Cel mai penibil gorjean, în ultimele zile, a fost, detașat, mini-prefectul Radu Teodorescu. S-a întâmplat asta pentru că Teodorescu a vorbit mult, prost și, mai ales, tare. Nu din cauza ambitusului propriu, ci datorită contextului festiv, caracterizat de liniște, tihnă, bun simț și înțelepciune, în care s-a maimuțărit și a chicotit Excelența Sa.
Înainte de a trece în revistă o parte dintre derapajele mini-prefectului, trebuie spus că din prima zi a mandatului său a beneficiat de handicapul inadecvării sale cu funcția în care a fost numit. Una e să fii băiatul cu covrigii, să dovedești abilități deosebite în a coordona lipitorii de afișe, să-i faci lista cu audiențe lui Ponta, ca șef de birou parlamentar, de două ori pe an, când nimerește prin zonă, și alta este să te ridici la importanța demnității de prefect, într-un județ în care aplicarea legii în instituțiile statului de drept constituie o excepție, și nu o regulă. Pentru a-și obloji beteșugurile, Teodorescu s-a înțolit, rapid, cu haine de firmă, și-a montat ochelari de fițe, să nu i se vadă cărțile necitite, și și-a garnisit cabinetul de mini-prefect exact cu ce nu-i trebuia: o duzină de pițipoance cu o fișă a postului cam neclară, dar destul de ușor de intuit.
Dacă Ponta, în cei zece ani de deputat de Târgu Jiu, a stat în zonă doar câteva zile, Teodorescu i-a preluat obiceiul, fiind mereu plecat la tot felul de cursuri care, din păcate, nu-l schimbă deloc. Mini-prefectul trăiește, într-un fel, drama alcoolicului care bea și nu se-mbată: “Hâc! Nu-ș ce dreac’ se-ntâmplă, că beau și nu mă-mbăt! Hâc!”. Cât a stat prin Gorj, a așteptat, febril, o alunecare de teren sau o ploicică de vară, ceva, s-apară el, în direct, de la fața locului, fix în momentul în care prevenea intemperiile. Dacă l-ați urmări într-una din emisiunile TV din vara lui 2012, când anunța, răspicat, că va evalua fiecare șef de instituție publică, în parte, că va lua măsuri, că domnia legii, că cetățeanul, că bla – bla – bla, v-ar apuca, fără îndoială, sila. Cu regret trebuie să recunosc că prima și ultima faptă bună a lui Teodorescu, ca mini-prefect, s-a întâmplat în prima zi a mandatului său, când l-a luat de mână pe Liviu Andrei și l-a dus la București, pentru a-l angaja subprefect de Capitală. Asta deoarece, iute la mânie, rămas fără coledzi, fostul prefect era pe cale să vomite cam tot ce știa. Și, având în vedere cât de instantaneu s-a executat Teodorescu, se vede treaba că Liviu Andrei cam știa…
De ce l-am numit pe Teodorescu penibilul sărbătorilor de iarnă, tocmai scurse? Voi argumenta, pe scurt, nu înainte de a preciza că tot aici, în GORJNEWS, veți putea urmări pasaje video cu destrăbălările mini-prefectului, dintre Crăciun și Anul Nou.
1. Ca un zidar care-și anunță plecarea din sat, pentru un post de arhitect – șef, înainte să fi pus două cărămizi una peste alta și o mistrie cu mortar între ele, Teodorescu a dezvăluit, semi-extatic, că părăsește Gorjul pentru a ocupa o altă demnitate de stat, în afara județului. Apoi, a avut grijă să transmită, “pe surse”, că va fi ministru secretar de stat în MAI, adică un fel de șef peste polițiștii care au terminat la Câmpina. O apă și-un pământ sau, mai exact, pământ, și apă cam deloc . Dacă, pentru mine și pentru majoritatea gorjenilor, numirea lui Teodorescu ca mini-prefect a fost o nouă dovadă de dispreț și de indiferență din partea lui Ponta, extragerea lui de aici înseamnă exact invers. Această iluzorie stare de bine se va spulbera, însă, rapid, ținând seama de două lucruri : 1.în locul lui Teodorescu sunt vehiculați, ca viitori prefecți, o mulțime vidă ca Alin Văcaru (dacă nu ați auzit de el, este strict meritul dumneavoastră, vă felicit!) sau o reșapată ca Iulia Vână; 2. Teodorescu este promovat la București dar, paradoxal, se va cantona tot în Gorj, pentru a coordona cele două campanii electorale, pentru Parlamentul European și pentru Președinția României. Faptul că a fost huiduit de o parte dintre gorjeni și ignorat de ceilalți, pe 1 decembrie, la Târgu Jiu, i-a dat de gândit premierului și l-a fãcut să își ia măsuri pentru a stopa declinul său imagologic.
