Norocoşi la tragerea la sorţi în Cupa României
Norocoşi la tragerea la sorţi în Cupa României
FotbalSport8 octombrie 2011

Adversar accesibil

Ceea ce pare deja cel mai bun sezon al pandurilor de la promovarea în Liga I ar putea fi completat şi cu o evoluţie bună şi în a doua competiţie naţională, Cupa României Timişoreana.
Sorţii au fost de partea Pandurilor, oferindu-le un adversar din aceeaşi urnă valorică, dar şi şansa de a juca meciul din optimi cu FC Braşov pe propriul teren, la Târgu Jiu. Preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, spune că a dorit Braşovul ca adversar, dar şi mai mult şi-a dorit ca meciul din această fază a Cupei României să se joace la Târgu Jiu: „Am presimţit că vom întâlni Braşovul. Ne-am dorit în primul rând să jucăm acasă, în faţa publicului nostru, pentru că şi jucătorii au început să simtă din ce în ce mai mult aportul publicului gorjean”, a spus oficialul Pandurilor. Acesta a avertizat, însă, că jocul nu va fi deloc uşor, dar că are încredere că echipa sa va fi cea care va juca în sferturile de finală: „Bucuria noastră, pentru că am căzut cu Braşovul în cupă, este de 50%. Abia după ce vom învinge şi ne vom califica în sferturi va fi de 100%. Este un duel echilibrat, cu două echipe bune, cu jucători de valoare, dar cred că ne vom califica în sferturi şi de aici înainte ne dorim un parcurs cât mai lung în această competiţie”, a mai spus Pârvulescu.
Pandurii şi FC Braşov s-au mai întâlnit la Târgu Jiu în acest sezon, partida fiind câştigată de gorjeni graţie dublei realizată de Vranjes.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *