcut şi semnat în fals trei bonuri conform cărora casetele au fost ridicate de poliţistul Zglobiu Costică, lucru ireal. Voinescu a fost şeful comisiei interne care a stabilit lipsa în gestiune, falsul şi uzul de fals. Caragea n-a mai putut bloca nimic, IPJ Gorj declinându-şi competenţa de cercetare a faptelor penale săvârşite de Popescu Adrian în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Cum şi-a cumpărat Caragea liniştea faţă de directorul Direcţiei de Control Intern din IGPR, pe ce stradă i-a făcut vilă, prin ce firmă şi pe numele cui, veţi afla tot de aici, din GORJNEWS, iarna asta. Promit.
Notă: Acest articol merită, totuşi, o concluzie optimistă: avem un şef de poliţie fatal; leşină femeile în faţa lui!