În urmă cu un an și jumătate, Andrei Maioreanu prelua conducerea administrativă a echipei de handbal și cei mai mulți au privit acea schimbare drept una venită pe filieră politică. Și chiar dacă Maioreanu a contestat această variantă, acum pare că ar conta mai puțin, atâta vreme cât lucrurile dau senzația că merg într-o direcție bună.
Energia pare pregătită să încerce să egaleze măcar cea mai bună performanță din istoria clubului, acel loc trei obținut în mai 2010, când Truică ridica deasupra capului trofeul pentru locul trei obținut de echipa gorjeană în Liga Națională de handbal masculin. Vasile Stângă adusese la Târgu Jiu în acea perioadă, înainte dar și după acea performanță, mulți jucători cu CV, de la care așteptările au fost foarte mari. În afara unor stranieri precum Humberto, Kukrika, Vukas, Kapular, Stojchevski sau Simovic, la Energia fuseseră aduși mulți internaționali români în ideea de a forța chiar în lupta pentru titlu. Aducerea unui Novanc, a unui Sandu Iacob, a lui Ciobanu sau a lui Savenco s-a făcut cu eforturi mari din punct de vedere financiar, iar aceste eforturi aveau să lase ulterior urme adânci în conturile clubului. Cum-necum, Energia are acum în palmares un loc trei, performanță pe care acum o vrea măcar egalată de noua conducere instalată acum un an și jumătate, asta chiar dacă Maioreanu refuză să facă vreo comparație între cele două echipe.
Primul sezon în care Maioreanu a fost la cârma echipei a fost unul de sacrificiu, în care echipa a fost subțire nu doar valoric, ci și numeric, în ediția trecută de campionat fiind meciuri abordate cu doar 2-3 rezerve pe bancă. În aceste condiții, singurul obiectiv decent era locul 8, care să le permită un măcar un tur în Cupa României. Obiectiv îndeplinit. În vară, conducerea Energiei s-a mișcat mai mult, iar cu un buget ce a permis transferuri destul de importante, lotul pus la dispoziție lui Liviu Andrieș începe să semene cu unul de la care poți cere performanțe. Aducerea unor jucători precum Antonaru, Șelaru, Acatrinei sau Dinescu dă un plus evident echipei în care mai ai un Asoltanei sau un Giotoiu, iar din acest moment începe să se pună doar problema omogenizării și a câtorva plombe. „Cu lotul actual ne putem atinge obiectivele. Avem jucători de valoare, Acatrinei, Antonaru, Asoltanei dar şi alţi jucători ca Giotoiu, Liberţ sau Dinescu care mă fac să cred că putem face o figură frumoasă în acest an”, spune Maioreanu, convins că al doilea pas din planul său este ca și făcut. După jumătate din sezonul regulat, Energia și-a asigurat în bună parte prezența în play-off, de acum lumea gândind doar la cum se poate prinde un loc în preajma podiumului. Visul cel mare, și neascuns, al lui Maioreanu se leagă însă de sezonul viitor, atunci când speră ca bugetul să-i permită să facă investiții care să-l pună în poziția de a se lupta cu HCM Constanța pentru performanța supremă în handbalul românesc.
Un prim pas făcut spre visul președintelui pare să fi fost făcut. Maioreanu anunță deja că are o economie de 100.000 de lei față de cheltuielile prognozate în acest sezon, iar acești bani îl pot ajuta în drumul spre performanță. Maioreanu crede că nu doar mărimea unui buget contează, ci modul în care-l administrezi: „Aşteptăm să se facă bugetul, ştiţi că la noi bugetul se face pe an calendaristic şi în funcţie de ce bani vor veni vom şti exact cum să-i investim. Noi suntem într-o continuă căutare de jucători, ne orientăm spre jucători din campionatul intern, spre jucători români de valoare, dar care sunt şi scumpi. Cu acelaşi buget care îl avem acum sunt sigur că la anul nu vom avea probleme pentru că dacă ştii să gestionezi bine bugetul, nu au cum să apară probleme.
La Energia este cadrul perfect pentru performanţă”, spune președintele handbaliștilor gorjeni.