Dacă codrul e frate cu românul, atunci drumul județean 665, care leagă Târgu Jiul de Novaci, via Crasna, e tot una cu câmpurile din jur. Cam așa arăta miercuri, 12 decembrie, la aproape 24 de ore de la ultimul fulgușor de nea căzut în zonă. Autoritățile au asigurat toate condițiile ca zăpada să se adune, în cantități cât mai mari, pe drum. E bine, că, pe praful ăsta, nu se știe când mai ninge!
Din biroul prefectului se aud declarații sforăitoare cum că “până luni seara”se reziliază nu știu ce contracte secrete de deszăpezire cu firme la fel de secrete. Acele contracte nu sunt de găsit pe niciun site de instituție publică din Gorj. Păi, dacă sunt secrete, să rămână secrete! Prefectul, fiind apolitic, nu dă nici el nume, prevăzător, pe principiul că spui un nume de firmă și țipă trei președinți de partide.
Acest articol a fost scris de Narcis DAJU, ziarist abuzat de Șeful Secției Penale a Judecătoriei Tg Jiu, judecătorul Liviu BOIAN.