De vorbă cu Iordan Medor, despre lucrurile neștiute din viața Domnicăi Trop

Miercuri, 13 iunie 2012, orele 17, Muzeul Judeţean “Alexandu Ştefulescu”. Domnica Trop a venit la Târgu-Jiu să lanseze CD-ul “M-a mânat mama la vie”, cu 20 de cântece. Au adus-o publicistul gorjean Dorin Brozbă, împreună cu directorul Muzeului Judeţean Gorj, dr. Dumitru Hortopan. Pe Domnica Trop o asemuiesc în continuare, fără a mi se îmbujora obrajii, Cesariei Evoria, cântăreaţa desculţă din Republica Capului Verde, care a devenit cunoscută întregii lumi. I-am mărturisit, încercând să stăm de vorbă. “Nu ştiu eu cine e, mumă.” De fapt, am observat şi mi s-a confirmat faptul că Domnica Trop nu vorbeşte, ea doar cântă. De aceea i-am urat sincer: Să fiţi sănătoasă, mare doamnă a folclorului românesc!

O femeie mărunţică, dar prea mare pentru a nu fi cunoscută

–Alex Gregora: Domnule Iordan Medor, sunteţi de profesie kinetoterapeut în Drobeta Turnu-Severin şi apropiat al Domnicăi Trop. “Un fiu mai mic”, am auzit-o spunând despre dumneavoastră pe scenă.  Încep discuţia cu dumneavoastră, aducând aici vorbele lui Grigore Leşe: “Domnica Trop este o femeie mărunţică, dar prea mare pentru a nu fi cunoscută de români.”
-Iordan Medor: Şi eu am auzit că la un moment dat Grigore Leşe şi-a exprimat dorinţa să o cunoască pe Domnica Trop. I-am trimis un e-mail, invitându-l să vină şi s-o cunoască… Am cunoscut-o pe muma Domnica Trop prin intermediul unei televiziuni din municipiu, unde eu aveam emisiuni pe teme medicale. Într-o zi m-am dus cu o echipă la Izverna ca s-o filmăm pe marea cântăreaţă acasă la ea. Acolo s-a făcut ce era de făcut, însă, la plecare, au fost nişte lucuri care pe mine m-au bulversat, ca să fiu delicat. Aici vin şi spun că eu îi ştiam cântecele de când eram copil, sunt crescut la ţară, mă duceam cu vitele la păscut, iar din sat răsunau melodiile Domnicăi Trop. Aşa am constatat şi că multă lume din generaţia a treia îi cunoaşte bine cântecele. În zona aceea de munte am întâlnit oameni care şi-au scos pălăria atunci când i se rostea doar numele.
-A.G.: Şi eu, mărturisesc sincer, mă minunez de cântecul ei…
-I.M.: Muma Domnica are casa situată pe un deal, drumul efectiv se termină înainte de casa ei, până acolo răzbind pe o potecuţă. M-a impresionat faptul că umbla desculţă şi pregătea mămăliga – absolut fabuloasă – într-un ceaun legat într-un lanţ la vatră, focul aprinzându-l aşezată în genunchi şi suflând să se aprindă. Vreau să mai spun aici faptul că, ulterior emisiunii noastre de la televiziunea locală, un om de suflet i-a cumpărat un aragaz. Apoi eu am adus-o la Drobeta Turnu-Severin şi am internat-o în spital pentru o evaluare. Are multe afecţiuni, acesta fiind principalul argument pentru a-i schimba ruşinoasa pensie de 33 lei în una de 230 lei.

La Hobiţa a fost rugată să scrie ceva, să lase un semn

-A.G.: Deci, aceasta-i pensia marii cântăreţe Domnica Trop în prezent. Altceva, drepturi de autor după cântece?
-I.M.: Muma Domnica nu are şcoală, nu ştie nici să scrie, nici să citească. Aceste lucruri le-am constatat din nou azi, la Hobiţa, unde am fost să vizităm casa memorială Brâncuşi. Cel ce ne oferea explicaţiile, auzind că o are în faţă pe marea Domnica Trop, a adus repede cartea de oaspeţi şi a rugat-o să scrie ceva, să lase un semn că a trecut pe-acolo. Ea se uita săraca speriată şi nu înţelegea ce trebuia să facă. Apoi, sinceră, a spus: “Eu nu ştiu carte.”
-A.G.: Fiindu-i aproape şi având specialitate medicală, ne puteţi spune, totuşi, cum a…  răzbit lumea?
-I.M.: Eu m-am aplecat asupra acestui lucru din punct de vedere medical şi am constatat nişte lucruri care merită a fi punctate pentru cei curioşi. Şi încep aşa, cu toate că din punct de vedere fiziologic s-ar putea să fiu un pic sec. Legătura dintre regele organelor – creierul – se face printr-o zonă îngustă numită gât care este defileul pentru aer, pentru apă, pentru mâncare, pentru traseele nervoase, de unde pleacă comenzile spre tot ce înseamnă restul corpului. Ei bine, gâtul, angustusul cum îl numea latinii, locul îngust, este în acelaşi timp patria fricii de moarte şi, atenţie!, asta deschide nişte perspective absolut uluitoare. Frica de moarte este localizată în zona gâtului, zonă în care noi ne exprimăm emoţiile, vorbim. Este zona cea mai contractată. Oamenii stresaţi au gâtul contractat… În trecut, cea mai simplă metodă să i se ia viaţa unui om era să-l sânzuri, să-i rupi gâtul… Iar cele mai multe frici ale omului modern – frica de serviciu, frica de şef, frica de moarte, frica de viaţă, sunt vreo două mii – se cheamă în termeni medicali sindromul hamsterului, al oamenilor speriaţi, care au un mers specific, gâtul contactat, după mers se văd. Ei bine, Domnica Trop a avut, intuitiv, incredibilul obicei de a cânta cu mâna pe grumazul omului, adică pe gât. Ea îi făcea omului textul cântecului pe loc…

Cânta cu mâna pe grumazul omului

-A.G.: Fără o pregătire anterioară, fără să stea de vorbă cu omul?
-I.M.: …Un fel de terapie intuitivă. Dar ea cânta la nuntă sau la vreo nedee cu mâna pe grumazul omului. Cine o ruga să-i cânte, ea se ducea la el şi, nemaipomenit, îi făcea cuvintele pe loc. Îmi spunea: “Mumă, eu îmi potriveam cuvintele atunci. Dacă era de-al tânăr îi făceam cuvinte ca pentru al tânăr, cu mândruţă, cu drăguţă, dacă era de-al bătrân, îi făceam cuvinte ca pentru de-al bătrân, care avea şi el o mamă, poate moartă… Li se închetorau la toţi lacrimile colea în barbă.” Domnica Trop cântă fără orchestră. Dirijorul Paraschiv Oprea a avut mari probleme cu ea. Uneori o mai lua de mânecă, să aştepte orchestra. Ea cânta cum îi venea, cum ştia de pe deal, de pe dealul Cornetului. Într-un spectacol l-a apostrofat, că s-o lase în pace, că ştie ea cum să cânte, iar el o încurcă.
-A.G.: Am observat că nu vorbește despre ea şi despre muzica ei. Reporterii de pe-aici abia i-au smuls două propoziţii.
-I.M.: Muma Domnica nu ştie să vorbească. Am constatat acest lucru de multe ori, când am invitat-o la emisiunile noastre de la televiziunea din Drobeta Turnu-Severin sau de la alte televiziuni din Craiova. Are un bun-simţ atât de mare, încât îi e frică să nu spună vorbe aiurea…

„Am dat cântece multe, numai la cine nu mi-a cerut n-am dat”

-A.G.: Pentru ea doar cântecul este important?
-I.M.: Ea nici nu realizează importanţa cântecului. Intrăm într-o zonă care nu totdeauna îmi place. Unde cele mai multe vedete care au avut şi o carieră în muzica populară se revendică a fi urmaşele Domnicăi Trop. Nu are vreun sens să dau nume. Cu ani în urmă se duceau la ea acasă şi consemnau caiete cu cântece, pentru că ea, cum am mai spus, nu ştia să scrie, ea doar le spunea. Mi-a povestit că în tinereţe s-a făcut un concurs de cântat între satele Izverna şi Prejna. Ea a câştigat locul I, iar fata care a fost a doua a aşteptat-o lângă scenă şi i-a cerut să-i scrie cântecele. I le-a spus, iar tânăra le-a scris. După un timp, fata asta, căreia i-a zis cântecele „Sara când răsare luna” şi „Nu vine neica, nu vine” a câştigat concursul „Floarea din grădină”. Într-o zi muma Domnica şi-a auzit la radio cântecul. Şi povestea: „Mă mumă, am auzit cântecul la radio, nu-i vocea mea, însă cântecul este al meu… Am dat cântece multe, numai la cine nu mi-a cerut n-am dat.”
-A.G.: Desigur, are sufletul atât de bun încât poate ierta în continuare. Încercaţi să spuneţi povestea Domnicăi Trop.
-I.M.: În anii ’70, Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu au avut un spectacol la Izverna, iar primarul de atunci le-a spus că are şi el o fată care cântă pe Cornet, pe deal. Aveau chiar probleme cu ea. Pe Cornet, acolo, cânta singură, fiindu-i satul mai jos, ca într-un amfiteatru, auzindu-se foarte bine. „Bă, Costaine – taică-său -, spune-i să nu mai cânte aşa de tare că se sperie caprele şi dau în plantaţie”. Să revin, Ion Dolănescu a ascultat-o şi a luat cântece de la Domnica Trop. Maria Ciobanu a luat şi ea. „Mumă, mi-au dat o sută de lei.” Erau bani atunci. „Mândra mea sprâncene multe” cântat de Ion Dolănescu a fost cântecul Domnicăi Trop…

