Necenzurat: "Domnule Cârciumaru, daţi-ne banii!"
Necenzurat: "Domnule Cârciumaru, daţi-ne banii!"
Altele31 octombrie 2010

Unul dintre angajaţii Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, disperat că nu a primit salariu  în ultimele luni, pe fondul managementului dezastruos al directorului Ion Tudor, adresează prin intermediul GORJNEWS o scrisoare deschisă primarului Cârciumaru, pe care o redăm exact aşa cum am primit-o.

„Domnule Primar Florin Carciumaru, randurile ce urmeaza se doresc a fi o instiintare, sau  eventual o aducere aminte  si nicidecum o rugaminte sau un pios omagiu, acestea din urma nu isi mai au rostul. Prin urmare trebuie sa stiti ca domnul director Tudor Ion, incearca sa atraga intru apararea sa si pentru a incerca sa-si rezolve  tot mai multele probleme pe care le are in prezent, partidul din care faceti parte. Deci trebuie subliniat ca absolut nimeni nu are nimic cu PSD-ul, ci doar Tudor Ion incearca sa induca treaba asta peste tot , in speranta ca poate va avea cat mai mult ajutor si ca poate cat mai multi  membri  marcanti si cunostinte ale acestora se vor implica sa impiedice aflarea adevarului, in cazul multelor probleme  care au fost si sunt la Politia Comunitara. Momentan domnul director Tudor, este doar  un personaj controversat   asta multumita mass-media, pentru ca in ultimele luni a demascat o parte din ceea ce face d-l Tudor  la Politia Comunitara de foarte mult timp, spuneam momentan pentru ca multele probleme pe care le are d-l Tudor sunt acum in atentia multor foruri si institutii abilitate si in mod cert multe dintre ele se vor confirma si la un momentdat si nu peste mult timp veti fi pus in fata faptului implinit si vi se va aduce la cunostinta rezolutii finale ale unor institutii importante. Ca si recomdare ar fi necesar sa rezolvati urgent problema financiara de la Politia Comunitara, sa dati banii cuveniti tuturor celor ce au plecat si desigur sa dati banii si celor ramasi, dumneavoastra a-ti putea traii cu 300 Ron o luna? Si restul cand isi mai aduce d-l Tudor aminte. Doriti rezultate? Doriti performanata? Doriti implicarea politistului comunitar? Pai asa nu se poate sub nici o forma. Trebuie sa stiti ca deja fosti si actuali angajati ai Politiei Comunitare s-au adresat instantelor de judecata cerand printre altele toate drepturile banesti cuvenite la zi. Precedentul a fost creat si vor urma  foarte multi actuali angajati ce se vor adresa instantelor de judecata. Asta doriti? Este ultima posibilitate, pentru ca au fost epuizate toate variantele, pentru ca dumneavoastra a-ti ramas insensibil ca de fiecare data la toate doleantele celor  ce sunt pusi zi de zi sa vegheze orasul pe care il conduceti si sa intervina acolo unde este nevoie. Prin neimplicarea totala a dumnevoastra pentru rezolvarea multelor probleme ale angajatilor Politiei Comunitare, v-ati batut joc de munca si amarul acestor oameni. Acum acesti oameni sunt hotarati sa nu mai indure nimic si se va merge pana la capat. Domnule primar da-ti banii cuveniti oamenilor, bani ce si asa sunt foarte putini si pe deasupra  ne sunt furati si acestia. Tuturor le este clar ca banii cuveniti angajatilor pe aproximativ doua luni nu mai sunt, au fost cheltuiti efectiv dupa bunul plac al d-lui director Tudor, se stie si cum au fost cheltuiti, se stie concret cam ce a facut d-l Tudor cu ei. Se va proba in instanta la concret, oricum alta solutie se pare ca nu mai este. Veti ramane si dumneavoatra mut de uimire cand veti vedea cate