Aici am dezvăluit, pe larg, modul în care Nicolae Sarcină şi-a adjudecat controlul a mai mult de jumătate din Cariera Suseni, comuna Runcu. De aici se extrage calcarul de puritate maximă pentru care complexele energetice Rovinari, Turceni şi Craiova plătesc peste 1000 miliarde lei vechi, pentru a-l folosi în operaţiunile de desulfurare.
După publicarea investigaţiei, am primit următorul “Drept la replică”, pe care îl inserăm mai jos.
„Către Redacţia GORJNEWS
Stimate domnule Director Narcis Daju,
În virtutea dreptului la replică, dar şi pentru corecta informare a cititorilor săptămânalului GORJNEWS, vin cu următoarele precizări, menite să clarifice anumite aspecte publicate în data de 24 martie 2011, în materialul intitulat <<Sarcină, tun de 1000 de miliarde”>>.
În acest sens, dezmint în mod categoric toate afirmaţiile care se referă la eventuale înţelegeri cu autorităţile comunei Runcu, privind câştigarea licitaţiei de către <<unul de-al casei>>, bazându-vă pe faptul că firma SC SUCCES NIC COM SRL este înregistrată cu sediul social în Runcu. Apreciez că titlul materialului de presă este vădit tendenţios şi nu exprimă un adevăr. Nici măcar o exprimare reală a unei posibile cifre de afaceri. Subliniez faptul că S.C. SUCCES NIC COM SRL a respectat legislaţia în vigoare şi toate procedurile legale privind participarea la licitaţie.
În acelaşi timp, consider total nepotrivite speculaţiile cu privire la posibile <<premise de incident diplomatic>>. Documentele arată buna-credinţă a ambilor participanţi la licitaţie şi acceptul pentru condiţiile desfăşurării licitaţiei, aşa cum reiese din procesul verbal. Nu a existat nicio grabă în semnarea contractului, ci s-a respectat clauza din procesul verbal care specifică: „(…) în situaţia în care unul dintre participanţi este declarat câştigător, acesta se obligă să semneze contractul în forma prezentată, în termen de trei zile şi maxim zece zile, în caz contrar, cel care refuză să semneze contractul cade în pretenţii faţă de Comuna Runcu, cuantumul despăgubirilor fiind de 100.000 de euro.”
Consider că ar fi fost firesc ca demersul jurnalistic să excludă construirea unui articol amplu numai prin citarea, pe larg, a situaţiei invocate de o singură parte. De aceea regret faptul că nimeni din redacţia GORJNEWS nu m-a contactat pentru a putea comenta şi dezminţi toate aceste aserţiuni în timp util, în faza de documentare a materialului.
Mizez pe profesionalismul dvs. şi apreciez dacă atât în ediţia tipărită cât şi în cea online, veţi exclude implicarea familiei şi a aspectelor de viaţă personală care nu au nicio legătură cu mediul de afaceri în care sunt implicat.
În încheiere, menţionez că sunt dispus ca, în interesul acurateţii jurnalistice, să ofer informaţii pe viitor, ori de câte ori se va dori evidenţierea clară şi corectă a situaţiilor de fapt.”
SC SUCCES NIC COM SRL
Preşedinte
Nicu Sarcină