S-a întors acuş Primăvara în sinele ei. Iar acolo unde a pus Dumnezeu nişte măcinişuri de piper, tuşeşte, nu se mai opreşte din vânturi şi rochii de atlas, bătute ca dimia pe mal de apă. Şi glasurile pomilor în floare par nişte începuturi, doar de feerie.
Acum umbrele sunt doar nişte pete de satin negru de care nu mai am nevoie. Începe amurgul ca un acoperiş de şiţă peste care apasă bătăi de clopote vechi. În oraşul meu sunetele stinse sunt vândute la tarabă de un principe scăpătat. Lumea valorează doar sfanţul primit cu complimenturi. Orice tentaţie pentru mai mult osteneşte duhnind în fum de trabuc de contrabandă cubanez.
“Sosesc mâine”, mi-a transmis prin telegraful de vânt un văr corcoduş din livadă. Eu ţin în mână doar doi bănuţi mici şi arămii. Cum să-mi iau de atâta nemic o Primăvară?
Paşte fericit, creştinii mei!