a putut face d-l Tudor (in sensul negativ desigur) la Politia Comunitara, multe din cele spuse dumneavoatra de d-l Tudor sunt povesti si se va demonstra acest lucru. Daca nu stiti aflati acum ca va mintit cu nonsalanta de foarte multe ori si cu multe chestiuni foarte grave, dar se vor afla toate la momentul potrivit. Unele din relele facute de d-l Tudor se pot si repara poate, dar multe sunt iremediabile, de exemplu au fost dati afara prin diverse mijloace foarte multi care ar fi meritat din plin sa ramana, dar d-l Tudor intre un bun profesionist si unul  total nepregatit dar care executa orbeste orice ordin, l-a ales pe cel de-al doilea. Rareori a mai scapat cate unul din prima categorie, asa ca nu trebuie sa va mire performantele care le poate atinge acum Politia Cimunitara, desigur coroborat si cu aspectul financiar aspect ce a fost pus in scena tot de d-l director Tudor.  Trebuie sa va amintiti ca de la 1 ianuarie 2010 va lua fiinta Politia Locala, vor fi mult mai multe atributii si activitati serioase in plus, pai asa credeti ca se va putea lucra? Cu oameni nepregatiti si neplatiti? Priviti prin tara sa vedeti ce Politii Comunitare au unele primarii, ce dotari au ei, ce profesionisti au ei, ce salarii au ei. La noi in orasul lui Brancusi chiar nu se poate absolut nimic? Nu e asa, doar nu se vrea in mod deliberat. Solutii sunt destule, dar nu se vrea, sau pooate nu poate d-l Tudor sa faca aceste lucruri. Cea mai buna solutie este sa puneti pe altcineva care sa rezolve aceste lucruri, doar pentru ca d-l Tudor a demonstrat prin ceea ce este in prezent Politia Comunitara Tg-Jiu  ca NU ESTE CAPABIL DE PERFORMANTA, nu este capabil sa aduca plus valoare in aceasta institutie. Dovada mai mare in acest sens decat ceea ce este in prezent aceasta institutie ce doriti? Lucrurile sunt limpezi pentru toata lumea si in mod sigur si pentru dumneavoatra si trebuie inteles ca asa nu se mai poate, mai mult decat atat nu mai indura nimeni. Luati in calcul ca iarna bate la usa, vin sarbatorile de iarna, oamenii au foarte multe probleme si datorii acumulate si solutii nu prea sunt. Nu se mai poate merge asa. Implicati-va sau se va merge la instanta cu absolut toate problemele. Asta doriti? Va va place asa? Sprijin nu se asteapta de la dumneavoastra pentru ca nu a existat niciodata, dar se vor intampla lucruri care nu or sa va placa, pentru ca nici dumneavoastra pentru insiva nu a-ti accepta asa ceva. Continuati asa, sa nu va implicati cu nimic la Politia Comunitara Tg-Jiu, pentru ca deja s-au implicat alte institutii, pentru ca Primaria Tg-Jiu nu are nimic in comun cu Politia Comunitara se pare. Ganditi-va doar ca asa nu mai merge. Ideal ar fi sa veniti cu solutii concrete si urgente, nu este obligatoriu, doar daca doriti.”

38 COMENTARII
  • justitiarul 01.11.2010 la ora 7:45 am
    primaria tg-jiu este aproape de faliment,prin creditele bancare ,avizate de carciumaru,asa ca,degeaba adresati rugaminti,ca nu are de unde sa mai scoata bani.gresala ,a fost,ca s-a infiintat o astfel de politie,care la noi in oras,numai activitate nu are.carciumaru,stie tot ce misca in acest oras,dar se face ca nu stie.as intreba insa,ce s-ar intampla,daca si la privati,nu se achita salariile,banuiesc alte lucruri,anume,controale imediate in urma reclamatiilor ,venite din partea salariatiilor si controale rapide ,cu amenzi si chiar dosare penale.am sau nu dreptate?sa vedem,ce va intreprinde parchetul si ma gandeam ,de ce acesti oameni,nu reclama totul,dna-ului.
