Gorjeanul Mircea Suchici a absolvit cursurile Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti şi Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, la clasa prof. Reinhold Scheeser; student fiind, a participat la Festivalul Internaţional de la Bayreuth, urmând cursurile de orchestră ale maestrului Erich Bergel; de asemenea, a absolvit cursurile de stilistică dirijorală ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. Cristian Brâncuşi; a contribuit la înfiinţarea Filarmonicilor „Marea Neagră” din Constanţa (1979) şi „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea (1995), precum şi la afirmarea Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”; în prezent este şef al partidei de violoncel din cadrul Orchestrei Filarmonicii “Oltenia”. Prodigioasa-i activitate muzicală cuprinde şi compoziţii : „Simfonia amintirilor”, „Săptămâna nebună”, „Cruda primăvară”… Mircea Suchici, cu siguranţă, în copilărie, se trezea uneori noaptea şi auzea şoapte ale monumentelor realizate de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu. Iată de ce a luat cu el, oriunde, calea (ne)măsurată a muzicii îngereşti, învăluită în simfonii albastre…
Zece posturi pentru “Lyra Gorjului”
-Alex Gregora: Domnule Mircea Suchici vă întâlnesc în oraşul cu mulţi Bani – cred că se va înţelege de toţi că-i vorba de Craiova – unde un alt gorjean de-al nostru (pictorul Vasile Fuiorea) vernisează o expoziţie ameninţătoare în culori, taman într-o zi de cruce roşie, a Stareţului Irodion, Cuviosul de la Mănăstirea Lainici. La gloria comună a ţinutului din susul Jiului v-aţi adăugat cu bucurie, iar eu nu vă las în pace până nu-mi spuneţi, iaca, despre “Lyra Gorjului”. -Mircea Suchici: Domnul Ion Mocioi (aflat de faţă, n.n.) a făcut prima acţiune cu “Lyra Gorjului” în 1976 – la televiziune – şi apoi în 1998, când s-au realizat primele afişe cu recitalurile noastre de la Muzeul Judeţean. Evoluau Mircea Suchici – la violoncel şi Florin Berculescu – la pian. De atunci am preluat un curaj deosebit şi o încredere nemăsurată că se va face o orchestră profesionistă, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior. -A.G.: Fiind născut gorjean, cu atâtea îndemnuri melancolice în fiinţă, n-am nici o îndoială că gândul vă este tot la o reîntoarcere acasă… -M.S.: De fapt, m-am mai întors o dată, în 1987, la intervenţia domnului Ion Mocioi, atunci şeful Culturii în judeţul Gorj, un om absolut remarcabil pe care îl stimez din tot sufletul şi care m-a chemat la Târgu-Jiu. Am predat la Şcoala de Artă şi tot atunci am început concertele şi recitalurile permanente cu “Lyra Gorjului”. Desigur, îmi doresc să reluăm totul, dar sub un alt statut al unei instituţii cu adevărat profesioniste. Să fie aşa cum a visat-o domnul Nicolae Diaconu, care, în 1996, a propus înfiinţarea pe lângă Teatrul “Elvira Godeanu” a zece posturi pentru “Lyra Gorjului”. În acest fel trebuie să intrăm în circuitul naţional de valori şi nu să facem doar nişte acţiuni lunare care să fie de un nivel bun sau de un nivel mai puţin bun, nu atât pe placul publicului. Din nou, subliniez, trebuie să intrăm în circuitul naţional de valori, precum oraşele Craiova şi Râmnicu-Vâlcea. Mai ales că…
Să ne ridicăm la pretenţiile de excelenţă
-A.G.: …Mai ales că, aşa cum aţi declarat, sunteţi copleşit de Brâncuşi al nostru, iar pe lângă Masa tăcerii treceaţi – copil fiind – la scăldat. Susţineţi şi că, uneori, o atingeaţi cu câte o mângâiere… -M.S.: Eu am cântat acum la o acţiune culturală aici, în Craiova, unde, pe afiş, era Constantin Brâncuşi la contrabas. Marele artist cânta uneori la contrabas. De asemenea, ştiu foarte bine că era şi cantor la biserică, avea o voce deosebită şi s-a apreciat în vreme că a avut un talent muzical deosebit. Eu vă spun aceste lucruri acum şi sub alt aspect, în contextul organizării pe 27 mai la Târgu-Jiu a simpozionului dedicat altui Brâncuşi – Petre, muzicologul, cel care – aşa cum spunea Iosif Sava – a deţinut la un moment dat toate puterile artistice în România. Este o mare mândrie pentru noi, ca gorjeni, să-l omagiem pe acest mare-mare artist căruia îi rostesc cu multă bucurie numele. De asemenea, zic şi faptul că ar fi foarte bine ca în memoria sa să ne ridicăm şi noi gorjenii la pretenţiile de excelenţă ale înaintaşului. -A.G.: …De neamul gorjenilor, multe personalităţi au răzbit lumea! -M.S.: Eu vă mai spun un alt lucru, constatare de fost profesor în Târgu-Jiu: talentele noastre de la Gorj nu sunt la fel de puternice şi prin alte părţi ale ţării! Iată de ce, putem face ca “Lyra Gorjului” să devină una dintre cele mai bune orchestre şi o spun fără să risc să fiu subiectiv ori să mă apuc să argumentez într-un fel impresiile mele. Am visat şi am dorit ca să fac din “Lyra Gorjului” cea mai bună orchestră de cameră din ţară. Asta dacă nu ar fi apărut de-o vreme pe-ici, pe-colo alte idei şi interese de grup, viziuni mai puţin artistice şi cam fugitive…
Nivel la care nu ne-am putut reîntoarce
-A.G.: Ca să dau şi eu aici doar o sămânţă de idee de spectacol: pe pajiştea de la Coloana fără sfârşit actorii Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” să joace piesa “Coloana” scrisă de Mircea Eliade, iar “Lyra Gorjului” să cânte o simfonie… -Ion Mocioi: Am înţeles că la nivel de judeţ s-a hotărât ca “Lyra Gorjului” să fie preluată de Şcoala Populară de Artă. Avem profesori de specialitate ce pot fi asociaţi unor talente deosebite provenite din Gorj. Domnul Suchici a fost numit de mine cândva preşedintele acelei asocieri. A fost ajutat atunci, iar la propunerea domniei-sale, cu bună-credinţă, am organizat timp de cinci ani turnee la Târgu-Jiu ale instituţiilor de operă din toate marile oraşe ale ţării. Iar cu orchestra Filarmonicii din Craiova s-au organizat spectacole pentru educarea muzicală a elevilor din licee. Au fost acţiuni foarte bine organizate şi pe placul melomanilor din Târgu-Jiu. În ultima vreme însă au fost prea puţine, muzica bună cultă ajungând prea puţin în Gorj. -M.S.: Ne-am ridicat cândva la un nivel la care acum nu ne-am putut reîntoarce. Pentru că în fruntea unei asemenea întreprinderi artistice trebuie să fie oameni de muzică şi oameni care îşi doresc să realizeze ceva deosebit.
Să aducem repertoriul universal pe scenă…
-A.G.: Nu ştiu de ce, dar eu nu dau multe noroace celor din învăţământ în privinţa realizării înaltei performanţe artistice muzicale. -M.S.: Aţi pus degetul pe rană. Trebuie spus însă că şi la alte fiarmonici, din Râmnicu-Vâlcea, Piteşti sau Târgovişte, s-a început cu profesorii de specialitate, dar pe măsură ce s-a trecut la altă etapă, aceştia s-au retras, pentru că nu se poate combina catedra cu cariera de artist al scenei. Această activitate, până la urmă, este doar pentru profesionişti! Oricât ar fi profesorul de bun, el este, totuşi, un profesor acolo, pe când un artist instrumentist, ce studiază zilnic, aduce muzica la cu totul alt nivel. Iar noi avem trebuinţă să schimbăm programele şi să aducem repertoriul universal pe scenă, nu să batem pasul pe loc, repetând mereu aceleaşi piese, pentru că nu avem alt timp, fiind angrenaţi în alte preocupări adiacente. Profesorii – unii dintre ei – pot să se menţină, alţii însă nu pot să facă faţă ritmului impus de pretenţiile scenei. Scena este, cum să vă spun, un rug pe care arde foarte puternic un suflet de artist, pentru că emoţiile îl consumă. Iar dacă artistul nu este destul de pregătit, nu poate continua. -A.G.: Pot să înţeleg că întoarcerea acasă a muzicianului Mircea Suchici – şi el fiu risipitor al Gorjului – s-ar putea realiza dacă s-ar îndeplini câteva condiţii? -M.S.: Desigur, mai ales că anul acesta se împlinesc 110 ani de la înfiinţarea “Lyrei Gorjului”.
Tânăra generaţie are nevoie de orientare muzicală
-A.G.: Iată, chiar le duc o veste bună gorjenilor. Domnule profesor Ion Mocioi, rostiţi la final câteva cuvinte? -I.M.: Mircea Suchici este un talent de excepţie. Am ştiut acest lucru de când el era încă tânăr. Nici acum nu şi-a pierdut tinereţea, dar a căpătat şi o experienţă deosebită. Iar în ceea ce priveşte instrumentul la care cântă, este o raritate, inclusiv în Oltenia… Este aşteptat la Gorj, pentru că tânăra generaţie are nevoie de orientare muzicală şi, în acelaşi timp, să asculte muzică bună. Mircea Suchici este unul dintre gorjenii ce sunt aşteptaţi mereu la Gorj şi sperăm ca să se reîntoarcă. -A.G.: Eu deja rog arnăuţii să-i organizeze sosirea. Nu înainte de a (re)publica în aceste pagini un text superb şi… “clasic”, aparţinând regretatului om de radio Constantin Dumitrache, scris cu mulţi ani în urmă şi dedicat lui Mircea Suchici. Vă mulţumesc frumos şi Doamne-ajută.
OMUL CU VIOLONCELUL: MIRCEA SUCHICI
Scria Domnul Macedonski: “Oraşul mic te fură-ncet…”. Nu ştiu câţi ani are şi de unde se trage Mircea Suchici, dar ştiu cum cântă la violoncel şi cum îl apreciază colegui meu, Liviu Pop, de la Secţia muzicală a Studioului de radio Craiova. Nu ştiu, de asemenea, dacă, la absolvire, a ales în mod deliberat oraşul Târgu-Jiu, ori n-a găsit altceva mai bun. Nu ştiu, în sfârşit, dacă a încercat să “evadeze”, adică să plece dintr-un oraş cu instituţii muzicale consacrate. Sunt convins, însă, că Mircea Suchici şi-ar găsi locul în orice mare (nu neapărat numericeşte) orchestră. Sigur, un transfer dintr-o urbe în alta a presupus şi presupune multă bătaie de cap. Problema nr.1, cea a locuinţei, poate sufoca elanul din faşă. Se prea poate, însă, ca să fi acţionat şi un alt motiv: într-o orchestră îţi pierzi individualitatea, ea se topeşte în virtuozitatea formaţiei respective. Evident, nu oricine poate şi trebuie să ajungă într-o mare orchestră, la Viena, la Milano, la Bucureşti şi, de ce nu, la Craiova. Sunt sigur, mă repet, că Mircea Suchici ar reuşi. Cred că el e îndrăgostit de meseria de profesor şi de postura de solist la violoncel. Am auzit de multe isprăvi ale sale; unele se cheamă premiile elevilor săi de la Liceul de artă din Târgu-Jiu; altele se numesc pur şi simplu coloana sonoră a unor recitaluri de poezie. Îmi spunea un prieten comun că, într-o seară caldă şi cu lună plină, Mircea Suchici n-a pregetat să se ducă să-şi ia violoncelui, pentru a-i acompania, în parc, la Poarta Sărutului, pe cei care se osteniseră să scrie versuri în cinstea lui Eminescu sau Arghezi. Şi-o fi transcris pe portativ acele improvizaţii nocturne? Bun receptor de poezie, Mircea Suchici face el însuşi poezie cu violoncelul; dacă nu şi-a transcris acele improvizaţii, pentru a le conferi statutul de compoziţii, atunci e şi cazul, şi timpul să o facă.
Talentul lui Mircea Suchici este blajin, iar nu furios.