De altfel, cu peste două luni în urmă se zvonea că, la începutul lui 2014, Teodorescu va prelua, ca președinte interimar, PSD Gorj. Între timp, a eșuat cu succes un flagrant împotriva lui Cârciumaru, înscenare cu care, desigur, mini-prefectul n-are nicio legătură… Oricum, în ultimul timp de nea Florin nu mai ascultă, în PSD Gorj, nici personalul administrativ de la sediul partidului, așa că cel mai înțelept ar fi să se ducă senator, în locul lui Greblă. Este o parașută deschisă pentru Cârciumaru exact când avea mai mare nevoie de ea. Dacă va stărui în infatuare și încăpățânare, și nu se va da dus din scaunul de primar, va sfârși rău, rău de tot.
2. Ca un țăran leneș și neîndemânatic, de la marginea satului, Teodorescu a anunțat, cu pătulul său gol și dărăpănat pe fundal, că ce a muncit el în 2013 se va vedea abia în 2014 și, mai degrabă, înspre 2020! Imaginile care l-ar face invidios pe Caragiale le veți vedea aici, în GORJNEWS.
3. Deși drumul de la Rovinari la Sadu e mai rău ca acum un an, dacă punem la socoteală tranșeele abandonate neacoperite de constructor și continua degradare a asfaltului, Teodorescu a sorbit-o din ochi, cu totul și cu totul fleașcă, pe Ana Maria Stoica de la Gorjeanul TV (un fel de video – chat în care argații lui Bebe Ionică îi pupă în cur pe colegii lui din PSD), când a fost întrebat cum se face că, spre deosebire de ultimii trei prefecți, tocmai el, Teodorescu, a reușit “modernizarea” acelui drum. E înfiorător modul în care astfel de ziariști reconstruiesc realitatea, inventând realizări care nu există, doar pentru a-și crea pretexte să pupe în cur inapți ca Teodorescu și alții. În loc s-o dea afară din birou, Teodorescu a răspuns sub nivelul unui crescător de capre din Baia de Fier, spunând că a reușit să modernizeze acel drum cu ajutorul premierului! Deci, oameni buni, dacă mergeți cumva de la Rovinari la Sadu și vi se pare că sunt gropi, asfalt crăpat, tranșee și altele, să vă programați urgent la oftalmolog, că nu vedeți bine, sau la psihiatru, că aveți halucinații.
4. Același subiect a fost abordat și de Eugen Măruță care a întrebat, direct și clar, dacă au fost amendați constructorii pentru batjocura de pe drumul Rovinari – Sadu. Cum era de așteptat, Teodorescu a evitat, muierește, răspunsul, ascunzându-se după formule penibile de tipul “nu știu, dar atunci când cineva greșește, plătește, bineînțeles!”. Mini-prefectul nu pricepe că nu prea mai e loc și timp de vrăjeli și de minciuni pe tema modernizării unui drum european pentru care statul face licitații, semnează contracte și plătește bani pe lucrări neefectuate din 2007 încoace.
5. Lipsindu-i cu desăvârșire simțul ridicolului, Teodorescu a anunțat că s-a sfătuit el cu Ponta și că din 2016 demarează, amândoi, realizarea unui tunel, prin munți, de la Sadu la
Petroșani. Adică, după ce timp de 10 ani, ca deputat de Gorj și ca premier, Ponta n-a modernizat un drum, aflăm că se apucă, subit, să facă tunel de zeci de kilometri, prin munți. Se nasc două concluzii: sunt disperați din punct de vedere electoral și/sau au analizele medicale expirate. Apoi, nu pot să nu întreb: cât de dăștept se crede Teodorescu și cât de proști îi știe pe gorjeni, din moment ce îndrăznește să lanseze astfel de aberații în tihna, liniștea și înțelepciunea sărbătorilor de iarnă?
6. Mini-prefectul s-a văzut și mai mic în emisiunea aceluiași Eugen Măruță, care l-a întrebat despre culpa Prefecturii în privința zecilor de primari gorjeni găsiți incompatibili, recent, de Agenția Națională de Integritate. Parctic, dacă prefectul ar fi exercitat cu responsabilitate controlul de legalitate, actele administrative prin care acei primari au devenit incompatibili ar fi fost suspendate, modificate sau anulate și n-ar mai fi ajuns pe masa ANI. Ce a răspuns mini-prefectul? Cu o jigodeală ieftină, Teodorescu a zis că în momentul în care au fost prezentate Prefecturii, acele acte erau legale, deoarece emitenții, primarii și consiliile locale, și le puteau modifica timp de 15 zile. În logica foarte subțire a mini-prefectului, acele acte au devenit ilegale doar după cele 15 zile în care n-au fost modificate, fapt cu totul și cu totul fals. Mai mult, Teodorescu, negându-și atribuțiile și obligațiile sale legale, a spus că nu era de datoria sa să-i avertizeze pe acei primari să intre în legalitate.
Dovedind încă o data că este lipsit de orice substanță și de orice coerență, mini-prefectul a spus în aceeași emisiune că, pe tot parcursul mandatului său, a instruit permanent primarii și secretarii primăriilor, pentru a nu încălca legea.
7. Neavând ce comunica, deoarece nu face aproape nimic, ca prefect, Teodorescu participă rar la emisiuni de televiziune. La sfârșitul anului trecut, însă, în aceeași zi și la aceeași oră au fost difuzate emisiuni cu Teodorescu pe trei posturi diferite, în același timp: Acces TV, Gorj TV și TV Sud. Din punct de vedere al comunicării publice, este o eroare impardonabilă, de care sunt capabili doar mini-prefectul și duzina de pițipoance de la cabinetul său de mini-prefect.
Prin aceste emisiuni TV, programate la sfârșitul anului, Teodorescu a vrut să fure startul în 2014, an electoral. Aș fi fost primul care s-ar fi bucurat și ar fi clamat, public, că Gorjul are prefect, dacă de la instalarea sa până acum Teodorescu ar fi depășit nivelul unei spoieli ieftine, în abordarea misiunii sale de reprezentant al guvernului în acest județ. Un ziarist de investigații care își face meseria cu convingere și pasiune are nevoie de parteneri instituționali care să preia dezvăluirile lui, probate în cele mai mici detalii, și să dispună adoptarea măsurilor legale. Din păcate, în tot acest timp, postul de prefect a fost confiscat de un filfizon care nici nu a știut, nici nu a vrut, nici nu a putut să-și depășească condiția de filfizon. Din punct de vedere al împuternicirilor sale legale, un prefect poate interveni tranșant ori de câte ori sunt indicii clare de încălcări ale legii în instituții publice, poate dispune anchete, controale, poate informa premierul, miniștrii ș.a.m.d. Un singur exemplu: la UCB, Adrian Gorun, care în deceniul trecut îl înjura ca la ușa cortului în public pe Victor Ponta, violează legile României în cele mai intime resorturi ale lor. Nu doar GORJNEWS a probat în detaliu asta. Pe Teodorescu îl doare în cur, ca și pe ministrul pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu, susținut și el tot de PSD Gorj. Același partid conduce, prin Călinoiu, ca președinte, și prin Cârciumaru, ca vicepreședinte, și Consiliul Consultativ al UCB, structură inventată de Gorun pentru a-și asigura imunitatea în fața legii.
De pe acum îi asigur de admirația mea pe ziariștii care, din respect de sine, vor refuza nenumăratele invitații la voiaje prin biroul premierului, pe la Bruxelles și pe unde i-o tine punga pe pesediști, în acest an electoral, după modelul patentat chiar de Teodorescu în 2012. Desigur că mini-prefectul și compania vor continua să aibă meniuri speciale pentru presa care nu vede, de pildă, că drumul de la Rovinari la Sadu s-a modernizat. Din fericire, în ultimul timp gorjenii caută, simt și văd adevărul. Or cine spune adevărul are de partea lui oamenii, și împreunarea asta te face mai puternic decât înhăitarea cu orice premier, cu orice mini-prefect…
Deci, ca să n-o mai lungesc: du-te, Teodorescule, du-te!
P.S. Începând de mâine puteți vedea în GORJNEWS un serial video cu mini-prefectul care dă în gropi.