  • popi ion 01.11.2010 la ora 15:36 pm
    felicitari narcis din nou ai dovedit ca esti alaturi de comunitari speram ca de data asta va face ceva si primarul nu stiu ce se mai poate face cu acest tudor sunt atatea plangeri impotriva si nu se face nimic de catre politie nu se da drumul la dosare mai departe parchetul la fel
  • hello 01.11.2010 la ora 18:00 pm
    e normal sa fiti nemultumiti da rugamintile voastre sa il schimbe p tudor nu isi au rostu. targujieni il cunosc pe tudor si il apreciaza.. mai putini voi disponibilizatii si incompetenti. presiunile voastre si jocul vostru murdar tot in potriva voastra se va intoarce.
  • justitarul 1 01.11.2010 la ora 18:14 pm
    BAIETI! IESITI AN STRADA CA ASA NU SE MAI POATE!!! DACA DL PRIMAR NU VREA SA DISCUTE CU VOI DUCETI-VA VOI LA EL!!!! DAR TOTI!!!! CE MAI ASTEPTATI?!!!!!!!!
  • Pajura 01.11.2010 la ora 20:24 pm
    Domnule Primar,ar fi cazul sa luati in serios aceste probleme cu care se confrunta Politia Comunitara, implicit acest slab manager care ar fi trebuit sa fie inlocuit inca din vara anului 2008,2009 maxim!! Aducand un manager competent am convingerea ca se vor rezolva multe probleme care implica pe de-o parte viata politistilor adevarati,care ar trebuii sa faca parte din aceasta instituite ,iar pe de alta parte viata anturajului de familie si extraconjugal care fiinteaza si se alimenteaza din tolba plina a acestui expirat director , care inca se mai crede Mesia, Dumnezeu pe pamant!!
  • primarul 01.11.2010 la ora 21:52 pm
    da domnilor imediat. pe cine ati vrea sa pun sef la politia comunitara tg jiu? de domnul urdea sunteti de acord? sau domnul popa c? sau pe domnul talaba?
  • Viceprimarul 04.11.2010 la ora 21:22 pm
    Da domnilor, da domnule primar, cea mai potrivita alegere pentru viitorul director al Politiei Comunitare Targu Jiu este Dl. Popa Cristian. Aceasta alegere este cea mai buna doar in cazul in care se doreste o viitoare Politie Locala asa cum scrie la carte. Actuala echipa manageriala in niciun caz pentru ca si-a dovedit negru pe alb capabilitatile si rezultatele, adica dezastrul financiar, organizatoric, functional, etc.... prin urmare Dl. Popa Cristian fara rezerve si vor fi rezultate deosebite garantat. Toata activitatea lui de pana in prezent il recomanda din plin pe acest om. Toata lumea care il cunoaste il apreciaza fara rezerve. Cei care nu-l cunoasteti interesati-va si veti vedea. ESTE CEL MAI POTRIVIT. Mai vrea cineva un alt Tudor? Putin probabil....
  • un agent com. 04.11.2010 la ora 22:49 pm
    CRISTI POPA!!!!!!!! O NOUA IMAGINE PT O NOUA INSTITUTIE!!!!! UN OM PT OAMENI!!!
  • un agent com. 05.11.2010 la ora 14:02 pm
    Justitiarule!!! Ne-ai dat o idee!!!! Ms mult!
  • un alt agent 07.11.2010 la ora 0:37 am
    DA ! Sunt deacord ca viitor director sa fie ales domnul Cristi Popa. Un om care gandeste calm intai cerceteaza si apoi judeca, daca este cazul sa judece, nu ca tudor ''baaaaaaa te ia mama dracului eu sunt directorul......'' , hai sa fim seriosi cu un astfel de comportament dai roade si promovezi prostia. Domnule primar lasati dracului panselutele si mai aplecativa urechea si pe la politia com. si bineinteles dati si un raspuns la cea ce se intampla prin institutia care va este subordonata dumneavoastra. Oameni buni numai este cazul sa cerem ajutor, sa ne rugam actionam cum vror ei, cu duba in fata institutiei. Mult noroc si sanatate ca ale noastre facturi le plateste tudor cu schijetul si copiii nostrii mananca odata cu ai lui. PACATE..!!!
