O, ce toamnă minunată!…
O, ce toamnă minunată!…
Gorjul cultural16 noiembrie 2012

Cineva, tânăr şi neliniştit, invidios cu ziua la sugestia altora, ne înjură de-o vreme pe la spate şi atârnat de umbra noastră, priveşte peste umăr cu o curiozitate nedisimulată la ceea ce ni se întâmplă zilnic. Îi satisfacem, deocamdată cu blândeţe, curiozitatea-i de maidanez care face vocalize la comandă, încercându-se cu minime rezultate pre limba câinilor de rasă. Tragem nădejde că descreţindu-i fruntea îi vom transfera şanţurile în câmpia minţii prin metoda deja verificată a doctoratelor de succes. Numai să nu obosească…

vineri: Dis de dimineaţă, cu pălăria-i elegantă trasă intenţionat pe ochi, intră-n scara blocului nostru proaspăt anvelopat, dl. Grigore Leşe. Surprins oarecum, ne spune că-l pasc amintiri frumoase de la Târgu-Jiu şi că oricând ar răspunde unei eventuale alte chemări. Până atunci ne invită să ne demonstreze că Viaţa e frumoasă, prezentându-ne într-un spectacol total tehnici vocale şi instrumente specifice din Iran, Pakistan, Siria, dar şi din Dobrogea noastră. Vom fi acolo…

O seară caldă îşi face loc cu greu printre miile de maşini care se preling leneş pe faţa obosită a oraşului-metropolă. Pe lângă piaţa Filantropia, într-o casă boierească, albă, iluminată fără milă, Art Yourself Gallery îi organizează lui Marcel Guguianu, in memoriam, o primă expoziţie de sculptură şi desen. Cu vânzare. Desenele lui, rânduri-rânduri de femei descărnate de fuste şi bluze, mărşăluiesc iluminate blond, de fiecare dată răscolindu-l cu nepăsare pe Ulise. Toate stau atârnate în bronz sau în marmură, cotropite de-o lâncezeală barbară, visând solitar la primele zăpezi, sângerând de plăcerea singurătăţii.

În rând cu toată lumea, bem vin alb, sec şi amărui, alegem câteva bunătăţi de pe platourile frumos rânduite pe mesele leneş alungite până pe trotuare, ne întreţinem onorant cu dl. Ciucă şi doamna-sa, special veniţi din Moldova sculptorului cu vorbe dulci şi cu un text de catalog. Critic neobosit, singur şi autorizat, dl. Ciucă e de serviciu astă seară la Bucureşti, mâine seară nu lipseşte de la un vernisaj ieşean, iar poimâine ia drumul Sucevei. Cu zâmbetul înghesuit protocolar în oglinda unui pahar cu vin roşu, pictorul Corneliu Vasilescu îl confirmă cu subînţeles pe criticul moldav.

În drum spre casă, dăm o raită pe la noua Librăria Humanitas – Cişmigiu, deschisă ieri seară cu o lansare de pomină – marca Andrei Pleşu. La ora târzie din noapte, bulevardul Elisabeta e aproape gol – câţi oameni pe stradă, atâţia şi-n librărie -, înăuntru e o lumină difuză împrumutată cu ora, miroase a var, a cerneală şi  a îngeri… Pe tavan stau agăţate ţevi grele de fontă ce deservesc viaţa locatarilor de deasupra rafturilor mobilate cu mii de volume noi, locatari care fac politică şi petrec orele serii aşezaţi comod în faţa televizoarelor cu o carte în mână. E o modă…

Ca să rămânem în familia autorului primei seri, depănăm şi noi – după Matei P. cetire – „amintiri din bucătăria lumii ”, deschizând cartea cu poftă şi la întâmplare: „În iunie 1954, la scurtă vreme după vizita din Turcia, Tito soseşte, la bordul reşedinţei sale plutitoare, vasul Galeb, în Grecia.

Regele Paul II al Greciei îl întâmpină la Maximo Palace, în Atena, cu o mică cină bogată, cu legume umplute, gustări din insula Rhodos, feta de capră şi de oaie, miel uscat la vânt, măsline, vinete, zucchini, musaca de viţel, file Royal de vită, salată grecească, cremă Olimp şi baclava grecească, coniac Metaxa, mastică şi vin vechi de cinci ani, din Rhodos”. Deja ne plouă-n gură şi ne vine să ne-apucăm de politică…

De trecut pe la noua librărie cam toată săptămâna. În fiecare seară, pe o carte absolut nouă, poţi obţine un autograf original pentru colecţie.

sâmbătă: Toamna scutură frunzele chiar şi  pe trotuarele cartierelor boiereşti. În odăile albe de la AnnArt Gallery, pictorul Ştefan Câlţia împreună realitatea de fiecare zi cu istoria prefirată cu metodă şi povestită nouă cât de frumos. Personaje din cărţi, obiecte de casă mare, animale fantaste şi vegetaţie sfântă – toate par stinse definitiv în culorile şi liniile subţiri desenate cu har de pictor. Stejar pentru Rege – Flori pentru Regină, e un elogiu încrustat cu litere galbene pe soclul drept al Istoriei. Între paginile cât nişte câmpii cu verdeaţă, Herina pare a fi o fortăreaţă de suflet desenată pe panglici de lumină. Mulţumim şi plecăm uimiţi de la o aşa Sărbătoare.

