Numai cine nu cunoaşte puterea Internetului, n-ar fi crezut că nefericita ştire cu şi mai nefericita profesoară de istorie din Gorj poate ajunge în topul ştirilor naţionale, pe un important post naţional de televiziune şi pe o sumedenie de bloguri personale… O dovadă în plus despre cum circulă informaţia…
Prima vizionare a materialului publicat de Narcis Daju pe siteul său de ştiri locale gorjnews.ro mi-a adus, alături de tentaţia de a comenta, prima revoltă firească împotriva unui sistem şcolar care nu face decât să confirme spusele lui Băsescu despre producţia de tâmpiţi pe metru pătrat.
Apoi, revolta mea s-a transferat de la doamna în cauză către cei din jurul ei. Întrebarea firească a fost: „Dumnezeule, NU E NIMENI în jurul acestei femei care să-i spună cât e de penibilă?”…
Sigur că o nefericesc pe doamna profesoară pentru ignoranţă, pentru incapacitatea de comunicare, pentru sărăcia de vocabular şi pentru această gravă lipsă de autoevaluare… Pentru lipsa simţului ridicolului. Este cutremurător să vezi un om, UN INTELECTUAL care nu are conştiinţa propriei lipse de valoare şi nici minimul simţ al penibilului. Pentru că, în faţa camerelor de filmat, doamna profesoară a atins cu o nonşalanţă zdrobitoare cele mai de sus limite ale penibilului. Ce val al dorinţei de popularitate a putut s-o ia ca să bată câmpii, când firesc era să-şi ţină gura?… Dacă l-ar fi cunoscut vreodată pe Valentin Taşcu, dacă i-ar fi citit „Elogiul penibilului”, sau măcar dacă şi-ar fi pus vreodată întrebări… Noica spunea că, “în timp ce omul tragicului se întreabă mereu, omul comicului nu se întreabă niciodată”… Însă, cât de comică poate fi ignoranţa? …
Şi, mai ales, o nefericesc pe doamna profesoară pentru că nu are prieteni adevăraţi… Dacă ar fi avut măcar UN PRIETEN ADEVĂRAT care să-i spună „de bine”, de binele ei, cu siguranţă n-ar fi ajuns în astfel de situaţii. Iar, în privinţa şefilor doamnei profesoare, nu sunt decât două ipoteze: ori îi cunosc foarte bine „competenţele” şi au lăsat-o deliberat să-şi „rupă gâtul”, ori o apreciază prin lentila propriilor „competenţe”, şi-atunci tot ce se spune despre incapacitatea managerilor educaţionali este real.
Mi-a amintit de clasicul exemplu al elevului „habarnist” care, ca să-şi mascheze ignoranţa, nu găseşte altă replică decât „ştiu despre ce e vorba, dar nu pot să mă exprim”… Nu ştiu alte amănunte despre cunoştinţele doamnei profesoare, poate că în intimitatea biroului său de lucru gestionează mai bine subiectele, poate – mai degrabă – e specializată în epoca bronzului sau în războiul de 100 de ani, cert e că ultima bătălie, cea cu Holocaustul, a pierdut-o ridicol. Şi, chiar dacă în timpul facultăţii şi-o fi trecut toate examenele cu zece, pe cel mai important, iată, l-a picat!
Parafrazându-l pe Caragiale, aş zice: „Nefericito, fugi cât mai ai vreme!”
Precizare: Varianta audio a Pilulei cu glazură de cianură, astăzi, la Radio Târgu Jiu, în Actualitatea locală, de la ora 17.00.