  • unul fara valoare 07.11.2010 la ora 12:44 pm
    In Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate la art.2, lit a spune asa: ,, Grup infracţional organizat - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului,, Se pare ca exact asta s-a intamplat de mult timp si se intampla si acum la Politia Comunitara Tg-Jiu. D.N.A unde esti? Mai existi? Sau esti blat cu ei? In ce tara traim....
  • un actual agent comunitar 07.11.2010 la ora 15:36 pm
    D-le Primar, nici acum in cel de-al doisprezecelea ceas nu va treziti, schimbati-l pe acest impostor care se numeste ION TUDOR de la conducerea pol. com. Nu vedeti cate magarii face,ori va complaceti si dumneavoastra situatiei, probabil aveti de beneficiat din aceste magarii...
  • un actual agent comunitar 07.11.2010 la ora 15:42 pm
    CRISTI POPA ,... UN SUPER OM CARE AR SCOATE POLITIA COMUNITARA DIN SITUATIA IN CARE SE AFLA, DACA AR FI NUMIT DIRECTOR........ STIMA SI RESPECT D-LE POPA CRISTIAN, SI PUTERE DE MUNCA...........
  • Isidor 07.11.2010 la ora 19:31 pm
    Asa este, sunt vreo 7-8 persoane catre care s-au scurs sub diverse forme, multi bani, care iata se vede ca nu mai sunt. Din august si pana in prezent, bucata asta de timp, din punt de vedere finaciar este cu mari probleme si evident cu lipsuri mari. Se vehiculeaza o suma mare, de ordinul miliardelor in lei vechi care nu poate fi justificata. Cum necum banii nu mai sunt. Si asta este sigur pe moment ce oamenii nu sunt platiti pentru munca lor efectuata cu mult timp in urma. S-a mers si se merge pe acoperirea gaurilor vechi luna de luna, pe moment ce intra banii pentru luna scursa anterior. Unde sunt banii, aia de nu mai sunt? Alo D.N.A? Tot nu te trezesti? Sa nu faca nimeni nimic ca nu mai este mult si o sa iasa lumea in strada si nu or sa mai vina oamenii la serviciu pentru ca nu mai au bani efectiv sa vina la munca, nu mai au bani pentru un covrig si transport. Nemernicilor.
  • nepotul lui brancusi 07.11.2010 la ora 23:10 pm
    Toate ilegalitatile facute de actuala conducere a politiei com. ies acum la iveala incetul cu incetul, unde sau dus banii dealungul timpului, dece nu si-au luat agentii politiei com. banii. Insa cea mai enervanta problema la ora actuala este incercarea lui tudor prin diverese mijloace sa se renunte la numeroase reclamatii facute de agentii politiei com. Nu interesa pe nimeni cine se plimba cu skijetul daca banii se dadeau la timp aia putini cum ereau, dar cand oamenii poate veneau cu burta goala la munca iar unii DESTEPTI SI DATI DRACULUI DE STRALUCITI MINTALI erau frate deranjati cand se auzea ca se discuta despre banii se duceau repede si SIFONAU in speranta ca ei vor fi bine vazuti de director. DA ? BINE ACUM SA VA VAD VIITORUL PROMIS DE TUDOR ALA FRUMOS SI PLIN DE BANI. Dar unor retardati mintali nu ai ce sa le ceri asa vor muri cu gura deschisa., pt ca nu gandesc, pt ca nu-i duce mintea mai mult de atat, CLAR !!, s-a dovedit asta dealungul timpului. Mai nou prin institutia asta se foloseste un stil de cartier plin de vrajeala, caterinca, abureala si prosteala. VREM BANII !!! VREM UN ALT DIRECTOR !!! MESAJUL NOSTRU ESTE CA PE VIITOR SA MANCATI CE MANCAM SI NOI. TUPEISTII SI RETARDATII DRACULUI.............!!
