Managerii spitalele din Gorj așteaptă ca Guvernul să se țină de cuvânt și să aloce fondurile promise. Mai mult, acesția se tem că, în mai puţin de două săptămâni, vor... Mai departe »
Președintele PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că atât primarul Florin Cârciumaru, cât și președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, se află în stare de... Mai departe »
Într-un scurt interviu acordat cotidianului Pandurul, liderul PNL Gorj, Dian Popescu, a comentat recentele disensiuni dintre acesta și șeful CJ Gorj, Ion Călinoiu. Mai mult, Dian Popescu l-a acuzat pe... Mai departe »
Se anunță noi modificări în organigrama CEO. Mai exact, vor fi desfiinţate direcţiile economice, comerciale, de investiţii şi de personal. În acest sens, șefii sucursalelor din companie trebuie să trimită... Mai departe »
Surse sindicale susțin că mai mulți lideri din cadrul FNME ar fi cerut ca prim-vicepreşedintele Ion Ruşeţ să nu mai facă parte din comisia de negociere a Contractului Colectiv de... Mai departe »
Despre cei doi copii ai senatorului PSD Toni Mihail Greblă se poate spune că au avut un drum ușor în viață. Ajutați mereu de tatăl lor, care a deținut tot... Mai departe »
Condamnat pentru omor calificat într-un dosar întocmit de procurorul Emil Moța, găsit nevinovat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta este povestea lui Constantin Mihail Igeanu, care a fost... Mai departe »
Se anunță noi tensiuni în USL Gorj. Pe lângă schimbul acid de replici dintre liderul PNL Gorj, Dian Popescu, și șeful CJ Gorj, Ion Călinoiu, postul vacant de consilier municipal... Mai departe »
A venit și rândul primarului Florin Cârciumaru să sară în apărarea șefului IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, după ce săptămâna trecută Ion Călinoiu a făcut același lucru. Astfel, deși scandalul... Mai departe »
Ion Călinoiu a lansat un atac dur la adresa liderul PNL Gorj, Dian Popescu, pe care îl acuză este „obsedat de soarta şefului IPJ Gorj”, că a intrat în cârdăşie... Mai departe »
Consiliul Județean vrea să intre în AGA de la Pandurii pentru a ajuta CEO să-l schimbe pe Marin Condescu de la conducerea echipei de fotbal târgujiene, susțin anumite surse din... Mai departe »
Restricțiile de circulație pe DN66, între Bumbești Jiu și Petroșani, vor continua și în următoarele două săptămâni, se arată într-un comunicat de presă al CNADNR. Astfel, circulația va fi oprită... Mai departe »
Se anunță o rundă de negocieri tensionată între sindicatele din mine energie și administrația CEO, pe tema primei de Crăciun. În timp ce sindicatele se declară optimiste că salariații gigantului... Mai departe »
Aproximativ 20 de polițiști au fost evacuați din blocul situat în zona Gării, unde trăiau de mai bine de 10 ani, după ce locuințele de serviciu au fost transformate în... Mai departe »
Aurel Medințu, directorul Diviziei Energetice din cadrul CE Oltenia, a negat informația lansată de secretarul de stat Maricel Popa, care a spus că gigantul energetic exportă circa 300 MWh către... Mai departe »
Fostul președinte al PD-L Târgu Jiu, Nicolae Davițoiu, a declarat că va contesta excluderea sa din rândul pedelisștilor, și mai mult, critică modul modul în care s-au desfăşurat alegerile pentru... Mai departe »
Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, a catalogat ultimul atac al lui Călinoiu la adresa lui Crin Antonescu drept ”o voce răzleață în USL”, și i-a recomandat președintelui CJ Gorj să-și... Mai departe »
Vicepreședintele PSD Ion Călinoiu a lansat, încă o dată, prin intermediul unui interviu acordat platformei pesurse.ro, un nou atac la președintele PNL, Crin Antonescu, pe care îl acuză de discursuri... Mai departe »
Firma italiană COLLINI LAVORI Sp.A. a câștigat în instanță dreptul de a putea semna contractul de atribuire pentru construirea centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu. Astfel Curtea de Apel Bucureşti a... Mai departe »
Cotidianul Gorj Domino a realizat o anchetă privind modul în care secretarul de stat Bebe Viorel Ionică a reușit, prin anumite mișcări politice inspirate, să strângă o avere deloc... Mai departe »
Președintele Pandurii, Marin Condescu, a evitat, încă o dată, să dea explicații despre modul în care au fost cheltuiți banii la echipa de fotbal târgujiană, și de această dată, însă,... Mai departe »
Invitaţia pentru firmele de avocatură interesate de contractul pentru serviciile de consultanţă de care CE Oltenia are nevoie a fost publicat pe site-ul gigantului energetic. Tot acolo, CEO a enumerat... Mai departe »
În ciuda zvonurilor apărute în presă, Cristian Vlădoianu este, în continuare, managerul Spitalului Județean de Urgență. Acesta a revenit vineri la birou, în condiţiile în care, joi, unitatea sanitară a... Mai departe »
Vești bune pentru salariații CE Oltenia, în condițiile în care noul buget rectificat al gigantului energetic cuprinde și un pachet de performanșă, după cum a declarat liderul de sindicat Constantin... Mai departe »
Nicolae Davițoiu a fost exclus din PD-L, sâmbătă, 2 noiembrie, pentru excludere votând 68 de membrii, din totatul de 110. Printre acuzațiile adese acestuia, cea mai gravă este că a... Mai departe »
Deputatul PSD Mihai Weber și-a mărit portofoliul de afaceri, deschizând, recent, în Bârsești, un service auto. De asemenea, Weber a negat zvonul potrivit căruia va fi beneficiarul unui teren concesionat... Mai departe »
Joi, Antena 3 a dezbătut pe larg cazul inspectorului șef Viorel Salvador Caragea, în cadrul emisiunii „La ordinea zilei”. Deși postul este catalogat ca pro-USL, participanții la emisiune nu s-au... Mai departe »