“Am încercat să-i fac pe elevii mei să fie mândri că Brâncuşi a fost român!”
Profesorul pensionar de Limba şi Literatura Română Constantin N. Şofei, din Ţicleni, este autorul mai multor cărţi: „Diavolul cu chip de înger”, „Ori al meu, ori al morţii!” apărute în 2008, “Lumină sub umbrela morţii”; pe toate le-a semnat cu pseudonimul Dae Răşinaru, probabil ca un ecou al locurilor natale şi altor vremuri. Ne-a fost interlocutor pentru câteva minute, acolo, în oraşul petroliştilor gorjeni, unde domnia-sa trăieşte…
-Alex Gregora:Domnule profesor Constantin Şofei, la întâlnirea organizată la Casa de Cultură a oraşului Ţicleni, pentru omagierea scriitorului Nicolae Diaconu care, la 12 noiembrie a.c., ar fi împlinit 65 de ani, aţi povestit, probabil incitat de relatările privind activitatea întru Brâncuşi a celui trecut în nefiinţă, ceea ce aţi văzut dumneavoastră, fiind copil, în anii ’50 în Târgu-Jiu. Este un episod ce aş dori să-l reluăm aici pentru cititorii GORJNEWS. Însă, e bine ca, mai întâi, să ne daţi câteva repere ale vieţii dumneavoastră.
-Prof. Constantin Şofei: Sunt Constantin Şofei, profesor de limba şi literatura română, pensionar, din oraşul Ţicleni. Am fost profesor în acest oraş 35 de ani…
-A.G.:Este bine-cunoscut faptul că sunteţi şi autorul unor cărţi.Vă rog să spuneţi şi despre şcolile urmate de dumneavoastră?
-Prof. C.Ş.: Primii ani au fost cei ai Şcolii generale din oraşul Ţicleni, în continuare – în perioada 1952 – 1955 – urmând cursurile Şcolii Pedagogice din Târgu-Jiu. În ultimul an, când s-au desfiinţat toate şcolile pedagogice teritoriale din Oltenia, rămânând doar una în Craiova, am absolvit acolo şi imediat am dat examen la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti… Aşa am ajuns profesor.
-A.G.:Aţi petrecut, ca elev, o perioadă bună în oraşul Târgu-Jiu. Puteaţi fi informat de dascăli cu privire la Ansamblul Monumental Calea Eroilor realizat de Constantin Brâncuşi?
– Prof. C.Ş.: Puteam, şi aşa ar fi fost normal.Din păcate… profesorii mei de atunci sau altcineva din zona culturală nu mi-au vorbit despre Brâncuşi, despre ceea ce a realizat la Târgu-Jiu ori despre arta modernă. Pe atunci, Şcoala pedagogică îşi avea sediul unde este acum Şcoala Normală. Însă primise în lucru grădinile de legume de pe lângă fostul lagăr polonez şi, în continuare, lagăr al deţinuţilor politici de la Târgu-Jiu. De la Coloană, mai spre nord…
-R.:Povestea de aici încolo poate fi spusă…
– Prof. C.Ş.: Întrucât eram unul dintre cei care beneficiam de internatul şcolii – şi arăt aici că atunci, acolo, regimul era… aproape militar – trebuia să îngrijim grădinile de legume zi de zi. De aceea – mai ales că nu beneficiam ca alţii de vacanţe – treceam pe lângă Coloană de mai multe ori în aceeaşi zi, săptămâni de-a rândul. Şi cu toate acestea, la Coloană ne uitam ca la ceva ciudat, neînţeles, mai ales că ţiganii dintr-o şatră îşi legau pur şi simplu caii de ea. Au mai apărut în acea vreme şi câteva corturi ale acelor nomazi pe-acolo, dar nimeni dintre cei ce ne asigurau educaţia şcolară nu ne spunea ce este cu acea Coloană. Noi şopteam între noi că ar fi… lui Tătărescu.
-A.G.:Aş aduce aminte aici, domnule profesor, că nici Tudor Arghezi – care a fost unul dintre internaţii din lagăr – n-a scris un cuvânt despre operele de la Târgu-Jiu ale lui Brâncuşi.
– Prof. C.Ş.: Era atunci o teamă adâncă… Îmi aduc aminte că tocmai profesorul meu de vioară, Paralescu, a fost arestat în faţa noastră, în şcoală, după o oră de curs. Era o adevărată teroare. Eu, încă o dată spun – nici nu eram lăsat să plec la părinţi de Crăciun sau de Sfintele Paşti, stăteam în internat. Şi totuşi, măcar unul dintre cei de atunci trebuia să ne spună nouă, elevilor, despre Brâncuşi. Poate nu era înţeles în nici un fel? Practic, abia după ce am terminat Şcoala pedagogică am aflat câte ceva despre Constantin Brâncuşi…
-A.G.:Să revenim la episodul cu caii ţiganilor.
– Prof. C.Ş.: Caii erau acolo, parcă-i văd, corturi mai puţine de-ale ţiganilor – proprietarii de cai. În jur era şi o mizerie de nedescris… La Masa Tăcerii, unde mergeam de multe ori, neştiind despre ea ceva, de multe ori găseam acolo indivizi ce jucau pocker pe tăblia ei de piatră. Poate săvârşeau un păcat…
-R.:Adevărata întâlnire cu operele Brâncuşi când aţi avut-o?
– Prof. C.Ş.: Adevărata întâlnire cu Brâncuşi a venit mai târziu, iar când am fost informat bine-bine, am parcurs şi eu, de multe ori, la pas traseul Ansamblului! Am simţit atunci o renaştere, m-am redescoperit pe mine şi am regretat că nu am înţeles mai devreme ceea ce ne lăsase Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu.
-A.G.:Apoi, ar fi interesant să spuneţi cum se vedea din Ţicleni marele Brâncuşi?
– Prof. C.Ş.: Întâmplarea a făcut ca să fiu mulţi ani directorul Grupului Şcolar din localitatea Ţicleni. Am realizat multe activităţi în sprijinul cunoaşterii operei titanului născut la Hobiţa, poate ca să-mi dau mie o corijenţă a faptului că în vremurile acelea tulburi, ale anilor ’50, nu mi s-a spus despre opera lui Brâncuşi.Am încercat să-i fac pe elevii mei să fie mândri că Brâncuşi a fost român!
