Popescu a demisionat după dezvăluirile din GORJNEWS
Popescu a demisionat după dezvăluirile din GORJNEWS
Povara Brâncuşi11 mai 2012
L-am lăudat pe Florin Cârciumaru rar, dar de fiecare dată pe bună dreptate. E momentul să-i mulțumim public din nou, pentru că a înțeles – aproape la timp – că la Centrul Brâncuși lucrurile merg din rău în mai rău și că miza – administrarea și punerea în valoare a Ansamblului Brâncuși – e prea importantă pentru a trece cu vederea gravele disfuncții manageriale dezvăluite de GORJNEWS .

Cârciumaru l-a băgat în ședință pe Popescu

GORJNEWS a demarat săptămâna trecută o serie de dezvăluiri despre  lucrurile necurate care se întâmplă la Centrul Brâncuși, sub conducerea directorului Ovidiu Popescu. A fost suficient un singur episod pentru ca Popescu să își prezinte demisia. La această decizie o contribuție covârșitoare a avut primarul Florin Cârciumaru, care l-a băgat în ședință, la propriu, pe valetul lui Radu Varia. În mod tragic, de la numirea în funcție a lui Popescu, acesta nu s-a îngrijit nici măcar de integritatea fizică a Ansamblului Brâncuși, care a suferit noi traume. Pe primul semimodul de la baza Coloanei Infinite niște barbari și-au scrijelit numele, iar în Poarta Sărutului plouă de mai bine de un an.

Popescu, absent în momente cheie pentru Târgu Jiu și Ansamblul Brâncuși

Mai mult, racordarea lui Popescu la anumite grupuri de interese transnaționale l-a obligat să dispară de pe scena publică în mai multe momente cheie: la negocierile purtate pentru ridicarea Centrului American de lângă Coloana Infinită a fugit, subit, în concediu. După lansarea manipulării referitoare la refuzul a 30 milioane euro de către edilii locali, o donație inventată de aceleași structuri transnaționale, Popescu a refuzat până și emiterea unui comunicat de presă care să disculpe autoritățile locale și să restabilească adevărul.

A asistat, pe bani publici, la elogierea lui Radu Varia, fără să ia poziție

Pe perioada mandatului său de director, a refuzat cu obstinație să delimiteze orașul Târgu Jiu de teroristul cultural Radu Varia, profanatorul Coloanei Infinite. Mai mult, a participat pe bani publici la Academia Română, la o reuniune în cadrul căreia Varia a fost elogiat pentru realizările sale în domeniul brâncușiologiei. Desigur, Popescu nu a luat niciun fel de poziție nici atunci, deși, ca emisar al orașului Târgu Jiu, avea obligația profesională și morală să o facă. Ca să rămână scrise, GORJNEWS va relua serialul de dezvăluiri promis, pentru că e bine să rămână scrise minunile din mandatul lui Popescu.

S-a experimentat prea mult pe spinarea lui Brâncuși

Trebuie ieșit o dată pentru totdeauna din amatorismul și reaua credință cu care a fost gestionată povara Brâncuși la Târgu Jiu. Dacă Primăria Târgu Jiu va gândi și va acționa ca și până acum, ne vom trezi iar cu specialiști ca Emilia Dragotoiu Nanu și Ovidiu Popescu, la un concurs de-ăla, rural, ca pe la noi, la capătul căruia Brâncuși va fi belit încă o dată, și la propriu, și la figurat.
Dar, până una – alta, mulțumim încă o dată, domnule primar Florin Cârciumaru.

3 COMENTARII
  • Horia Muntenus 11.05.2012 la ora 1:11 am
    Domnule Narcis Daju, vestea demisiei lui Ovidiu Popescu din fruntea Centrului Cultural ”Constantin Brâncuși” reprezintă o frumoasă victorie a adevărului asupra imposturii, o victorie a opiniei publice gorjene în fruntea căreia v-ați aflat. Campania dusă de publicația pe care o conduceți, ”GorjNews” a reușit să demonteze toate trucurile prin care se urmărea eliminarea adevăratelor preocupări și interese ale gorjenilor față de sacrul monument lăsat moștenire de Constantin Brâncuși și aruncarea lui în dispreț și în derizoriu. Conducerea Centrului reprezentat de către Ovidiu Popescu nu a făcut nimic pentru a fi restaurate Operele de Artă de la Târgu Jiu. Demisia în cauză relevă nu doar neputința fostului director dar și ipocrizia care se ascundea în spatele aroganței fade. Nu a avut niciodată un interes autentic pentru ”Calea Eroilor”. A făcut fotografii, călătorii și a mâncat banii statului de pomană, lăsând în dispreț monumentul funerar ridicat în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, în chiar anul comemorării sale. A ocupat timp de aproape un an și jumătate postul, blocând activitatea de restaurare a monumentului ”Calea Eroilor”. În capătul lucrurilor și-a dat seama că este bolnav. În loc de concediu medical a apelat la demisie, sub tirul presei. În calitate de observator al vieții culturale gorjene și de cercetător al vieții și operei lui Constantin Brâncuși, vă mulțumesc pentru frumoasele biruințe pe care le aduceți democrației. De asemenea, o felicit pe jurnalista Andra Dumitrescu pentru articolele sale curajoase. La Târgu Jiu sunt oameni de mare valoare culturală, a căror atitudine împotriva grobianismului administrării monumentelor a pus presiune pe Centrul Cultural ”Constantin Brâncuși”. Intervențiile publice ale arhitectului Iulian Cămui, ale sculptorului Paul Popescu, ale scriitorului Zenovie Cârlugea au fost intervenții pertinente venite din partea ”Societății Civile”. Sper ca, în viitor, acest monument să fie așezat, în sfârșit, în respectul care i se cuvine. Sper ca acest Centru Cultural ”Cosntantin Brâncuși” să fie condus de o grupare intelectuală compatibilă și de specialiștii de care are nevoie. E nevoie de consultanța grupării civice în selecția și numirea noii conduceri a Centrului Cultural ”Constantin Brâncuși”. Imperativul este realizarea lucrărilor de restaurare a Coloanei Infinite și a Porții Sărutului în anul acesta. Nu anul viitor. Anul acesta. Îi felicit și pe ceilalți jurnaliști care au luat atitudine în această problemă. Activitatea dumneavoastră, de oprire a realizării proiectului Fundației ”Infinitul”, de stopare a mandatului distructiv al lui Ovidiu Popescu și de reevaluare a conștiinței culturale gorjene îmi aduc aminte de un mare apărător al integritatății Moștenirii lui Brâncuși: poetul Nicolae Diaconu al cărui prieten și discipol ați fost. Vă trimit întrebările pe care le-am adresat lui Ovidiu Popescu pentru documentarul meu. A plecat înainte să îmi răspundă. Către Centrul Cultural ”Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, în calitate de jurnalist, (mebru al A.P.P.C) realizator al documentarului ”CALEA EROILOR - ISTORIA UNEI CAPODOPERE”, vă solicit răspuns la următoarele întrebări: 1. la ce dată ați observat/sesizat ca există inscripții pe modulele Coloanei Infinite și cum ați acționat, în consecință; 2. au fost spălate operele din piatră ale lui Constantin Brâncuși cu detartrant? - având în vedere afirmațiile sculptorului Paul Popescu - din interviul acordat jurnalistei Andra Dumitrescu pentru ”Obiectiv Gorj”: http://www.obiectivgorj.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=879:e-greu-de-zis-dac-in-starea-in-care-se-afl-acum-monumentele-sunt-prea-multe-anse&catid=2:interviu&Itemid=8 ”Acum doi ani (N.N. - 2010), exact înaintea Sfintelor Sărbători de Paşti, am fost solicitat de dl. primar să mergem pentru a lămuri un reprezentant al presei locale care este situaţia unor depuneri neaderente despre care se credea că ar fi rezultatul unui atac biologic. Am răspuns, am constatat că nu e vorba de aşa ceva, ci despre nişte simple depuneri neaderente, acumulate pe timpul iernii. Întrebat fiind ce trebuie făcut în această situaţie, am făcut trimitere la documentaţia specifică, în care sunt clarificate în detaliu toate tratamentele permise şi necesare monumentelor din piatră. Atât l-a dus mintea pe Buliga, dovedindu-şi incompetenţa crasă, încât tratamentul care trebuia făcut cu apă şi perii moi, urmat de tratarea cu agent cationic QR 15 sau 16, în diluţie 5-8%, a fost înlocuit cu detartrant. Unul dintre participanţii la această operaţiune spunea că nu crede „că a atacat