Acasă ne bucurăm cât se poate de încă un dar nemăsurat: un desen de Marcel Guguianu semnat în 1971. Îl adăugăm celorlalte, urmăriţi de amintirea sculptorului.

Tîrziu, peste noapte, Nicolae Dragoş ne promite poeme pentru Lumea gorjenească.

duminică: La etajul unei clădiri vechi situată aproape de Km 0 al capitalei – o expoziţie Geta Brătescu. Mă plimb prin Atelierul artistei parcurgând cu mintea Secolul 20, mai toate proiectele vechi interacţionând postmodern ca în saloanele aseptice ale unei farmacii cu orar prelungit.

De la Veneţia la Veneţia sau călătorului îi stă bine atunci când ştie pe unde umblă…

luni: Poetul Nicolae Diaconu ar fi împlinit 65 de ani. Demult, m-a primit la revista Brâncuşi cu un text despre sculptoriţa Valentina Boştină. De „atunci cu inima / Cu sinele scrie-nainte /  Scrie pe bolta cerului ca pe ziare”. Să ni-l amintim mereu pe Nicolae Diaconu, „cel de toate zilele şi cel de după”.

La Facultatea de Teologie de sub dealul Mitropoliei, Sorana Georgescu Gorjan, Cristian Robert Velescu, Vlad Ciobanu şi Dumitru Radu l-au evocat în faţa unui amfiteatru arhiplin pe Constantin Brâncuşi. Poezia şi cântecele corului tânăr de la biserica Precupeţii Noi au făcut casă bună cu cea a Domnului, harul coborând domestic până mult în târziul nopţii, amintindu-l mereu pe Brâncuşi.

marţi: O poveste cu Horaţiu de Doina Papp e încă o carte despre actorul care „şi-a ales gloria fără margini, aceea care se trăieşte”. Horaţiu Mălăele s-a născut la Târgu Jiu, a împlinit de curând 60 de ani, a confirmat peste tot pe unde a umblat cu meseria şi este aşteptat cu drag şi acasă. Mi-l închipui într-un miez de zi frumoasă de toamnă, aşezat pe o bancă din centrul oraşului, desenându-şi concetăţenii în linii scurte şi scumpe. Apoi, fiecare dintre cei oglindiţi în cele mai tandre  desene din lume, mulţumindu-i frumos şi povestindu-l pe Actor. Vorbele lor şi desenele lui Horaţiu Mălăele s-ar putea constitui într-un album – omagiu despre oamenii oraşului, închipuiţi din linii scurte şi scumpe de „cel mai talentat actor dintre caricaturişti şi de cel mai talentat caricaturist dintre actori”. O carte pe care o vom putea dărui cu dragă inimă oricui ne va trece hotarul casei încărcat cu intenţii alese şi cu gânduri bune.

Seara târziu, în Australia atât de departe de noi se petrece ultima eclipsă totală de soare. Cu ani în urmă am scris un text, Brâncuşi sau concesionarea eclipsei, text care le-a făcut bine unor prieteni de-atunci… „La Târgu-Jiu a început eclipsa. Suntem proprietarii de drept ai acesteia şi avem unice competenţe în a o concesiona pentru eternitate”.

Iată, încă suntem într-o eclipsă continuă…

miercuri: Pe Calea Victoriei, poeţii citesc lumii poezii. Din Sala Oglinzilor răzbat în stradă versuri memorabile, premiate, alese de Nicolae Manolescu, preşedintele peste toţi scriitori. I-am ascultat pe Ioan S. Pop, Magda Cârneci, Gabriel Chifu, Ioan Mureşan, Adrian Popescu şi Nicolae Prelipceanu. A fost frumos. Lume puţină. Poate şi pentru că „s-a dat” şi la Radio (Cultural).

Lumea gorjrnească pregăteşte pentru sfârşitul de an o sărbătoare a poeţilor La Scenă. La teatru, poeţii noştri vor putea fi ascultaţi şi aplaudaţi la scenă deschisă. Va fi un eveniment, un regal literar.

Târziu, pe micile ecrane, un duplex electoral Barcelona – Târgu Jiu. Premierul Ponta vorbeşte cu aplicaţie despre Gaudi şi Brâncuşi ca despre doi agenţi electorali, ca şi cum voturile pot veni şi urmare unei campanii culturale.

Numai la noi, la Târgu Jiu, se mai poate…

Deh! Obrazul subţire, doar într-un oraş cultural… ţine.

joi: Cu noaptea-n cap, cohorte de tineri angajaţi pe o perioada strict determinata de mai toate partidele, cântă, clamând electoral bucuria generală: “O, ce toamnă minunată!…”

Vin sărbătorile?

1 COMENTARII
  • glaspapier 17.11.2012 la ora 16:46 pm
    nu ca...cineva ne injura etc etc iesi la bataie, curajosule de Balanesti, sa vedem ce iti reproseaza acel cineva vis a vis de argumentele dumitale si apoi fiecare isi va face o parere despre cine e unul si cine altul asa e corect si nu cum semnatarul se da dupa aluzii mai sus!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *