Reabilitarea DN 66 a ajuns subiect de discuție în Parlamentul României, după o interpelare făcută de deputatul Scarlat Iriza ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, în care parlamentarul gorjean atrage atenţia că această situaţie duce la izolarea judeţului şi goneşte investitorii.
„Gorjul este un judeţ defavorizat, monoindustrial, iar această izolare nu face decât să îi determine pe potenţialii investitori să se orienteze către alte zone ale ţării deoarece infrastructura are un rol extrem de important în orice activitate economică”, se arată în interpelarea lui Iriza către ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.
Acesta o întreabă pe Ramona Mănescu, prin interpelarea făcută, ce se va întâmpla cu respectivul drum, şi, mai ales, când va fi modernizat. Iriza se declară îngrijorat şi de posibilitatea ca autorităţile să prelungească termenul de execuţie de doi ani pe tronsonul Bumbeşti-Jiu-Petroşani, ceea ce ar însemna restricţionarea pe o perioadă şi mai mare a traficului din Defileul Jiului.
„Având în vedere că este principala cale de acces între Transilvania şi Gorj, o asemenea variantă nu poate fi pusă în discuţie întrucât restricţiile impuse de la începutul lucrărilor afectează deja economia judeţului. De la transportatori, la afacerişti în turism şi lanţuri de magazine, cu toţii au de suferit din cauza închiderii Defileului Jiului, iar de aici până la desfiinţarea unor locuri de muncă nu mai este decât un pas”, mai precizează Iriza.
Detalii, aici.