Nicolae Davițoiu, la un pas de excluderea din PD-L
Nicolae Davițoiu, la un pas de excluderea din PD-L
Ultra - Scurte25 octombrie 2013

Nicolae Davițoiu, fostul președinte al PD-L Târgu Jiu, a fost propus pentru excluderea din partid pe motiv că se ocupă, în continuare, de organizaţia locală a Partidului Mişcarea Populară, deși Davițoiu a negat, în repetate rânduri, acest lucru.
Propunerea de excludere a venit din partea mai multor membrii ai Biroului Permanent Local, în frunte cu actualul președinte al PD-L Târgu Jiu, Eduard Berca. Astfel, Davițoiu este acuzat, printre altele, că ar face recrutări pentru Partidul Mișcaresa Populară la Gorj, organizație condusă de o apropiată a sa, Daniela Grădinaru. Berca a spus că i-a transmis în scris lui Daviţoiu motivele pentru care se face propunerea, precum şi o invitaţie pentru participarea la şedinţa de miercuri pentru a da explicaţii sau a aduce contraargumente. Mai mult, Berca a declarat că nu doar Daviţoiu a fost propus pentru excludere, ci şi fostul secretar general de la PDL Târgu-Jiu, Florin Popescu. Nu în ultimul rând, acesta a precizat că nici Popescu şi nici Daviţoiu nu au venit la şedinţă, însă, dacă aveau ceva de obiectat, o puteau face în scris.
În replică, Nicolae Davițoiu a declarat că apropiera de PMP este doar un pretext pentru a fi dat afară din partid, nefiind prima dată când s-a încercat excluderea sa.
„Nu comentez prea multe, pentru că nici nu am nimic oficial cu privire la această excludere. Lucrul acela cu apropierea de Partidul Mișcarea Populară este, din punctul meu de vedere, doar un pretext. Ei vor de mult să mă excludă din partid, nu de acum. Doar caută motive. Au mai încercat şi în februarie, în martie, iar atunci nu era nicio Mişcare Populară. Aşa că e doar un pretext ca să mă dea afară”, a adăugat Davițoiu.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *