PSD Gorj și-a făcut un calcul total greșit: că, preluând în stăpânire și coordonare vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, va mai atenua din înjurăturile populației, care nu poate să înțeleagă de ce, în cei 10 ani de când reprezintă Târgu Jiul ca deputat și în cei doi ani de când este premier, Victor Ponta n-a adus niciun investitor și n-a creat niciun loc de muncă în capitala Gorjului. PSD Gorj n-a anticipat că un manager de nivel de fotbal județean, ca Prunariu, va da peste cap, foarte repede, totul, la Pandurii.
Ca la un nufăr crescut, fără motiv, în mijlocul mlaștinii. Așa mă uitam, până de curând, la Pandurii Târgu Jiu. O echipă de fotbal ajunsă, parcă de nicăieri, vicecampioana României și competitoare în Europa League. Într-un județ în care toate bălteau, Pandurii ajunsese singurul motiv de mândrie, pricina mulțumită căreia Târgu Jiul prinsese un loc foarte în față, în loja fotbalului românesc.
Atât de nefiresc și de neașteptat a fost succesul pandurilor, încât această echipă n-a avut niciodată o galerie adevărată. Ruptura dintre echipă și oraș n-aș pune-o pe seama lipsei oricărei strategii de marketing, pe timpul lui Marin Condescu, ci mai degrabă aș explica-o prin obișnuirea continuă, de decenii, a gorjenilor, cu mediocritatea, cu eșecul și cu compromisul în mai toate domeniile vieții publice.
Pandurii a fost, înainte de toate, un exercițiu personal prin care Marin Condescu a arătat că se poate. Diferența uriașă dintre Condescu, pe de o parte, și Călinoiu, Cârciumaru, Ciurel și alții, pe de altă parte, constă în faptul că singurul care a realizat un produs de top – echipa Pandurii Târgu Jiu – este Condescu. Toți au furat cât au văzut cu ochii, cât i-a dus mintea și lăcomia. Singurul care a și realizat ceva, furând la una cu ceilalți, este Condescu.
Oricare dintre cei patru ar fi căzut victimă celorlalți trei , dacă s-ar fi unit împotriva lui. Călinoiu, Cârciumaru și Ciurel sunt cel putin la fel de penali. Când au decis să-l extirpe pe Condescu de la Pandurii, ei nu și-au imaginat că până și presiunea atmosferică din mingile de antrenament se va da peste cap. Tot ce înseamnă Pandurii a fost gândit și pus în mișcare de Condescu. În ziua în care Condescu a fost dat la o parte s-a blocat tot. Indiferent de câte ori se vor mai naște, nici Călinoiu, nici Cârciumaru, nici Ciurel – toți trei la fel de avuți ca Condescu – nu-și vor risca libertatea scoțându-și la vedere milioanele de euro, așa cum a fãcut Condescu, în cazul împrumutului de 400.000 de euro pe care l-a angajat la Raiffeisen Bank, în nume propriu, girând cu acțiuni ale lui de 800.000 de euro. Toate acestea pentru a salva Pandurii de la retrogradare. Îi vedeți pe Călinoiu, pe Cârciumaru sau pe Ciurel capabili vreodată, în viața lor, de așa ceva?
De ce sunt ei în stare am văzut cu toții, săptămâna trecută, la meciul cu Astra: să îmbrace Pandurii în culorile PSD-ului! E motivul pentru care, poate pentru prima dată, pentru mulți dintre suporterii Pandurilor roșu a devenit, instantaneu, cea mai scârboasă dintre culorile pământului.
Aceleași trei somități l-au numit pe Mihai Prunariu în funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Pandurii. Adică un manager pe care, cu indulgență, l-aș tolera să ocupe o echipă searbădă de pe la mijlocul clasamentului Diviziei “B”, a fost catapultat să conducă vicecampioana României, în Liga Națională. Am auzit argumente inepte: că Prunariu e cel mai bun din județ. O fi, habar n-am, dar de ce ne trebuia neapărat un gorjean la conducerea singurului produs de top din județ, care ne califică regulat în jurnalele de știri ale televiziunilor centrale? De ce n-a angajat Ciurel un șef de club de Divizia „A”? Răspunsul e simplu: pentru că niciun om de fotbal care se respectă n-ar fi acceptat ca, sub conducerea lui, Pandurii să devină o anexă a PSD-ului.
L-am ascultat vorbind public în aceste zile și, cu regret o spun, am constatat că nu doar echipa este dereglată, ci și Prunariu … Omul lasă să se înțeleagă că nici picior din trupa lui Condescu nu va mai rămâne în aparatul administrativ al clubului. Destul de straniu. Nu cu trupa aceea am ajuns în Europa League și vicecampioni ai României? Nu trupa aceasta a luat licențe, nu trupa aceasta a fãcut transferuri de succes, prin care se schimba mereu jumate din echipă între două campionate și se legau de la primele meciuri de ziceai că nu-i adevărat?
Prunariu deține acum patru funcții în domeniul sportiv: 1. Președinte al C.A. al echipei Pandurii Tg Jiu; 2. Director al C.S. Pandurii Târgu Jiu; 3. Președinte al AJF Gorj; 4. Observator fotbal. Vă vine să credeți că un ins cu patru funcții în sport n-are nici un dram de fair-play?
Prunariu nu e fair-play pentru că ține neapărat să are ogorul la Pandurii Târgu Jiu, ca și cum nimic n-a fost bine și bun înaintea lui.
Prunariu nu e fair-play pentru că nu are bun simț. Dacă ar fi avut bun simț și oleacă de inteligență, ar fi demisionat, deja, din funcția de vice-președinte al PSD Gorj. Căci, da, există și a cincea funcție. Tonifiat de anturajul său destul de pestriț, Prunariu a zis public acum câteva zile că el nu vede o problemă din a rămâne vicepreședinte la PSD Gorj, întrucât face politică în timpul liber. Pe logica asta, rezultă că Prunariu i-a îmbrăcat pe panduri în roșu, cu Astra, în timpul liber.
Apoi, rezultă că deși are patru funcții în sport și mai e și acționar la o firmă, Prunariu mai rămâne și cu timp liber, pentru a face politică la vârf, în PSD… Și când te gândești cât de curățel o arde el, ce băiat cu caracter se dă el…
Prunariu spune că nu pleacă din PSD pentru că n-ar fi fairplay să-i lase baltă, la greu… Adică, da, n-ar fi fair-play să nu îmbrace Pandurii în roșu tocmai în anul acesta, electoral…
Din partea mea, poa’ să-l pună pe Ponta pe piept și să le injecteze fotbaliștilor botox, ca lu’ Călinoiu, și să le-mpreune sprâncenele, ca lu’ Cârciumaru… Mult mai câștigate ar fi, noile somități care taie și spânzură la Pandurii, dac-ar face un duș cu apă rece și s-ar uita ce scoruri a scos echipa de când au preluat-o ei: un punct în patru meciuri și un singur gol marcat, și acela, amărâtul de el, din penalty…
Nenumărate alte prostii a scos pe gură Prunariu, în ultimele zile. Că la Pandurii e vorba de ghinion, ca și cum ghinionul ar putea dura trei luni. Că după victorii e normal să vină eșecurile. Întrebarea mea este de ce nu s-au îngrămădit el și Călinoiu, ca muștele la miere, să preia Pandurii când era pe punctul de a retrograda, ca s-o urce ei? Să ducă echipa la vale s-ar pricepe foarte – foarte bine oricine… Când l-a întrebat Irina Stoian, în direct, la Tele 3, care este proiectul său managerial, Prunariu s-a blocat și și-a înghițit toate aerele de manager sportiv. A propos: înainte să preia Pandurii, era de bun simț ca Prunariu să explice public ce a făcut el ca director la C.S. Pandurii Tg Jiu și ca președinte al AJF Gorj. Ca politruc traseist pe ruta PNL – PPDD – PSD știe toată lumea: zero lei, zero bani. Tot Prunariu se disculpă spunând că a preluat echipa la mijlocul campionatului. Da, Mihăiță, dar ai preluat-o de sus și o duci jos, din ce în ce mai jos… Altă minciună: că este doar de o săptămână la Pandurii. În realitate, face parte din Consiliul de Administrație de aproape un an. Mai mult, e antrenat de mic, de Ciurel și Călinoiu ca să-l înlocuiască pe Condescu. Și, totuși, n-are nici măcar o schiță de program managerial. Nimic, nimic, nimic. Tocmai a tăiat salariile și primele antrenorilor și jucătorilor! Probabil că după meciurile cu Dinamo și CFR Cluj le va lua și mingile de antrenament…
Prunariu a sfințit stadionul, ignorând că întâi trebuiau tămâiați noii stăpâni ai echipei.
Nu va mai trece mult și Ciurel, Călinoiu, Cârciumaru și Prunariu vor ajunge să-și scoată ochii unii altora, acuzându-se reciproc de distrugerea echipei. Deja se vede de la o poștă că fac declarații publice discordante despre cauzele lanțului de eșecuri.
Pandurii are nevoie să-i monteze cineva sufletul la loc… Condescu a fost alungat, dar nimeni nu se milește să-i scoată din priză pe Prunariu, Călinoiu, Ciurel și ceilalți, și să le zică, de la obraz: gata, bă, opriți-vă, v-ați răzbunat, gata, Condescu nu mai e, gata cu răzbunările, la fotbal e pe bază de fair-play, fler, pricepere, inteligență și, înainte de toate, e vorba de iubire: pentru club, pentru oraș, pentru sport, pentru oameni.