Consiliul Local și Primăria municipiului Târgu-Jiu nu mai contenesc, de la o vreme, cu declarații despre viitoare investiții. Te doare capul doar când începi să le enumeri, și te minunezi de atâta noroc ce ne va cădea pe suflete. Dincolo de stadioane reconstruite și alte minunății, cea mai tare bombă aruncată votanților de către oamenii din primărie vizează contruirea unui bazin de înot ce va aparține Colegiului „Virgil Madgearu“ (fostul Liceu Economic).
Cu subiect și predicat, cei de la primărie spun că, foarte curând, pe o parte din terenul unei foste unități militare din Târgu-Jiu, se va construi un bazin de înot și o sală de sport cu 150 de locuri. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, ne-a confirmat că transferul de terenuri de la MAN către Consiliul Local Târgu-Jiu a avut loc, deci, teoretic, lucrările pot începe. Durerea e alta, și aici nu mai vorbim de o mulțime de investiții promise și nerealizate de Florin Cârciumaru și subalternii domniei sale. Cum le-a trecut prin minte acestor pesonalități să construiască un bazin de înot școlar de care să se bucure toți elevii din Târgu-Jiu? Treaba asta miroase urât de tot și nu ne-am mira ca odată realizat proiectul, bazinul să ajungă pe mâna vreunui afacerist. Nu ne credeți duși cu ura și dușmănia în colindat pe la Florin Cârciumaru, pentru că sunteți departe de adevăr… Punem ecuația astfel, din mai multe motive…
Clubul Sportiv Pandurii a renunțat să mai țină funcțional ștrandul care îi aparținea (Ștrandul Stadion), pentru că înteținerea acestuia presupunea cheltuieli mult mai mari decât veniturile. Plecând de la această premisă, ne întrebăm cum își va acoperi Primăria Târgu-Jiu cheltuielile (lăsăm la o parte investiția) cu bazinul de înot școlar, din moment ce, conform legislației în vigoare, pentru o persoană ce folosește un astfel bazin trebuie alocați ZILNIC 30 de litri de apă. Scoatem din ecuație cheltuielile cu tratamentul chimic al apei din bazin, cu curățarea acestuia, și nu ai cum să nu te întrebi cum de le-a bubuit unora mintea la o asemenea investiție care te rupe de bani, fiind vorba de asemenea destinatari, adică elevi.
Să se fi gândit vreun băiat deștept la înstrăinarea bazinului și, uite așa, mai vedem patroni fericiți prin Târgu-Jiu?
Ca să vă faceți o idee despre toată povestea, vă informăm că în anii trecuți Primăria municipiului Târgu-Jiu s-a împrumutat vreo 63 de miliarde de lei vechi pentru a achita mai multe datorii, în capul listei fiind cele către Aparegio. Nici la ora asta, municipalitatea nu are facturile la zi plătite către Aparegio, așa cum ne informează sursele noastre. Ce ne mai facem și cu bazinul de înot pe cap, domnule primar?