Cu toate că treaba merge mai bine la Pandurii, scandalul nu dispare din curtea echipei gorjene, el doar a coborât câteva trepte şi două eşaloane, şi s-a mutat în ograda păstorită de Marin Golea, adică la echipa a doua.
Înfiinţată cu gândul de a fi o adevărată pepinieră a primei echipe, echipa a doua a Pandurilor a fost, în cei doi ani de existenţă a sa, o struţo-cămilă, o echipă de care fiecare a tras după propriul interes şi de pe urma căreia echipa mare a avut prea puţin de câştigat.
Golea şi-a dorit, spune el, performanţă şi a mers pe mâna unor jucători ce nu s-au încadrat în profilul cerut de prima echipă, aşa că Pandurii II s-a vrut o grădiniţă, dar s-a transformat într-un fel de orfelinat, acolo unde s-au strâns mai mulţi refuzaţi şi protejaţi şi prea puţini tineri cu reale posibilităţi de progres. După aceşti doi ani de experiment, Pandurii II a fost echipa jumătăţilor de măsură. Cei de la Pandurii II s-au mulţumit cu faptul că au avut jumătate de echipă în care să-şi plaseze favoriţii, iar cei de la echipa mare au spus „Doamne-ajută” pentru cealaltă jumătate de echipă, în care şi-au plasat câţiva tineri promovaţi de la centrul de copii şi juniori. Mulţumiţi este un fel de a spune, asta pentru că niciuna dintre părţi n-a avut curajul de a spune răspicat că nu-i convine faptul că nu poate exploata întregul, ci doar jumătatea ce i-a revenit în urma unei convenţii tacite.
Acum, după ce lui Condescu i-a fost demonstrat de Grigoraş că se poate face treabă bună şi cu puştii din propria ogradă, preşedintele Pandurilor pare interesat să fructifice la maxim ceea ce îi poate oferi un proiect de genul echipei secunde. Însă, este în toată această afacere un mic impediment. Ambiţia lui Golea de a avea o echipă pe care s-o conducă.
Dorinţa de a rămâne doar cu o echipă de puşti la Pandurii II pare acum legată doar de găsirea unui loc pentru Golea, iar varianta implantului său la Jiul Rovinari a stârnit deja un prim val de reacţii adverse. Vechile ambiţii şi orgolii fac imposibilă o conlucrare între Golea şi Podaru, cel care s-a ocupat de Jiul Rovinari, o echipă care, pas cu pas, a luat locul Energiei Rovinari, echipa din care s-a născut Pandurii II, în inimile rovinărenilor.
Războiul pare a fi unul destul de dur şi este abia la început, aşa că nu pot da în acest moment un pronostic în privinţa învingătorului. Ceea ce-mi doresc, însă, este ca învinsul să nu fie fotbalul gorjean.