Ponta și-a luat ieri ”la revedere” de la gorjeni. De fapt, este un adio. Ponta va fi președintele României. Motivele țin de sărăcirea, înfricoșarea și îndobitocirea din ce în ce mai accentuată, programatică, a majorității românilor, și de uriașul mecanism de propagandă, șantaj și corupere pus în mișcare de PSD. După cum îl cunoaștem, e posibil ca Ponta să nu mai treacă nici măcar prin spațiul aerian al Gorjului. El fuge de acest ținut așa cum fuge de oglindă. În sărăcia din Gorj se reflectă, bine de tot, infirmitățile așa-zisului om de stat Victor Viorel Ponta.
”Vizita de lucru” de ieri a fost extrem de tristă. Funebră, aș putea spune. Ca despărțirea de o femeie pe care timp de zece ani ai mințit-o că-i faci și că-i dregi, că o ai mare și că te ține mult. Păcăliciul de Ponta a sfârșit prin a se uita, bălos, cum altul o posedă, îi face și îi drege femeii lui. Căci Ponta n-are absolut nicio contribuție la înființarea mall-ului 100 % privat, inaugurat ieri la Târgu Jiu. Nici el, nici Călinoiu, nici Cârciumaru, nici Teodorescu. Ridicolul este deplin. Toate târâturile prezente la inaugurare l-au aplaudat pe Ponta, care doar se uita cum niște străini i-au făcut și i-au dres foarte frumos femeii lui. Ponta s-a dus acolo pentru că el nefăcând nimic în Târgu Jiu, n-a avut altă variantă. Desigur că, de la fața locului, presa ”liberă” a transmis că un armăsar ca Ponta, care doar s-a uitat, mai rar… Pe un bloc de vis-a-vis, un localnic neafectat, încă, de programul de îndobitocire, a pus un banner imens pe care scria așa: ”Vând mândria de a fi român, pentru un loc de muncă din cele un milion promise de Victor Ponta”. Pentru că Securitatea chiar s-a desființat, cred că la ora asta acel erou e audiat la IPJ Gorj, pentru înalte ofense aduse unei gloabe paralitice cu ifose de armăsar.
Realitatea crudă este că 99 la sută dintre gorjeni se vor duce la mall ca la muzeu, făsă să se poată atinge de nimic. Azi-noapte au fost reduceri la Kaufland și mii de localnici s-au călcat în picioare și au fost înghiontiți de jandarmi pentru o bucățică de carne un pic mai ieftină. Sărăcia le-a abolit respectul de sine, rușinea, bunul simț și i-a transformat în niște mici fiare. Ponta era dus, deja, în campanie electorală, cu elicopterul nostru, pe banii noștri.
În urma lui, Ponta ni le-a lăsat, ”plocon”, pe unsele lui: Iulia Vână, viitor primar la Târgu Jiu, și Georgiana Porumbel, în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Pe fostul vicepreședinte al PSD Gorj, Laurențiu Ciurel, lucrând febril la distrugerea CEO. Pe actualul vicepreședinte al PSD Gorj, Mihai Prunariu, retrogradând în timp record fosta vicecampioană a României, Pandurii Târgu Jiu. Coloana Infinită, ruginită. Poarta Sărutului, așteptând, răbădătoare, ca Enache și Caragea să-i scoată nevinovați, într-o anchetă penală de râsul curcilor, pe idioții de la PSD care au cebăluit-o. Pe Călinoiu, atât de retard încât nu este în stare să pronunțe corect denumirea unei instituții publice: Agenția Națională de Integritate o botează ca fiind ”Autoritatea Națională de Investigații”! Pe Cârciumaru, mândru că Mărul de Aur este ”ESPUS” în Sala Maură…
Ponta n-a avut parteneri, la Târgu Jiu. Călinoiu și Cârciumaru sunt niște putregaie penale care au stat tot timpul în genunchi în fața lui, ca să rămână cu capetele netăiate. De Gorj nu le-a păsat nici lor, nici lui.
În angrenajul gândit de premier, Teodorescu, viitorul președinte al PSD Gorj, e un motor de Lăstun montat intenționat pe o aeronavă AIRBUS. Pâr, pârr, pârrrț. Ca să fie în continuare circ și sărăcie. Prefectul Văcaru rămâne doar o slugă, aptă oricând să se ducă, mândră, după covrigi. Pentru a nu încurca în niciun fel ”bunul mers” al acestui județ, și-a desființat propriul corp de control. Asta după ce Ponta desființase Biroul Teritorial al Direcției Naționale Anticorupție.
Acum nu realizați, dar cei zece ani de sărăcie și subdezvoltare, cu Ponta deputat de Târgu Jiu, nu se opresc aici. Cu Teodorescu și Vână, viitorul cenușiu al județului este asigurat. Dacă în următorii ani s-ar schimba ceva în bine, abia atunci gorjenii ar înțelege cât de rău le-a fost cu Ponta și cât rău a făcut Ponta acestui județ. PSD-ul și propagandiștii lui au nevoie ca omul de rând să-l proslăvească pe Ponta. Pentru asta, el, omul de rând va trăi din ce în ce mai rău.