Cel de-al doilea stagiu de pregătire al Pandurilor din Antalya se apropie și el de final, însă echipa gorjeană pare a mai avea mult până a reajunge acolo unde a fost în turul campionatului, meciurile amicale disputate arătând mari lacune atât în defensivă cât și în atac.
Pierderile de jucători din această iarnă par a fi destul de serioase pentru Pandurii, echipa lui Grigoraș neregăsindu-și cadența chiar dacă trupa gorjeană a disputat până acum șapte jocuri de verificare, patru în primul stagiu și trei în cel de-al doilea, până la revenirea acasă având programate încă două partide amicale.
În primul stagiu din Antalya, unul în care Grigoraș i-a dat mai mult de lucru cu jucătorii preparatorului fizic Gheorghe Avram, Pandurii a jucat patru meciuri în compania unor echipe interesante, trei dintre ele venind din 2Bundesliga, iar cea de-a patra fiind FK Baku. Ținând cont de faptul că atunci era perioada de acumulări a Pandurilor și meciurile și-au făcut loc ca bonusuri între istovitoare antrenamente fizice, rezultatele nu au o relevanță prea mare.
Elevii lui Grigoraș au pierdut două partide cu 1-0 în fața nemților de la Karlsruher și Energie Cottbus, în prima partidă primind un gol extrem de rapid, în minutul 2, iar în cea de-a doua un gol stupid la o neînțelegere dintre Popete și Horvat. Cel mai consistent moment din jocul Pandurilor a fost prima repriză a meciului cu MSV Duisburg, elevii lui Grigoraș evoluând dezinvolt și conducând cu 3-0 după ceva mai mult de o jumătate de oră de joc. Batin, Matulevicius și Cristea, ultimul din penalti, au marcat pentru Pandurii, dar defensiva a arătat disfuncționalități și după ce nemții au înscris câte un gol pe repriză, partida s-a încheiat cu victoria echipei gorjene cu 3-2. Ultimul meci din primul cantonament a fost unul câștigat de Pandurii greu, cu un gol marcat de Roberto Dumitru în minutul 88, elevii lui Grigoraș învingând cu 1-0 pe FK Baku, astfel că primul stagiu s-a încheiat cu un bilanț plat, patru meciuri, două victorii, două înfrângeri, patru goluri marcate, patru goluri primite.
Până acum, în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya, Pandurii a disputat încă trei jocuri de verificare și, dacă în primul cantonament elevii lui Grigoraș au avut scuza antrenamentelor fizice la care au fost supuși, acum această scuză pică și lasă mari semne de întrebare în ceea ce privește forma jucătorilor și forța lotului de care Grigoraș dispune în acest moment.
Pandurii a capotat lamentabil în fața muntenegrenilor de la FK Zeta, echipă care a administrat gorjenilor un sec 3-0, asta chiar dacă oficialii echipei susțin că Pandurii a dominat jocul și a avut numeroase mari ocazii de gol. Până la urmă rămâne un 2-0 al muntenegrenilor în fața rezervelor Pandurilor, fapt care arată încă o dată că în afara titularilor Grigoraș are destul de puține soluții viabile care să vină de pe bancă, și cu încă un gol marcat de FK Zeta și echipei de titulari a gorjenilor în partea a doua a meciului.
Acest eșec a încercat să fie scuzat și s-a promis o cu totul altă față în meciul următor, numai că jucând în fața unei echipe de ligă secundă din Ungaria, MTK Hungaria, Pandurii a dezamăgit din nou. Gorjenii au început meciul de la 0-2 după ce ungurii au marcat de două ori în 10 minute chiar dacă aveau în față echipa standard a Pandurilor. Estonianul Purje a reechilibrat cât de cât balanța marcând pentru 2-1, dar după pauză ungurii au refăcut diferența în urma unui penalti transformat în doi timpi după ce Mingote a reușit să respingă în primă instanță. Pe final, Maxim, de la punctul cu var, și Lemnaru au reușit să aducă un egal fără glorie pentru Pandurii în acest joc amical. În fine, al treilea meci din al doilea stagiu de pregătire a fost pierdut cu 2-1 de Pandurii în fața unei modeste echipe din prima ligă sârbă, Novi Pazar reușind să întoarcă scorul după ce Tătaru a înscris pentru 1-0 cu o lovitură de cap în urma unui corner.
Cu puțin timp rămas la dispoziție până la reluarea campionatului, Pandurii pare a fi extrem de fragilă în apărare după ce i-a pierdut pe Chiricheș și Rusu, echipa gorjeană primind în cele șapte jocuri amicale disputate până acum în cele două stagii din Antalya nu mai puțin de 12 goluri, adică o medie de aproape două goluri pe meci. Soluțiile propuse de Grigoraș, Cardoso, pe postul lăsat liber de plecarea lui Chiricheș, și Ungurușan, pe blestematul post de fundaș dreapta, par a fi bune, dar, cel puțin pentru moment nu dau randamentul scontat, probabil fiind nevoie de mult mai mult timp pentru a se suda relațiile de joc și automatismele care să aducă liniștea în defensivă.
În vreme ce apărarea a fost șovăielnică, nici atacul nu a mai fost cel care să salveze situația. Pandurii a marcat puțin, doar opt ori, în condițiile în care șase dintre aceste goluri au fost reușite în două partide. De remarcat este și faptul că niciun jucător de la Pandurii n-a reușit până acum să înscrie de două ori, dar și că s-au ratat două penaltiuri în ultimele două meciuri, Pintilii și Lemnaru negăsind drumul spre gol nici de la punctul cu var.
În cele două stagii de pregătire ale Pandurilor din Antalya, lui Grigoraș i-au fost aduși șapte jucători noi față de turul campionatului pentru a fi testați, de aici excluzându-l pe Ungurușan, care a semnat deja contractul și este o certitudine pentru postul de fundaș dreapta până la revenirile lui Rusu și Pleașcă. Încă de la reunirea de la începutul anului, la Pandurii a fost adus un tânăr de 18 ani, Alexandru Neagu, fost jucător al celor de la Real Murcia, dar acesta nu pare a fi o soluție pentru gorjeni în acest moment, așa că, deși se spune că a semnat contractul, nu va fi în vederile lui Grigoraș decât în cazuri extreme. Matulevicius, adus în primul stagiu și despre care se spune că ar fi semnat și el contractul cu Pandurii, a arătat ceva calități, dar membrii staffului tehnic spun că nu este pus la punct cu pregătirea fizică și că trebuie să dea dovadă că vrea să rămână pentru a fi oprit. Un alt jucător care promite, dintre cei aduși în această iarnă în probe, este estonianul Ats Purje. Acesta este recomandat și de selecțiile sale de la echipa națională și pare a fi o soluție pentru benzile atacului Pandurilor, o decizie urmând a fi luată în aceste zile de Grigoraș. În rest, cei impuși lui Grigoraș pentru teste sunt doar cetățeni cu etichetă de jucători, Brahmia, Campisi, Williams sau Maatouk fiind doar o sfidare pentru Grigoraș.