Din Gorjeanul aflăm că nenorociţilor bolnavi de TBC, care ajung la Sanatoriul Dobriţa, li se injectează ampicilină expirată. În subsolul articolului cu pricina, foarte multe comentarii care relatează cum super-managerul uns de Ion Călinoiu la Dobriţa, Tiberiu Tătaru, înţelege să conducă sanatoriul şi să-şi aleagă colaboratoarele foarte, foarte apropiate. În mod cert, dacă se va derula vreo anchetă, vinovaţi vor fi scoşi bolnavii, că n-au ales un alt sanatoriu.
Tumoarea generalizată de la DGASPC, instituţia mastodont condusă din cele mai vechi timpuri de Constantin Preoteasa, aghiotant principal al preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, dă în clocot şi Ion Călinoiu are din ce în ce mai puţine variante de a o da la-ntors. Detalii în Pandurul şi Gorj Domino.
Impact în Gorj preia una dintre dezvăluirile gorjNEWS.ro şi cere procurorilor şi Agenţiei Naţionale pentru Integritate să se autosesizeze faţă de evidentul conflict de interese în care s-a aflat, în mod repetat, deputatul Dan Ilie Morega.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a fost invitat oficial la Târgu Jiu de Marin Condescu pentru discuţii lămuritoare referitoare la viitoarea ELECTRA şi la contractele colective de muncă pe 2010. Mai multe, în Gorj Domino şi pe Radio Târgu Jiu.
O nouă sămânţă de scandal în PSD Gorj: Ciurel şi Ionică nu se pot alege în funcţii până nu li se usucă cerneala pe carnetele de partid. Marius Vlaicu jubilează. Detalii în Pandurul, Gorj Domino şi pe Radio Târgu Jiu.
Vestea bună o dă Radio Infinit: Florin Cârciumaru încearcă să obţină finanţare de la Guvern pentru reabilitarea a încă 100 de blocuri din Târgu Jiu.