Se caută buget pentru baschet
Se caută buget pentru baschet
Alte sporturi12 iunie 2011

În vreme ce semnalele primite dinspre echipa de baschet nu sunt deloc încurajatoare, preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia, Marius Vlaicu, nu pare a fi deloc îngrijorat. “Aşteptăm acum aprobarea bugetului de către Comitetul Director. Acest lucru se va întâmpla luna aceasta, dar nu avem o dată certă, nu putem spune că se va întâmpla până în 15 iunie sau mai târziu, cert este doar că până pe 30 iunie vom avea sigur bugetul pe sezonul viitor. În momentul în care avem bugetul, îl chemăm pe Slobodan Nikolic, semnează contractul şi trece la treabă”, a declarat Marius Vlaicu. Acesta speră ca noul buget să fie mai mare, dar crede că ar putea fi şi mai mic decât cel precedent: “Noi ne-am dori un buget ceva mai mare decât cel de anul trecut. Sezonul precedent am avut un buget pentru salarii de circa 350.000 de euro. Chiar dacă ne dorim mai mult, am putea să avem un buget puţin mai mic, depinde de ce vor aproba cei din Comitetul Director”, a mai declarat Vlaicu.

Preşedintele echipei gorjene a precizat că Porter Troupe, Louis Darby şi Stefan Nikolic vor continua cu Energia, iar antrenor va fi tot Slobodan Nikolic: “Am discutat cu Porter Troupe acum două săptămâni, ne-am înţeles, am bătut palma şi urmează să-i trimit contractul pe mail în momentul în care avem bugetul. Cu Darby nu am mai discutat de la plecarea sa în vacanţă, însă atunci ne-am înţeles şi a spus şi el că vrea să continue la Energia. Cu Nikolic, atât cu Slobodan cât şi cu Stefan, am vorbit acum o săptămână, şi ne-am înţeles şi cu ei. Amândoi vor semna noi contracte cu Energia”, a încheiat Marius Vlaicu. Acesta nu-şi face mari probleme nici pentru cazul în care bugetul va fi unul foarte mic, considerând că viitorul campionat va fi unul care va permite supravieţuirea în Divizia A şi cu un astfel de buget: “Campionatul viitor nu va retrograda nimeni, aşa că va fi un sezon foarte relaxat din acest punct de vedere. Nu ne facem probleme”, a concluzionat Vlaicu.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *