O carte minunată a apărut în 2012 la Editura Bonifaciu – “Măria Sa Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti”, alcătuită şi îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, fiind tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Dacă la o răsfoire am avut impresia unui jurnal inspirit din cronici şi documente istorice “înfăţişând viaţa unui sfânt care a fost, în vremea petrecerii sale pământeşti, domn al Ţării Româneşti, soţ al prinţesei Despina Miliţa, descendentă din familia ţarilor sârbi şi părinte a şase copii”, într-o citire atentă am dat peste o întemeiere de roman monastiresc modern, pornită din “meşteşugul anonimelor maici care, într-un limbaj adecvat secolului nostru, dar nu lipsit de miresmele arhaice, ne transmit conţinutul ideatic şi sufletesc al unei înţelepciuni demult şi de prea mulţi uitate, ieşite din adânci fapte de viaţă şi în esenţa ei mereu actuale” (conform “Predoslovie” – Marcel Petrişor).
Cartea poate fi – dar nu în totalitate – lucrare de istorie, atâta timp cât urmăreşte firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab. “Ficţiune literară este în privinţa modalităţii narative adoptate: nu se cunoaşte până acum existenţa vreunor însemnări biografice ale Monahiei Platonida, fosta Doamnă Despina a Ţării Româneşti” – după cum se scrie în “Lămurirea asupra ediţiei”. Şi tot acolo se găseşte explicaţia: “Am ales această formulă de jurnal pentru că permite o mai mare bogăţie de stilistică, ferită de monotonia inevitabilă a expunerilor clasice. Ideea ne-a sugerat-o şi afirmaţia lui Constantin Gane din Trecute vieţi de doamne şi domniţe că probabil Monahia Platonida, retrasă la Schitul Ostrov de pe Olt, va fi rememorat, între zidurile mănăstirii, puţina fericire şi multele lacrimi de care a avut parte în viaţă alături de Domnul Neagoe Basarab”.
Redau în continuare o fărâmă de text: “1551 Octombrie 3 zile. Soarele a apus dincolo de creste şi întorcându-mă în chilia, îmi caut iarăşi puţină odihnă pe filele acestui caiet. A fost o zi încărcată cu pregătirile pentru iarnă ale schitului, cu primirea zugravului Dobromir, cu slujbele obişnuite. Pe la amiază a trecut Oltul la schit o văduvă sărmană cu fiicele ei, rugându-mă să le ajut şi să le dau puţină cunoştinţă de carte bietelor orfane. Deşi au trecut atâţia ani de la moartea bunului Neagoe, oamenii îmi spun mai întâi “doamnă” şi apoi “maica Platonida”… fiicele acestei mame îndurerate mi-au umplut sufletul de duioşie. Nu aveau mai mult de unsprezece ani, erau frumoase la chip, îngrijite, dar cu o privire ce le destăinuia tristeţea de a fi pierdut pe cineva drag. Le-am făgăduit că le voi ajuta. Privindu-le, gândul mi s-a dus departe, în copilăria mea, la o fetiţă cu cosiţe negre care abia împlinise şi ea, pe atunci, unsprezece ani”.
Mărturisesc şi faptul că la citire m-am lăsat de-a dreptul în voia cărţii şi m-am tot dus pe Jiu în jos, în Craiova Banilor, la Târgovişte şi la Constantinopole, în Serbia copilăriei, pe Dunăre în sus, cum doamna Despina a Ţării Româneşti ca Maica Platonida dintre zidurile schitului. Şi mai departe, mai departe… “Astăzi, când toţi fii pe care i-am născut au intrat în pământ, când anii mi s-au împuţinat şi eu ca iarba m-am uscat, nu aş putea îndura lumina soarelui strălucind deasupra, de nu aş avea întipărit în suflet chipul luminos al Domnului Neagoe. Din viaţa Măriei sale am învăţat că nu este sfârşit pocăinţei, nici dragostei Dumnezeieşti, şi că sufletul însetat după Domnul se vede pururea la începutul căii şi nu ştie că se înalţă din putere şi că pune suişuri în inima sa” – Monahia Platonida, Schitul Ostrov, 1551.
Iată de ce am dorit mult ca tot omul bun să afle de cartea cea (de)săvârşită!
*“Măria Sa Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti”, alcătuită şi îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti
