Doar astăzi, 16 septembrie a.c., cei interesaţi se mai pot înscrie pentru a participa la concursul pentru ocuparea postului de prefect al judeţului Gorj şi a celor două posturi de subprefecţi, organizat peste exact două săptămâni de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP)! Cei care citiţi zilnic toată presa locală pe diagonală, în mod cert nu aţi găsit niciunde această informaţie. De ce? Pentru că, deşi trăim într-o ţară pretins liberă, cu oameni ce se presupune că sunt liberi să participe la orice competiţie pentru care se califică legal, conducerea Prefecturii Gorj a ţinut la strict secret toată documentaţia aferentă organizării concursului. Să vă mai spun că acel concurs este de interes public, că e vital să avem un prefect competent, apt cerinţelor funcţiei? Prefectul şi cei doi subprefecţi au înţeles să se agaţe de scaune nesuflând o vorbă înspre mass-media despre faptul că, teoretic, din octombrie a.c. am putem avea o altă echipă de conducere la Prefectura Gorj.
Specialişti în a o da la întors, cei trei înalţi demnitari publici total lipsiţi de fair-play vor spune că mediatizarea concursului trebuie făcută de organizator, adică de ANFP. Teoretic, este corect. Practic, însă, deşi ANFP le-a înaintat oficial la 08 septembrie a.c. toată documentaţia aferentă concursului, în loc să o afişeze cel puţin la avizierul instituţiei, au ascuns-o cum s-au priceput mai bine. Floarea Ionescu, responsabilă cu managementul resurselor umane, a primit ordin să nu precupeţească niciun efort pentru a păzi documentaţia de eventuali candidaţi nepoftiţi la concurs, care le-ar putea trage scaunele de sub ei.
Preşedintele ANFP a emis la 25 august 2008 ordinele 1402 şi 1403 privind organizarea concursurilor pentru posturile de prefect şi, respectiv, subprefecţi la nivelul judeţului Gorj. Cele două ordine au fost publicate în data de 28 august a.c. în Monitorul Oficial, partea a treia, şi pe site-ul ANFP. La Gorj, nicăieri. La secţiunea „Noutăţi”, pe site-ul Prefecturii Gorj, ultima postare datează din data de 18 februarie 2009, semn că aici s-a muncit intens, dar nu s-au întâmplat lucruri noi. La secţiunea „Concursuri” se anunţă doar că până la 31 decembrie a.c. nu se organizează niciun concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
Nu foarte multe persoane din Gorj îndeplinesc condiţiile de participare la concurs. Dintre aceştia, şi mai puţini au habar de oportunitatea respectivă. Este vorba de Adrian Gorun, Cristi Rujan, Victor Banţa, plus cei care au la activ un mandat întreg de parlamentar. Doi dintre specialiştii Prefecturii Gorj, Teodora Vătuiu şi Liviu Diaconescu, absolvenţi ai Institutului Naţional de Administraţie, puteau participa şi ei la concurs, dar au preferat să nu tulbure apele la locul de muncă.
Dacă mai era nevoie de subliniat, Gorjul este printre puţinele judeţe din ţară în care nu s-a mediatizat absolut deloc organizarea concursurilor pentru posturile de conducere din Prefectură. Nici măcar atoateştiutorul google.com nu dă niciun răspuns local la o căutare după criteriile concurs, prefect , Gorj. În celelalte judeţe, concursul se desfăşoară transparent şi este mediatizat. Aş întreba un istoric fără obligaţii locale şi apt de un răspuns competent: este în firea gorjenilor să stăruie în comunism? O fi vreun plan special, vreun experiment cu judeţul acesta? O spun încă o dată: faţă de tovarăşii de astăzi, Nicolae Mischie este un gentelman.
Secretomania celor trei este foarte posibil să nu îi ajute cu nimic, dată fiind complexitatea concursului. Probă scrisă, interviu şi test de evaluare a cunoştinţelor de limbă străină. În plus, întrucât în această perioadă se organizează concurs şi pentru posturile din alte judeţe, oricine poate candida, concomitent, pentru oricare dintre funcţile de prefect şi subprefect. De unde şi posibilitatea de a avea, la Gorj, prefect de import.
rămânem cu imaginea unei instituţii inutile şi ineficiente. Eu nu susţin că instituţia ar trebui desfiinţată. Spun doar că, decât în halul în care este condusă şi funcţionează, mai bine lipsă. Într-un top al celor mai corupte instituţii publice, Prefectura Gorj se află, pe merit, undeva la coadă. Pentru că prefectul Ion Florescu şi-a continuat somnul de la învestirea în funcţie şi în lunile care au urmat, instituţia a fost foarte puţin vizibilă, de aceea nici nu a deranjat pe nimeni cu nimic. Ori, într-un judeţ frământat de atâtea probleme sociale şi economice, această atitudine este cel puţin iresponsabilă.
[youtube]spDDGug_Ul8[/youtube]
Am prezentat în repetate rânduri echipei de conducere a Prefecturii stări de fapt ce depăşeau pe linia continuă limita legii, situaţii în raport cu care prefectul şi subprefecţii au obligaţii legale de intervenţie. Uneori mi s-a spus că nu au timp să se implice, că, de pildă, au de organizat finala Cupei României. Alteori, au încercat să rezolve ceva şi au fost luaţi în băşcălie de şefi de instituţii deconcentrate. Pe care tocmai ei îi avizaseră pentru a fi instalaţi în funcţii. Mulţi dintre şefii de deconcentrate mi-au spus că se subordonează direct Bucureştiului, că nu au coordonatori în plan local. Subprefecţii erau de altă părere. Curată comedie.
O echipă de conducere dezbinată, cu un manager depăşit, care a venit în postul de prefect aşa cum se duc oamenii muncii în staţiuni vara la odihnă şi tratament, şi cu doi subprefecţi care, deşi provin din acelaşi partid, nu prea au loc unul de altul. Fiecare dintre cei doi sunt convinşi şi încearcă să convingă şi pe alţii că nu au prea multe succesuri pentru că mandatul lor este limitat de prezenţa lui Ion Florescu şi, implicit, a PSD-ului la conducerea Prefecturii.
Dincolo de lucrurile care îi dezbină, cei trei sunt uniţi de faptul că, în acest an, au fost, în general, plecaţi. Câte trei zile pe săptămână fiecare, la Bucureşti, unde au urmat cursurile Institutului Naţional de Administraţie, pentru a dobândi statutul de înalţi funcţionari publici, fără de care nu puteau continua la conducerea Prefecturii. Dacă tăiem zilele de luni şi vineri, care nu se pun, şi adăugăm concediile de odihnă, înţelegem starea de lucruri din instituţia lăsată pe pilot automat.
În loc de concluzie, vă invit să lecturaţi un fragment din „Mesajul prefectului”, postat pe site-ul instituţiei, cu precizarea că ar fi bine să aveţi un grapefruit la îndemână: „într-o societate democratică, Instituţia Prefectului se află in slujba legii si a cetăţeanului. (…) Întreaga activitate a noastră se va întemeia nemijlocit pe principiile: legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, responsabilităţii, profesionalizării şi orientării către cetăţean.”