Tot ce e bun tre’ să dispară din această ţară. Odată cu finalizarea Transalpina, staţiunea Rânca era pe punctul de a eclata. Dar, surpriză: nişte nemernici avari, împinşi de nemernicie şi de setea necontenită de bani, şi-au dat mâna şi au aruncat în aer la propriu această minunată zonă turistică.
La doar trei kilometri de inima staţiunii Rânca se înfiinţează o carieră de granit de patruzeci şi cinci de hectare (!!!), care va funcţiona cel puţin în următorii 49 de ani. De anul viitor, la Rânca veţi găsi praf şi pulberi, ca lângă Combinatul de Lianţi şi Azbociment de la Bârseşti, pe vremuri. Zgomote ca lângă un poligon de testare a explozibililor de mare putere. Floră şi faună protejate, distruse iremediabil pe suprafeţe imense. Drumuri găurite de zecile de mii de tone de granit cărate zilnic pe Transalpina. Multe ore pierdute, nervi şi înjurături, ca de la Bucureşti la Predeal, pe ruta Novaci – Rânca şi retur, în spatele coloanelor de truckere. Pe scurt, foarte multe motive să urcăm cât se poate de rar la Rânca. Să o uităm şi să o părăsim definitiv.
Theodor Berna, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, avea în 2010 o avere de 60 de milioane de euro, potrivit Forbes România. Cu toate acestea, ţine să şi-o “completeze” nenorocind iremediabil zona montană Rânca. De câţiva ani face prospecţiuni şi explorări, de câţiva ani îşi strânge avizele legale necesare, unul după altul. Citesc zilnic toată presa locală. Prima referire la această carieră am găsit-o pe 27 iulie 2011, când totul era bătut în cuie. Deja aveam mortul în casă, pe masa din sufragerie. Abia atunci s-a pus în scenă o chestie foarte siloasă. Berna şi-a pus nişte nemernici avari să simuleze o aşa-zisă dezbatere publică – şi aici nu mă refer la vreun om de presă.
Dacă despre Roşia Montană se vorbeşte de peste zece ani, deschiderea carierei de granit de la Rânca se face în cel mai mare secret. Asta pentru că în Gorj nu avem organizaţii civice, nu avem ong-uri, nu avem prefect, nu avem preşedinte de consiliu judeţean, nu avem consilieri judeţeni, nu avem primari, nu avem consilieri locali, nu avem servicii secrete, nu avem veritabili oameni de presă.
Cu excepţia primarului de la Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, nimeni nu s-a pronunţat public împotriva carierei de granit. Toţi ceilalţi au primit bucuroşi această tumoare imensă în inima staţiunii Rânca. Să ne înţelegem: Mihuţescu e, la rându-i, un nemernic avar. Dacă mi-aş face timp de el, finalitatea ar fi una singură: DNA-ul. El s-a trezit vorbind împotrivă doar pentru că se urăşte visceral cu alt nemernic avar, Pantelimon Todea, primarul Novaciului.
Pe lista celor care fac lobby la modul foarte silos pentru această carieră de granit se află şi un om pe care l-am admirat (necunoscându-l aproape deloc, din câte înţeleg acum), l-am respectat şi l-am susţinut public în mai multe rânduri. Nu-i spun numele pentru că l-aş onora. Propun, însă, altceva: numele tuturor nemernicilor avari care susţin înfiinţarea acestei tumori în inima staţiunii Rânca să fie trecute pe nişte panouri imense, din trei în trei kilometri, de la Novaci la Rânca, în amintirea staţiunii de odinioară.
Întrucât niciunul dintre proprietarii de hoteluri şi pensiuni de la Rânca, primii afectaţi de înfiinţarea carierei de granit, nu s-a opus până acum acestui proiect, propun să fondeze şi să se înscrie toţi în Clubul Retardaţilor Întârziaţi. Doar retardaţii întârziaţi sunt lipsiţi şi de orice urmă de spirit civic, şi de banalul instinct de apărare care ar fi trebuit să-i împingă să-şi apere afacerile.
Ce se întâmplă acum la Rânca depăşeşte limitele absurdului şi ale imposibilului, dacă ţinem cont de faptul că cele 45 de hectare pe care va fi amplasată cariera de granit fac parte dintr-o zonă naturală protejată de Uniunea Europeană prin Reţeaua Natura 2000!!!
Vom reveni.