Soarta lui Caragea urmează a fi decisă chiar de principalul său protector, Petre Tobă, șeful IGPR, care ani în șir a mușamalizat cavalcada de abuzuri și posibile infracțiuni săvârșite de șeful IPJ Gorj împotriva unor polițiști, oameni de afaceri și chiar lideri politici de altă culoare, firește, decât cea a PSD-ului, partid care a contribuit covârșitor la înscăunarea și menținerea sa în funcție. Protecția asigurată de Tobă i-a permis lui Caragea să abuzeze de poziția sa de comandant al poliției din Gorj, mare parte din beneficii întorcându-se chiar la mai marii din IGPR. Pe acest fond, cu peste trei săptămâni în urmă, după intrarea în greva foamei a omului de afaceri Mihai Râmescu, ministrul Administrației și Internelor, Radu Stroe, a luat măsura cu caracter extraordinar de a trimite propriul corp de control la Târgu Jiu, pentru a verifica acuzele ce planau asupra lui Caragea.
Din taxele și impozitele plătite de omul de rând, sunt finanțate mai multe servicii speciale care aveau obligația de a putea prezenta oricând decidenților, la orice oră din zi și din noapte, un raport complet și probat asupra prestației mangeriale a lui Caragea. E vorba de UM 0962 (fosta „Doi și-un sfert”), Direcția Generală Anticorupție, Departamentul de Operațiuni Speciale și Serviciul Român de Informații. În mod clar, cel puțin două dintre aceste structuri – UM 0962 și DOS – sunt total controlate, la nivel de Gorj, de Caragea. Una peste alta, din moment ce Radu Stroe a avut nevoie de peste trei săptămâni, într-o situație de criză, pentru a da un verdict asupra unor stări de fapt evidente, e clar că aceste servicii speciale sunt cam degeaba. Nu mai pun la socoteală că, la nivel strategic, toți capii de la București ai acestor structuri secrete pretind că acționează preventiv. Cum ar veni, ajunge ca Caragea, sau altul ca el, să-și propună un abuz, și, hop, serviciile, se înființează la fața locului și previn totul! Vrăjeli de doi lei…
După peste trei săptămâni de la demararea controlului, ministrul Radu Stroe s-a debarasat de „problema Caragea” ca de un cârnat urât mirositor printr-un comunicat oficial postat pe site-ul Ministerului. Îl redăm integral:
Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne a finalizat controlul derulat la IPJ Gorj, în urma sesizărilor cuprinse în memoriul adresat ministrului Radu Stroe la data de 17 iunie 2013.
În urma prezentării concluziilor Corpului de control, ministrul Afacerilor Interne a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a șefului IPJ Gorj, comisar șef Viorel Salvador Caragea.
Cercetarea disciplinară va fi realizată de către Consiliul superior de disciplină al Inspectoratului General al Poliției Române.
Menționăm că, în conformitate cu prevederile statutului polițistului, sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină.”
Traducând comunicatul, rezultă că mare parte dintre acuzele aduse lui Caragea s-au confirmat și că, în baza probelor strânse de Radu Stroe, Caragea va fi audiat de Consiliul superior de disciplină al IGPR. Adică de colegii acelora care l-au scos de nenumărate ori basma curată. Degeaba, în niciun caz.
Iertarea lui Caragea de către IGPR ar anula orice urmă de autoritate a lui Radu Stroe la nivelul MAI, dată fiind ultra-mediatizarea abuzurilor lui Caragea, la nivel național. Mai mult, comandanții de inspectorate județene ar beneficia de un precedent extrem de periculos, și și-ar da singuri dezlegare la haiducii, cel puțin de nivelul celor imputate lui Caragea.
Și încă ceva: ar însemna că premierul României, Victor Ponta, cunoscător fidel – ca deputat de Gorj – al realităților din județul nostru, este mai iresponsabil decât l-am bănuit vreodată.
Notă: Dom’ fost procuror Ponta, dacă procurorul Moța a ascuns o declarație de martor prin care un membru al guvernului lu’ matale relata cum i-a cerut Caragea șpagă 50.000 euro ca să nu-l aresteze, și dacă Moța este, în continuare, procuror, se cheamă că mafia își protejează procurorii ei, care lucrează, cum ar veni, pentru ea?