  • primarul 08.11.2010 la ora 19:09 pm
    nu cred ca are domnul cristi popa atat tupeu sa se gandeasca la o asa functie! cand e bun cristi p? cand se duce la lelesti in timpul programului? cu fiesa sa o duca de la scoala sau p nevastasa, la lelesti... sau cand isi ia subalternii la munca la lelesti? sau cand isi ia dreptul adica plasele de la oameni lui de pe piata? sunt prea multe dovezi foto&video in cazul lui imi pare rau!! alta varianta...
  • popi ion 08.11.2010 la ora 19:23 pm
    da ar fi pre a frumos sa l avem pe domnul popa director sar termina cu sifoneala si cu magariile facute de oamenii kui tudor zilnic se afla cate ceva apropo stiati ca microbuzul institutiei cara detinutii in fiecare dimineata de la penitenciar pan la loga cand a construit cladire din piata mare pt ca era prieten cu tudor repet cu masina unei institutii publice carciumare cu siguranta nu stii nimic
  • O doamna 08.11.2010 la ora 22:19 pm
    Asa este, microbuzul institutiei Politia Comunitara a carat detinutii care au lucrat la Loga, cu stirea primarului s-a intamplat si fara nici o hartie, ulterior cand au inceput sa se tulbure apele a fost facut si un contract ca sa fie treaba in legalitate, deci acum exista acel contract, si totul a fost facut cu stirea si acceptul prealabil al primarului, ca doar acolo se mananca si se bea la greu, ce este asa greu de priceput legatura de cauzalitate.
  • mary 08.11.2010 la ora 22:53 pm
    Pentru cel care se autointituleaza primarul si a postat mai sus. Nu ba, nu poate sa fie nimeni directori decat Tudor si cu Urdea. Primul cu prima doamna si cu clica de praduitori si cel de-al doilea cu petrecerile si cu spritul si uite unde e Politia Comunitara acum, adica se afla in galeata si mai da si peste. Trezitiva stimati directori, domnule Tudor si domnule Urdea, dati banii la oameni, de unde treaba domniilor voastre ca oricum nu mai aveti de unde. Nu va ganditi ca nu puteti ajunge niciunde, nu va ganditi la deznodamand? Nu va ganditi ca oamneii nu cedeaza pana nu dau cartile pe fata? Daca credeti alceva va imbatati cu apa rece. Cat de curand o sa ia si Carciumaru mana de pe voi, ca doar el va mai tine in brate, o sa va dea drumul din brate ca nu o sa mai poata sa va acopere, pentru ca se expune el. La asta nu va ganditi? Cu alte cuvinte domnule Tudor si domnule Urdea dati banii sau roiul.
  • popi ion 10.11.2010 la ora 0:11 am
    da dar o masina dintro institutie publica nu poate presta servicii pentru diverse firme ca de aceea este institutie publica
  • veta 10.11.2010 la ora 17:30 pm
    La Politia Comunitara Targu Jiu se poate orice in sensul ilegalitatii desigur si al manevrelor de orice fel. Cu legea este o problema, in a respecta legea, ce daca e Politie si nu respecta legea, nu se pune la Tg Jiu, merge......cat o mai merge, ca trebuie sa vina si ziua decontului, asa e de cand lumea, trebuie sa si platesti pentru relele facute, aviz d-lui Tudor si aghiotantilor.
  • Gica Fraierica 10.11.2010 la ora 22:09 pm
    Ma baieti nu va mai agitati, stati sa vedeti cand o sa inceapa sa o ia Tudor al vostru la vale, sa vedeti ce n-ati vazut. De ce va grabiti? Lucrurile serioase nu se rezolva dintr-o data, asa peste noapte, nici nu viseaza al vostru Tudor ce il asteapta, cred ca ar trebui sa fie multumit daca va scapa doar cu demiterea sa. Pe curand.