„Fato, îţi dau casă la Bucureşti…”

-A.G.: Televiziunea Română n-a căutat-o?
-I.M.: A chemat-o Mariana Murărăscu la Bucureşti şi i-a zis: „Fato, îţi dau casă aici şi rămâi.” N-a vrut… Avea omul ei la Izverna, avea trei fete de crescut. „Nu mă lasă omul meu.” Şi e adevărat că omul ei, tata Gheorghe, era foarte gelos. L-am şi întrebat azi, când am plecat către Târgu-Jiu: De ce n-ai lăsat-o? „Măi, tată, n-am lăsat-o că cântăreţele ăstea se încurcă repede cu altul, iar eu rămâneam prin Bucureşti singur şi nici nu ştiam să mă descurc pe-acolo.” Eu cred că Dumnezeu i-a dat gândul ăl bun lui tata Gheorghe, altfel toată pleiada aceasta de cântăreţe care i-au împrumutat cântecele n-ar mai fi fost.
-A.G.: Aş dori să cred că la toate Ambasadele României se află discuri, CD-uri cu melodiile Domnicăi Trop. Totuşi, de unde ar fi vâna aceasta de muzică pură?
-I.M.: Am făcut nişte analogii cu trecutul. Spunea Platon, prin gura lui Socrate, în „Dialoguri”, că medicii daci au obiceiul să tămăduiască mai întâi sufletul şi apoi trupul, cu medicamente. Cum? Folosind vorbe potrivite, farmece, descântece. Sigur că şi grecii au preluat această metodă de a tămădui cu cuvinte potrivite, întâi sufletul şi după-aceea trupul. De aceea, farmecul dacilor a devenit pharmaconum, în greceşte, farmacia… Sunt o mulţime de istorici care afirmă că dacii îşi cântau soliile.  Dacii erau extrordinar de pricepuţi la muzică. Exilatul Ovidiu chiar asta spunea, că sunt mari amatori de muzică, vorbeau în versuri…

Interpretează cântecele lupilor

-A.G.: Mulţi au  uitat. Domnica Trop cu siguranţă ne transmite amintiri noian ale trecutului nostru. La Izverna vin des lupii?
-I.M.: Astăzi la Izverna dădeau după ulii… Acolo sunte veveriţe, cântă cucul, este o zonă binecuvântată de Dumnezeu, iar oamenii se află într-o comuniune reală cu vietăţile celelate. Romanii spunea despre daci că interpretează cântecele lupilor. Muma Domnica Trop are o doină, „Marie, Marie” pe care, când o ascult, eu plâng… Inflexiunile umane în doină sunt aproape similare cu urletul de jale al lupului. Acest lucru l-a concluzionat un profesor italian, care a studiat timp de 28 de ani animalul pomenit. Şi mai mult de-atât, aceste doine activează în creier nişte centri ai reparării, ai regenerării. Iar lupul a fost pentru daci un simbol…
-A.G.: În continuare observ că dumneavoastră vorbiţi ca specialist în medicină.
-I.M.: Sunt clinici afară în care se ascultă doinele Domnicăi Trop, clinici de recuperare. O poveste petrecută de curând a fost la spitalul în care am internat-o la Drobeta Turnu-Severin. O pacientă, foarte bolnavă, s-a vindecat după ce i-a cântat Domnica Trop. Mi-a spus că-i urează Domnicăi Trop să… calce toată viaţa numai pe aur şi argint.
-A.G.: Vă rog să aveţi grijă de sănătatea marii cânăreţe Domnica Trop, iar redacţia GORJNEWS îi urează să fie fericită în continuare lângă nea Gheorghe al ei. Vă mulţumesc frumos şi Doamne-ajută.

Grigore Leşe: “Domnica Trop este o femeie mărunţică, dar prea mare pentru a nu fi cunoscută de români.”