De Sfânta Măria-Mică, Serile la Brădiceni sunt dedicate mereu poeziei. Anul acesta, ajuns la a XVI-a ediţie, Atelierul Naţional de Poezie i-a adunat la Bibliotecă, în sala Mihai Eminescu şi apoi, a doua zi, în Biserica Sfântul Nicolae, ctitorită încă pe vremea slugerului Tudor din Vladimir, pe câţiva dintre poeţii şi scriitorii invitaţi, ca de fiecare dată, de Ion Popescu-Brădiceni, cu girul unui juriu prezidat de criticul Gheorghe Grigurcu. Au fost puşi în discuţie şi “unşi” în faţa altarului cu diplome, înscrisuri de onoare şi premii: Barbu Cioculescu – omagiat pentru 85 de ani decurând împliniţi, Nicolae Coande – poetul craiovean ales să poarte pe frunte cununa Serilor de la Brădiceni din anul acesta, cel căruia i-a fost publicată antologia “VorbaIago” la Editura Măiastra din Târgu-Jiu, apoi Victor Ştir, invitat de la Bristriţa, iar dintre cei ai locului: Zenovie Cârlugea, Romeo Ionescu, Ion Mocioi, Ion Predoşanu. I-au vorbit de bine alţii, premianţi din anii trecuţi, sau prezentările de sărbătoare şi le-au făcut între ei cu cuvinte alese cu mare băgare de seamă. Revistele “Portal-Măiastra” – un proiect editorial al prof.Z.Cârlugea şi “Miracolul de Brădiceni” aflată sub directoratul poetului Ion Popescu, încearcă şi în această toamnă – cum deja de ceva ani buni o fac – să asocieze forţelor scriitoriceşti locale reprezentanţi de seamă ai literelor noastre contemporane din mai toate zonele ţării. Drept dovadă că au reuşit întrucâtva este şi faptul că de-o vreme scriitorii Gorjului apar reprezentaţi sau există comentarii despre opera lor şi în alte reviste decât în cele locale. Oricum, calitatea hârtiei revistelor noastre se dovedeşte net superioară! E ceva!…
Cum e ceva, că despre Nicolae al Lupului, de loc din Brădiceni, Serban Cioculescu scria, demult, astfel: Este un scriitor în toată puterea cuvântului, stăpân pe mijloacele obişnuite de înviere a largilor cadenţe din eposul pastoral, mai ales pentru că “arta autorului ridică povestea la un adevărat epos, de o grandioasă primitivitate”…
Cum vedeţi, nimic întâmplător în “Serile de la Brădiceni” dedicate poeziei.
Vorba poetului premiant, Nicolae Coande: “Mi-au slăbit frânele, mă apropii de Vârstă râzând/ ceva din încrâncenarea prefăcută a adolescentului mai stăruie/ ridicol pe frunte/ ceva în ochi/ luminiţa ironică gata să-şi plângă de milă/ se aprinde/ se stinge/ ca luminile de poziţie ale bătrânului Poet/ înainte de a cădea în a sa Psyche”.