  • un comunitar 11.11.2010 la ora 18:31 pm
    fratilor e groasa.vin facturile la gaze.eu am sudat contoarul sa nu poata sa mi-l ia.trebuie sa iesim in strada.daca pana la 1 decembrie nu se rezolva cu bani luam copii ,facturile si ne intalnim in fATA POLITIEI COMUNITARE.NU MAI POT TRAI.LA USA IMI E FRICA SA RASPUND DE FRICA BANCI,LA TELEFON NU MAI RASPUND.CE VIATA E ASTA?UNDE NE E DREPTUL LA VIATA?AM FACUT O PLANGERE SI LA DREPTURILE OMULUI SI MI S-AU CERUT ACTE DOVEDITOARE.AM SA LE TRIMIT SA VAD CE REZOLV..DOMNULE PRIMAR ,VA ROG LUATI MASURI.NE-AM SATURAT DE STRES SI AMENINTARI.AVAND IN VEDERE CA LUCRAM CU ARMAMENT FEREASCA SFANTUL SA O IA VREUN AGENT RAZNA.NU UITATI CA CEI CARE AU RAMAS NU AU RAMAS DATORITA PERFORMANTELOR CI DATORITA ORIENTARII.VA DAU CATEVA EXEMPLE:BANCILA,CRACIUNESCU,TURCANU,SI CEILANTI MILITIENI CARE AU FOST DATI AFARA DIN POLITIE DATORITA UNOR FAPTE CARE LASA DE DORIT
  • Maricica 11.11.2010 la ora 21:43 pm
    Nu este gresit cele spuse mai sus de cineva cum ca la Politia Comunitara Targu Jiu, fiinteaza cu rezultate foarte bune in a deturna banul public, (prin cele mai ingenioase si complexe metode uneori) si banul ce trebuia sa ajunga la angajati un Grup Infractional Organizat, pe moment ce cativa indivizi, stiuti fiind foarte bine acestia, merg mana in mana si comploteaza zilnic cum sa se infrupte din ceea ce nu le apartine si se in infrupta in ceea ce doar ar trebui sa gestioneze foarte bine si atat. Nicio problema domnilor, continuati, pe unii gen contabila sefa, doamna Ileana Brezoi ati tarat-o fortat in acest acest jaf organizat, dar asta este nestiinta , inocenta poate chiar si prostia nu absolva pe nimeni de raspundere. O sa va fie fala domnilor de opera dumneavoastra, Oare chiar nu va ganditi?......Nu bate nimeni campii pe aici....Daca-ti sti voi.......
