GORJNEWS continuă investigaţia-serial referitoare la grupul infracţional constituit în jurul directorului general al S.C. LOTUS S.A., Ovidiu Caragea.
Aici am arătat cum şi-a adjudecat Ovidiu Caragea controlul S.C. LOTUS S.A., înşelând ceilalţi acţionari majoritari, care i-au cedat mare parte din acţiunile lor, la schimb fiindu-le închiriate spaţii comerciale la preţuri infime. Aşa s-a ajuns ca întreg complexul Romarta, situat la Kilometrul “O” al municipiului Târgu Jiu, să fie închiriat la preţul infim de 3500 euro pe lună către Mircescu Valentina, soţia lui Mircescu Florin, patronul lanţului de magazine de încălţăminte TOTAL. Prin reînchirierea spaţiilor comerciale din complex, familia Mircescu obţine un profit de zeci de mii de euro lunar! Potrivit informaţiilor noastre, în perioada următoare Caragea va comanda un audit ce va stabili că prin contractele de închiriere subevaluate e prejudiciată societatea şi, astfel, va obţine anularea lor, dar va rămâne cu acţiunile obţinute la schimb.
Cei mai dezavantajaţi rămân cei aproximativ 180 de acţionari minoritari, umiliţi, sfidaţi şi eliminaţi de Caragea & co. de la împărţirea caşcavalului.
Parafarea, pe o perioadă de cinci ani, a respectivelor contracte de închiriere s-a aprobat în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 12 august 2010. Ulterior, preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. LOTUS S.A., Niculina Caragea, soţia lui Ovidiu Caragea, a prezentat un document falsificat la Oficiul Registrului Comerţului, după termenul legal de 15 zile statuat de Legea 31/1990, şi fără a face nicio referire la hotărârea de închiriere a spaţiilor comerciale la preţuri subevaluate. Astfel, s-a încercat muşamalizarea acestei operaţiuni, ce nu a mai ajuns să fie publicată în Monitorul Oficial, aşa cum impunea legislaţia în vigoare. Mai mult, nepublicându-se, acea hotărâre nu poate fi atacată în justiţie!
Repetăm: în cadrul fiecărei adunări generale a acţionarilor sunt adoptate hotărâri ce trebuie comunicate în maxim 15 zile la Oficiul Registrului Comerţului. Niculina Caragea a prezentat abia la sfârşitul lunii septembrie 2010 documentul alăturat, în care uită să amintească despre închirierea spaţiilor comerciale la preţuri de nimic, şi la finalul căruia face referire la o altă AGA, din 21 aprilie 2010, această eroare fiind trecută şi ea cu vederea de “specialiştii” Oficiului Registrului Comerţului.
Tot în Adunarea Generală a Acţionarilor din 12 august 2010, s-a aprobat numirea lui Prejbeanu Alexandru ca cenzor al S.C. LOTUS S.A., pentru o perioadă de trei ani. Ca să acceadă în funcţia respectivă, Prejbeanu a dat o declaraţie notarială în fals (vezi facsimil 2), susţinând că “nu a avut întocmit niciodată dosar penal”
În realitate, în februarie 2010, subcomisarul de poliţie Sanda Minel, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Gorj, în “Referatul de terminare a urmăririi penale” în dosarul penal nr. 6025/P/2007, a dispus „punerea în mişcare a acţiunii penale, emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată” a învinuitului Prejbeanu Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 260 din Codul Penal (mărturia mincinoasă). Aşadar, Prejbeanu „a avut întocmit dosar penal”.
Potrivit art. 292 din Codul Penal, “declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. În context, GORJNEWS solicită autorităţilor competente să se autosesizeze.
Într-una din ediţiile viitoare ale GORJNEWS, vom explica de ce, deşi a fost cercetat în aproape 100 de dosare penale, Ovidiu Caragea nu a fost niciodată condamnat!!!