Pandurii n-au reuşit în acest sezon să obţină nici măcar un singur punct în deplasările din Liga I, în cele cinci meciuri disputate reuşind să marcheze un singur gol, din penalti, în poarta celor de la CFR Cluj, într-un meci pierdut cu 2-1.
Odată cu schimbarea antrenorului şi cu victoria obţinută în faţa celor de la Sportul Studenţesc, victorie care a permis gorjenilor să scape de ultimul loc, oficialii târgujieni speră să spargă gheaţa şi în meciurile din deplasare, însă luni au o misiune foarte dificilă, Pandurii urmând a juca în Ghencea.
Şansele Pandurilor de a se întoarce cu un rezultat bun din Ghencea se leagă şi de programul avut de stelişti în ultima vreme, elevii lui Lăcătuş jucând de curând marele derby cu Dinamo, meci pierdut în Groapă cu 2-1, iar la doar câteva zile de partida din campionat Steaua a avut meci în Europa League, în deplasare la Utrecht.
Grigoraş a cerut ca doi dintre atacanţii de la echipa a doua, Voinea şi Vlăduţi, să se antreneze la echipa mare, dar a anunţat că nu se gândeşte la ei ca la soluţii imediate. O veste bună vine de la Apostu, care ar putea fi în teren luni cu Steaua, asta în ciuda faptului că după accidentarea din Antalya se vorbea de o operaţie. Problemele lui Apostu n-au fost cele diagnosticate în Turcia şi, după o perioadă de pauză, atacantul şi-a reluat antrenamentele alături de colegi.