piatra, deoarece era detartrant pentru gresie şi faianţă de-a bună, că era parfumată (...) Nu ştiu dacă ţine sau nu de penal, dar de trebuit, ar trebui să răspundă, pentru că prin acel tratament agresiv, a fost distrusă crusta autoprotectoare realizată de-a lungul zecilor de ani, prin antrenarea şi depunerea calcitelor la suprafaţă, odată cu apa pătrunsă în masa pietrei pe perioada umedă. Documentaţia prevede că anumite fisuri să fi fost tratate cu apă de var, în vederea obturării acestora...” - și din publicația ”Gorjnews”, 2 martie 2012: ”Acele zgârieturi se pot alătura pseudo-tratamentului ce s-a aplicat în 2010 de către Lory Buliga părţii de piatră a Ansamblului Monumental. Iată ce s-a întâmplat: imediat după Sf. Paşti, domnul primar Florin Cîrciumaru m-a rugat ca, împreună cu şi la sesizarea domnului Narcis Daju, să mergem să lămurim nişte lucruri privitoare la starea părţii de piatră. Atunci se credea că nişte depuneri neaderente de pulberi, de mâzgă din copaci, ar fi fost un atac biologic. Nu a fost aşa. Iar domnul primar m-a întrebat, totuşi, ce ar trebui făcut ca să fie totul în deplină regulă. Întâi, ar trebui citită documentaţia de întreţinere care se afla la Centrul Brâncuşi. Acolo scria despre o spălare cu apă, folosindu-se perii moi, ca să nu se distrugă crusta, şi despre o biocidare prin pulverizare a întregii suprafeţe cu un agent cationic denumit QR 15 sau 16. Acum am mustrări de conştiinţă, deoarece din proprie iniţiativă trebuia să urmăresc procesul de curăţare şi întreţinere, iar ulterior, când am observat că operele de artă au albit, am tăcut. Repet, toate componentele de piatră, mai puţin partea de sus a Porţii Sărutului au albit, ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple. Din mărturiile unora, am aflat că atunci, în loc de agentul cationic QR 15 sau 16, s-a folosit o soluţie pe bază de detartrant pentru pardoseli. Albirea a fost sesizată şi de reprezentanţii comisiei de la Bucureşti care a venit pentru partea de plumb de care am vorbit. Agresiunea asupra monumentelor se poate proba prin analize de laborator şi mărturii. Ori cu o factură care să demonstreze că la data respectivă s-a achiziţionat agentul menţionat.” http://www.gorjnews.ro/slider/o-ie%C8%99ire-la-cer-cu-sculptorul-paul-i-popescu.html Vă întreb fiindcă nu am găsit răspunsul dumneavoastră, în presă, la astfel de formulări. Aveți documente care să ateste că spălarea a fost efectuată corect? Aveați nevoie de avize pentru o astfel de operațiune? 3. ați finalizat protocolul cu Ministerul Culturii care stabilește competenţele şi contribuţia fiecărei părţi la pregătirea dosarului de înscriere a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO? Protocolul era anunțat pentru finalizare pentru data de 30 aprilie 2012. Dacă da, vă rog, respectuos, să mi-l puneți la dispoziție 4. având în vedere necesitatea restaurării urgente a lucrărilor sculpturale ce compun ”CALEA EROILOR”, dar și desele angajamente pe care și le-a asumat și pe care le-a declarat Centrul Cultural ”Constantin Brâncuși”, vă rog să îmi răspundeți care este situația în această problemă și când vor demara lucrările de restaurare. 5. ce răspuns dați afirmațiilor purtătoarei de cuvânt a Primăriei Municipiului Târgu Jiu consemnate de publicația ”Pandurul” 25 Ian 2012 http://www.pandurul.ro/Comunitate/2012-01-25/Coloana+Infinitului,+restaurata+cu+bani+din+sponsorizari ”Replica celor de la Primăria municipiului Târgu Jiu la auzul că directorul Centrului Brâncuși vrea să strângă bani din sponsorizări pentru restaurarea Coloanei Infinitului a venit numaidecât.<>, spune Ramona Evulescu, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Târgu Jiu”. 6. Centrul Cultural ”Constantin Brâncuși” și-a îndeplinit toate obiectivele propuse și anunțate pentru prima parte a anului 2012? 7. Ce răspunsuri aveți legate de afirmațiile domnului Narcis Daju în emisiunea postului de televiziune RTV Raportul Zilei 02 05 2012 http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=tol6hUcDqSk care afirma că, anul trecut (2011), Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat finanțarea unor proiecte ale Centrului ”Constantin Brâncuși” care nu au fost duse la îndeplinire. Cu speranță, Horia Muntenus
  • justice mary 11.05.2012 la ora 23:09 pm
    ce mai atata tambalau pentru un MAIMUTOI care credea ca vorbeste lumii a saptea si duce de nas o comunitate intreaga Du te Ovidiule unde a dus mutu iapa si prin parcul public sa nu mai treci niciodata s ar înrosi operele nu obrazul tau...
  • bujor 15.05.2012 la ora 18:48 pm
    Cum justifica salariile cei 12 angajati de la Centrul Brancusi? OPRITI RISIPIREA BANULUI PUBLIC!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *