Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, ieri, prin purtătorul de cuvânt, că Viorel Salvador Caragea este ca și demis de la șefia IPJ Gorj. Astfel, ofiterul Marius Tache, responsabil cu comunicare în cadrul MAI, după consultările avute cu ministrul Radu Stroe, a declarat cotidianului național „Puterea” că, mai mult ca niciodată, autoritățile guvernamentale sunt hotărâte să tranșeze definitiv „problema Caragea”. Tache și-a exprimat uimirea că șeful IPJ Gorj nu s-a potolit nici după sancțiunea de „avertisment” ce i-a fost aplicată, recent, de Corpul de Control al MAI, din cauza abuzurilor săvârșite asupra unor polițiști.
“Este pentru prima dată când la Gorj ajunge unul dintre şefii Corpului de Control al ministrului (n.n. – Adjunctul şefului Corpului de Control al MAI, comisar Valeriu Bebereche). După ce în primăvara acestui an, şeful IPJ Gorj a primit avertisment din partea Corpului de Control al MAI pentru abuzurile suferite constant de subordonaţii săi, de data aceasta, la un atât de scurt timp după ce a primit acest avertisment, cei din structura de control au înţeles că e mult prea mult ceea ce se întâmplă la Gorj şi au decis, pe baza memoriului primit de la Râmescu, să rezolve situaţia extrem de încărcată şi gravă de acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI.
Demiterea este cea mai fericită variantă pentru Caragea, deoarece aceasta ar putea fi însoțită de constituirea, împotriva șefului IPJ Gorj, a unor dosare penale, infracțiuni ca abuzul în serviciu, amenințarea, șantajul și luarea de mită reieșind clar din mărturiile oamenilor de afaceri care au denunțat în ultimele zile practicile deloc ortodoxe uzitate de Caragea.