Pandurii nu a învins niciodată Rapidul pe Giuleşti în istoria confruntărilor dintre cele două cluburi. Însă, în ultimii ani, Pandurii a obţinut rezultate foarte bune contra feroviarilor în Liga 1: două victorii categorice la Târgu Jiu, şi două egaluri sub podul Grant. Spre deosebire de confruntările din trecut cu giuleştenii, de această dată, Pandurii este favorită clară, aflându-se pe locul 3 în clasament, cu 13 puncte avans faţă de adversara de sâmbătă, care ocupă poziţia a 8-a. Rapid traversează o perioadă nefastă din punct de vedere financiar şi administrativ, ceea ce a condus la slăbirea lotului de jucători şi a staff-ului managerial.
Preşedintele clubului gorjean, Eugen Pîrvulescu, spune că echipa sa merge la Bucureşti pentru a lua toate cele 3 puncte puse în joc, dar ar fi mulţumit şi cu un rezultat de egalitate, avertizând că Rapidul rămâne o formaţie puternică în ciuda problemelor prin care trece. „Orice joc îl abordăm la victorie, sunt puncte foarte importante, le vrem pe toate 3. Ar fi foarte bine, dar cel mai important e să nu pierdem în Giuleşti. Şi un egal ar fi bun pentru că e un joc dificil chiar dacă Rapidul se află în situaţia în care se află, cu probleme financiare. Dar totuşi lotul de jucători e valoros. Au jucători care acum câteva luni se băteau la cupele europene, care erau în componenţa echipei naţionale”, a declarat Pîrvulescu.
Bilanţul pandurilor pe stadionul Giuleşti în cele 7 partide disputate acolo, până acum, este de 3 egaluri şi 4 înfrângeri. Rapid – Pandurii se va juca sâmbată, 30 martie, de la ora 21:30 şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1.
Amănunte, aici.