Ca să aducă înapoi banii furați de la Turceni și Rovinari.
Ca să se intereseze de condițiile de detenție de la Penitenciarul Târgu Jiu.
Ca să-l roage pe Cârciumaru să-i ridice și lui Ciurel o casă, după ce le-a făcut la atâția ziariști, că are sechestru pe avere și nici măcar fiul său nu-l mai angajează acum.
Ca să-i spună lui Ciurel că, deși l-a turnat, l-a iertat deja, din moment ce a spus numai atât.
Ca să-i explice lui Ciobotărică, noul șef de la CEO, de ce e musai să prelungească și-n 2016 contractele semnate de Ciurel cu presa PSD.
Pentru că – i este dor să resimtă gingășia și delicatețea presei locale.
Ca să aprindă noua nocturnă, imaginară, de la noul stadion, imaginar, din Târgu Jiu.
Ca să vadă cu ochii lui asfaltul turnat la sub zero grade, pe străzile din Târgu Jiu, cu bilet de voie de la Inspecția de Stat în Construcții.
Ca să comande un studiu de fezabilitate pentru continuarea lucrărilor la heliportul de pe Insuliță, și o anchetă cu privire la cauzele crăpăturilor apărute de la tarabele cu mici.
Ca să ne asigure că dacă va îngheța apa în Jiu în iarna asta, este numai și numai datorită lui.
Ca să felicite polițiștii și procurorii din Gorj pentru omenia de care continuă să dea dovadă și pentru că poporul încă nu s-a prins dacă atâta pot sau atâta vor.
Ca să decoreze cadrele Direcției Generale Anticorupție pentru realizările fulminante din 2015: un flagrant de 500 de lei, și-ăla deconspirat pentru a fi transmis în direct la tv, în așa fel încât prostimea să înțeleagă că da, și în Gorj există luptă anticorupție.
Ca să felicite un judecător de la Tribunalul Gorj pentru că a achitat un inculpat contra sex în grup cu soția inculpatului, și cu altele.
Ca să vorbească la cazinoul Million, de la Hotel Gorj, să-l primească înapoi pe prefectul Văcaru, cu tot cu secretară, care ar putea și chiar va duce mare parte dintre clienți acasă.
Ca să-l îndrume pe Teodorescu să nu ezite să-și reînceapă cariera politică de jos, mai întâi cu zece capre, care și-ar dubla efectivele anual, i-ar conferi un aer de tehnocrat și i-ar pune ochelarii de intelectual în valoare.
Ca să se convingă pe pielea lui că nici Iulia Vână, nici Georgiana Porumbel nu mai sunt cum au fost, dar își dau silința mai cu foc, după spusele mai multor colegi de partid.
Ca să-i dea ca cadou lui Călinoiu un disc vinil cu melodia ”Țigane, ai îmbătrânit”.
Ca să-i asigure pe Barbu și Vîlceanu că fac treabă bună din moment ce lucrurile în PNL merg atât de rău.
Ca să asiste la depunerea jurămintelor de credință și supușenie față de PSD, ale candidatului PNL la Primăria Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și ale viitorul prefect, Horațiu Gorun.
Ca să aleagă cincizeci dintre sutele de investitori care stau să dea năvală în județ, ca gorjenii la tigăi, în Carrefour.
Ca să schieze pe pârtia lui Călinoiu de la Rânca.
Ca să-l întrebe dacă a aflat că din ianuarie nu va mai conduce Consiliul Județean Gorj.
Ca să se intereseze dacă a mai rămas de vânzare, cu 700 de milioane, vreo vilă mobilată, ca aia cumpărată cinstit de Cârciumaru de la un om de afaceri cinstit, care a făcut afaceri cinstite cu Primăria Târgu Jiu.
Ca să se asigure că filosoful Adrian Gorun este în continuare inventator în inginerie, cu brevet eliberat de OSIM.
Ca să afle ce specii de păianjeni și de parașute mai populează biroul său de parlamentar din Târgu Jiu.
Ca să anunțe că va mai candida aici doar dacă îl mai ia cineva în spațiu și îi face buletin de Gorj, lucru puțin probabil.