  • Gheorghita 13.11.2010 la ora 3:08 am
    Oda lui Tudor... Norii negri se aduna, Si va fi mare furtuna Furtuna naucitoare Si ghici cine va dispare? Cat a-ti vrea sa o suciti Pan* la urma o beliti, Minciuna si smecheria Sora va e cu prostia In loc sa le-nvartiti Ar trebui sa ganditi, Ca deja e plin paharul Si-or sa va ia cu arcanul. Voi sperati ca le veti face Ca veti face si desface, Doar cum va este pe plac C-asa va sopteste-un drac. Dar va minte dragii mei Va vor trage dupa ei, Dupa cei ce ani la rand Au obosit doar furand. De ati sti ce-o sa patiti Maine ati fi risipiti, Dar e minunat asa Sa vedem cum ve-ti zbura. Toata tara, Romania Va cunoaste smecheria, Si credeti ca s-ar putea Sa ramana tot asa? Nu tovarasi, nu mai merge Ori Politie si lege, Sau clica de manglitori De talhari si impostori. Tudor crede ca-i va tine Smecheria ca in filme, S-a dus neica smecheria Acum vine puscaria. Mai bine luati vacanta Intr-o ultima instanta, Ca ve-ti da cu subsemnatul De-o sa va rada satul. Acu* voi ati vrut asa Si oricat de mult ati vrea, Nu mai poate Primaria Sa va acopere hotia. Voi ati ras de toata lumea Mintea v-a purtat aiurea, Carciumare unde esti? Injuraturi sa le soptesti. Ca ti-au terfelit obrazul Si ti-au adus doar necazul, Si vei trage mult de ele Tudor ti-a adus doar rele. Nimeni nu se va orpri Pan* ce nu s-or dovedi, Legile nerespectate Si chenzinele furate. Si Tovarase Director Cred c-ai fi un bun actor, Te-a crezut mult timp prostimea Dar acum latrii in gol. Comunist si Securist Cu metode invechite, Nu mai poti nici CFR-ist Nimeni nu te mai inghite. Ia-ti printesa si te du Daca vrei sa-ti fie bine, Altfel nici nu gandesti tu Ce se apropie de tine. Toate cate le-ai facut Nu ai cum sa le acoperi, A fost doar un vis placut Nu ai la ce sa mai speri. Te-au vandut, te vand continuu Ai de stai cu ei la masa Astora le place chinu* Zilnic sa ti-l bage-n casa. Nicidecum nu e de tine Neica Politia asta, Trebe sa sti carte bine Nu doar smen si cu asta-basta. Trebuia ca dom* Primar Sa-ti fi mirosit hotia, Dar ca-ti fu bun carciumar Acu-i darami cosmelia. Sa vezi suturi ce-o sa-ti dea Pan* acum a fost nimic, Prima doamna nici chiar ea Nu ajuta niciun pic. La o scara asa de mare Unde-ti ajunse hotia, Nimeni cat ar fi de tare Nu isi risca meseria. A..., promisiuni desarte Gura nu doare sa-ti spuna, Dam cu legea intr-o parte In urechi bine rasuna. Cati crezi ca o sa isi bage Pielea lor la saramura Cu minciuna ti-o vor trage Cum ai dat si tu din gura. Vesnic pacalita-i omul Far* ca sa gandesti o clipa, Ca de Sus, cel ce e Domnul Te va pierde, chiar in pripa.
  • mamaligarul lu' tata 15.11.2010 la ora 2:35 am
    Gata cu hotia mai platiti si oamenii ca muncesc pe bani nu pe nasturi. Rusine in puscarie sa va fie !!! ''AL NOSTRU TUDOR CEL FARA DE MOARTE....'' la cata mangleala ai in tine nici pe tine nu te mai halesti neica. Tine minte bine ca, TI-AI BATUT JOC DE TOTI OAMENII BUNI, multi au plecat prin demisii ca numai suportau geografia ta din cap. AU FOST BANI pentru plata salarilor dintodeauna pentru angajati acum nu iti ramane decat sa invoci criza ca ai talent in prosteala, dar mare atentie ca si mari intelectuali ai lumii au dat gresi odata si odata si au dat cu capul in ce nu au visat ei vreodata. Banii, ori daca nu te ia mama dracului :))
  • gabytzu 20.11.2010 la ora 22:26 pm
    PRO LEX. STOP ABUZURILOR !!
