Ceea ce fac liberalii din Gorj in campania asta pentru Primăria Târgu Jiu îmi amintește de tebeciștii de la Sanatoriul Dobrița, care pe timpul lui Ceaușescu își luau medicamentele alea puternice cu alcool cumpărat din vale, din sat.
Cea mai sănătoasă reacție a oricărui medic, față de ei, e să nu-i perturbe. Chiar n-are niciun sens.
Exact asta voi face și eu, de-acum înainte.
Romanescu ar fi un primar infinit mai bun decât BEZNĂ. Am încercat să ajut, dintr-un gest reflex, așa cum aleg să deschid dimineața geamul dormitorului, în loc să mă-mput.
Din păcate, Romanescu nu vrea și nu poate. Nici nu mai contează dacă se vinde sau nu. Cert e că Romanescu, înainte să-și bată joc de târgu-jieni, își bate joc de el. Așa arată afișul elctoral pe care și l-a asumat oficial, pe contul lui de facebook:
Chiar și în ipoteza în care Romanescu ar fi de la casa de copii și n-ar avea chior în buzunar, tot se presupune că s-ar mili cineva cu bună credință de el, să-i facă un afiș și să-i explice tăunelui că nu, nu se poate albastru pe mov, niciodată, nici dacă e campanie pentru șef de stabor. Iar cu strânsul de gât, din mâini – cu zâmbetul pe buze!, mai ușor, că nu ești ”AȘA NU” într-o campanie de prevenire a violenței domestice. Sau poate se gândea la Vîlceanu?
El, profesorul universitar, se dovedește de zece ori mai prost și mai singur, în această campanie, decât milițianul Lupulescu.
Vîlceanu n-are nicio treabă, e într-un cu totul alt film, în care-și pune doar problema că el pierde șefia partidului dacă Romanescu ia Primăria. Și se comportă în consecință, dimpreună cu răhățeii care-l legitimează ca ”lider al opoziției”. Vai steaua lui de lider, vai steaua ei de opoziție.
În Târgu Jiu e un val de nemulțumire uriaș la adresa PSD, care ar trebui să – și schimbe semnul, din minus în plus, și să devină capital de simpatie pentru un lider mesianic. Romanescu, în loc să urce pe creasta valului, pedalează în gol, ca un dobitoc, plin de sudoare, pe o hidrobicicletă, pe un culoar paralel cu valul, sub privirile stupefiate ale oamenilor de rând, normali, care văd din ce în ce mai groasă, la orizont, BEZNA.