*
Ştirile nopţii ni-l anunţă omologat de Parlament – absenţa de la faţa locului fiindu-i motivată în interes de serviciu – pe dl.Andrei Marga în funcţia de şef al Institutului Cultural Român. Dacă din mai vechiul program de lucru al lui Horia Radu Patapievici se vor fi păstrând bursele C.Brâncuşi de la Paris, acum, când se ştie că dl. Marga este uşor dator moral şi chiar material UCB-ului din localitate, tânărul cadru didactic al universităţii noastre – pictorul Marius Turcitu – are toate şansele să fie printre aleşi spre a se specializa pentru câteva luni în Oraşul Luminilor. Talentul dovedit şi opera-i expoziţională îl justifică. Şi o merită. Totul este ca el să aplice pentru o astfel de bursă…
În Lumea Gorjenească a anului 2000 puneam la dispoziţia cititorilor, pe o pagină întreagă, proiectul unei eventuale cărţi cuprinzând corespondenţa diplomatică a ambasadorului nostru la Paris din anul 1939, nimeni altul decât fostul prim-ministru Gheorghe Tătărescu. Dar, din păcate, totul a rămas la stadiul de proiect. Câtă vreme dl. Adrian Gorun mai este încă secretar de stat la Ministerul de Externe, îi cerem sprijinul să ne ajute în a găsi documentele cu pricina, spre a putea fi publicate într-o editură gorjeană, aşa cum însăşi D.na Sanda Tătărescu – Negropontes şi-o dorise. Nu de alta, dar umblă vorba că s-ar putea ca ex-rectorul nostru să facă parte din viitoarea echipă de conducere a ICR-ului. Şi atunci…
*
Sticla televizoarelor nu-l mai încape de-o vreme pe senatorul Toni Greblă, Mai zilele trecute ne-a explicat în termeni juridici adecvaţi înţelegerii noastre de ce Mircea Diaconu – fostul ministru al Culturii pentru prea scurtă vreme, cu interesante proiecte întru Brâncuşi pe masa de lucru – se află, mai nou, în poziţia de a-i fi recunoscută oficial incompatibilitatea funcţiei parlamentare cu cea de director de teatru. Păcat… Ştiindu-l pe dl. Toni Greblă interesat la rându-i de Brâncuşi, poate-i preia ex-ministrului agenda cu problemele sculptorului rămase doar la stadiul de promisiuni. Ar fi o temă de campanile pentru viitoarele alegeri parlamentare cu mare impact în Gorj. Apropo… Am dat tare la sonorul televizorului ca să înţelegem rostul vorbelor senatorului nostru în lupta cu discursul altor invitaţi la o masă rotundă de la TVR1 care, toţi, de-odată, încercau să ne povestească pe bani publici filmul dezbaterilor despre România de la Strasbourg. Film doar în alb şi negru. N-am înţeles mare lucru, aşa că mi-am promis să ajung peste vreo zece zile în oraşul Parlamentului European şi încliftat la patru ace, aşa cum i-am văzut pe cei de la televizor, io, ţăran de Bălăneşti, să mă documentez la faţa locului. Vă voi ţine la current, cu vorbele mele…
*
Am fost luat la rost de o persoană importantă – nu spui cine… despre Isula cu statui. Că, vezi Doamne, ce-mi veni să bat câmpii şi să mi-o închipui ca pe un al doilea important punct de interes cultural pe harta oraşului. Ce, nu–mi ajunge Brâncuşi? De curând m-au ajuns iar drumurile la Hobiţa şi am “vizitat” zăvoiul cu sculpturi. Şi am văzut şi ruinele fostei case de bârne a lui Brâncuşi. Şi am plecat trist şi aproape cred că nu mai există soluţii care să îndrepte lucrurile. E o stare de fapt care ne priveşte şi ne obligă. Cum?
Şi mă gândeam că sculpturile ultimelor două ediţii de Brâncuşiana se află “depozitate” fără vreo obligaţie în curtea atelierelor cu artişti. Şi câtă vreme, mai marii locului nu au avut curiozitatea nici măcar să le vadă şi să se pricopsească spiritual admirându-le, mă tem că va mai curge multă apă pe Jiu până când li se va găsi, de comun acord, un loc căruia să-i dea fală şi cu care să ne mândrim la rându-ne. Acest loc nu poate fi altul decât Insula Jiului, atât cât ea a mai rămas disponibilă. S-ar părea că nu se va mai întâmpla lucrul acesta. “Ezistă” alte interese?
Până când vom vedea cum devine cazul, e secetă mare şi munca-i grea. Şi nici anul ăsta nu fac vin mult de Bălăneşti. Şi atunci, tai via din coastă de la Inoasa şi pe esplanada casei preiau “în locaţie de gestiune” pentru doi-trei ani, pentru câţi va fi nevoie, sculpturile de marmură albă din curtea fostei şcoli de şoferi din dunga Godinăului. Pentru că ceva nu miroase-a bine. Şi în felul acesta le pun în valoare la… drumu’  mare. Şi o să-mbătrânesc lângă ele minunându-mă cu acte în regulă. Şi voi fi paznicul închipuit peste toată Coasta cu statui de lângă apa Inoşii. Până când… se va scoate la concurs.
Dar, până atunci, trag nădejde că se va întâmpla a fi scos la concurs postul de la Centrul Brâncuşi.
Sau unora le prieşte interimatul?