  • tudor 20.11.2010 la ora 22:30 pm
    uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu demisia mea....:))
  • geo 23.11.2010 la ora 15:01 pm
    Prieteni, Don Carciumaru e ocupat cu depozitele lui pe la Bucuresti, cu manarii mai importante, cu aranjari de licitatii preferentiale la neamuri , rude si prieteni, il doare in cot de saracia si problemele oamenilor, asa ca, nu putem spera decat sa dispara dracu odata cu hotii lui cu tot..............DNA-ul o sa-l manance
  • anaconda pe voi 24.11.2010 la ora 1:19 am
    N-are directorul treaba cu se intampla pe aici, cu problemele salariatilor, e pasiv si chiar nu vrea sa fie deranjat, este putin probabil spus si cu capul. E ORDIN SA SE ALEAGA PRAFUL !!!! Nici macar nu-i intereseaza pe cei de la primarie in frunte cu primarul. Oamenii nu vror altceva decat salarile la zi. Nu sunt bani pt. ca sau dus prin portofelele desteptilor de la poltia comunitara ''conducerea'' ,o parte din ei care se fac responsabili.......Asta e si-au batut joc, au furat, au mintit...., calitati de politist domne' Cica sunt smecheri si nu are nimeni ce sa le faca, n-ai mai vazut si n-ai mai auzit asa ceva decat la politia comunitara tg-jiu, bravooo...felicitarii domnule director meritati un buchet de trandafiri. Nu-i nimic, consecintele mai tarziu.
  • axinte 24.11.2010 la ora 1:39 am
    Vin sarbatorile copiii asteapta sa le fie impodobit bradul, daca nu ne dati bani o sa le punem facturile in pom si listele cu datoriile si o sa le povestim '' uite tata vezi din partea politiei comunitare '' ti-e fomica vrei dulciuri ? anul asta n-o sa mai vina mosul la tine pt ca numai are bonuri de benzina, ca le-a papat Marius Mirea. Cine e Marius Mirea ? e un spiridus mic mic care te face pe la spate. Va recomand Biblia domnilor si domnule spiridus.
  • baditza 24.11.2010 la ora 1:43 am
    Sincer pe domnul Cristi Popa mi-asi dori sa il vad director in viitor. Atat am avut de spus.
  • o doamna. 24.11.2010 la ora 13:14 pm
    E strigator la cer ce se intampla, te muncesc, te fura si te fura intr-o veselie mare cu gandul ca nimeni nu are ce sa le faca. Dupa ce ca erau si inca mai sunt salarile asa cum sunt nici pe alea nu le dati si nu ati fost in stare sa le asigurati oamenilor. BLESTEMATI SA FIE ACEIA CARE AU MANCAT BANII !!
  • pila de pila 26.11.2010 la ora 22:00 pm
    Domn' tudor iti recomandam sa citesti o carte si apropiatii tai straluciti mintal !!
  • admin 26.11.2010 la ora 23:24 pm
    Domnule director Tudor Ion va reamintim ca in urma cu aproape 4 luni dumneavoastra ati comis un abuz mare in cadrul Politiei Comunitare Tg-Jiu, institutie in care aveti calitate de director executiv, si anume : Ati incalcat prevederile legii nr. 54/2003 ale art. 53, L Sindicatelor unde, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru ''impiedicarea exercitiului dreptului de libera organizare sau asociere sindicala'' Modalitatile prin care dumneavostra, cat si mari intelepti care va inconjuara, recurgeti pentru retragerea unor oameni din sindicatul PRO LEX nu vor avea reusita.
  • azuga 26.11.2010 la ora 23:30 pm
    sa isi dea demisia domnilor.........................................!!
  • tot inainte 05.12.2010 la ora 19:06 pm
    felicitari dle tudor ati facut bine ce ati facut pentru ca bani nu aveti de unde sa dati cereti mai mult celor ce au ramas
  • tot inainte 05.12.2010 la ora 19:27 pm
    traiasca domnul presedinte al romaniei TRAIAN BASESCU si dl EMIL BOC salarii mai mici domnilor pentru toti bugetarii faceti controale dati afara pe incopetenti in toate sectoarele cereti performanta si multa munca asa vom scapa de criza datii afara pe cei ce vor plocoane ma refer la doctori si la altii care cistiga pe linga salariul dat de stat curatiti institutile pentru ca au supt destul puneti la munca trintorii daca vor bani scoateti ajutoarele sociale ca si acestea sint un venit in plus pentru unii gata sa terminat banii ia papat psd-ul nu mai sint la munca acum ca nu a mai ramas nimic.......................
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *